Perlele negre ale unui oras de albi

Surorile Patricia si Irene Matoko sint doi dintre cei cinci copii ai unei familii romano-congoleze. Nascuta la Bacau pe 29 iulie 1979, Patricia si-a dat seama, pe la sapte ani, ca, fie pe vremea lui Ceausescu, fie acum, in Romania nu e prea usor sa fii elev cind esti mulatru.
"Desi, in mod normal, trebuia sa ma inscriu la scoala, primele doua clase le-am facut acasa ajutata de parinti. Ceausescu cerea dolari pentru scolarizarea noastra si ai mei nu si-au putut permite", si-a inceput povestea Patricia. Familia Matoko s-a mutat apoi, pentru trei ani, la Brazaville, in Congo, astfel ca aceasta a intrat pentru prima data intr-o scoala romaneasca in clasa a VI-a, pe care a urmat-o la actuala Scoala "Dimitrie Leonida". Naveta intre scolile bacauane sau cea intre Congo si Romania continua pina in momentul in care izbucnirea unui razboi civil in tara africana determina familia Matoko sa se intoarca de urgenta, cu ajutorul Legiunii Franceze, in Romania.
La 18 ani, Patricia se reinscrie in clasa a XI-a la Liceul "Vasile Alecsandri", pe care il termina in vara anului trecut, fara insa a putea sustine si examenul de bacalaureat. "Patricia s-a intors din Congo, datorita razboiuliui civil, fara nici un act, ceea ce a ingreunat foarte mult inscriere ei la liceu, cu acte in regula. In plus, doamna Florescu, inspectoarea generala de atunci, s-a incapatinat, din motive numai de ea stiute, sa intirzie rezolvarea cazului Patriciei, asa ca fata a putut sustine bacalaureatul de abia in vara acestui an", ne-a declarat profesoara Margareta Neacsu, directoarea Liceului "Vasile Alecsandri".
Acestea nu au fost insa, singurele sicane pe care a trebuit sa le suporte eleva Patricia Matoko. "De exemplu, cind eram mica aveam parul foarte cret si colegii de clasa erau, toata ziua, cu mina in el. Cit despre apelativele «cioara», «tiganca» sau imitarea croncanitului aceleeasi pasari auzit in spatele meu pe strada, am inceput sa ma obisnuiesc cu asa ceva. Oricum, in scoala generala si liceu nu am avut relatii de amicitie cu colegii. Din acea perioada mi-au ramas doar trei persoane pe care imi place sa le consider prieteni: Maria, o vecina care a invatat la liceul nr. 5, doamna directoare Neacsu si domnul profesor de istorie Cruceanu", a continuat Patricia. In aceste conditii, intimplari de genul celor in care profesorii o puneau, la inceputul orelor, sa povesteasca cum e in Congo, apar ca simple curiozitati nevinovate. Acum, Patricia e eleva la sectia de contabilitate a scolii postliceale din cadrul Liceului Economic. "Aici rautatile venite din partea colegilor au mai disparut, poate si pentru ca sint mai maturi, dar curiozitatea lor a ramas. Si eu m-am saturat sa ma tot intrebe lumea cum e in Congo sau unde ma simt mai bine, aici sau acolo. Problema e ca aici sint prea inchisa la culoare, iar acolo sint prea deschisa. De fapt, nici nu stiu unde imi este locul", a incheiat aceasta.
Cu aproape doi ani mai mica decit Patricia, Irene a avut o traiectorie scolara ceva mai linistita in comparatie cu sora sa, dar nu a fost scutita de naveta Congo-Romania. Ultimii trei ani de liceu i-a urmat, totusi, la Liceul Economic, acolo unde, ca de altfel si in scoala generala, colegii au gratulat-o cu aceleasi apelative gen "cioara" sau "tiganca". "Odata m-am luat chiar la bataie cu o colega in viziunea careia ar fi trebuit sa ma spal cu zapada sau cu hipoclorit ca sa ma albesc" – si-a adus aminte Irene, care, intre timp, a ajuns studenta la sectia de marketing a Facultatii de Litere si Stiinte.
Spre deosebire de surorile Matoko, Ana-Maria Lopatnic nu si-a cunoscut niciodata tatal, originar din Burundi. Mai mult, mama sa a plecat in Austria inca din 1990, ea fiind crescuta de bunica si matusa Mona. "Mona si Max, catelul, sint cei mai buni prieteni ai mei. Cu colegii de la Scoala nr. 2 sau cu cei de la Liceu ("Vasile Alecsandri", n.r.) am fost in relatii amicale, dar e greu de spus ca mi-au fost prieteni. In clasele primare, acestia au fost chiar rautaciosi, dar apoi le-a venit mintea la cap. Prin clasa a V-a chiar am batut-o destul de rau pe o colega care facea aluzii la culoare pielii. In liceu, unii colegi se mai uita chioris dupa mine, dar nu mai pun demult la suflet astfel de lucruri", spune Ana-Maria, care a adaugat ca, fie si numai din curiozitate, ar dori sa faca o excursie in Burundi. (Eduard CUCU)