Peste 100 de ceferisti pleaca acasa

duminică, 15 august 2004, 23:00
2 MIN
 Peste 100 de ceferisti pleaca acasa

Rindul ceferistilor bacauani va fi subtiat, incepind de azi, cu 162
de oameni, care vor intra in somaj. „De la Gara Bacau vor pleca
cinci oameni de la «instalatii», sapte de la «miscare – comercial» si
trei de la «linii», dar, potrivit datelor primite de la Fortele de Munca,
numarul colegilor disponibilizati de la Onesti si Comanesti, care fac
parte din Regionala CFR Galati, este mult mai mare. Acest lucru
face ca numarul total al celor trimisi in somaj sa fie, la nivelul
judetului, de 162. Acestia vor primi ca plati compensatorii doar trei
salarii nete de la clasa 20, adica nu mai mult de 15 milioane de
lei”, ne-a declarat Eugen Manciu, liderul sindicatului „Feroviarul”.
Acesta a adaugat ca, la nivelul Regionalei CFR Iasi, numarul celor
trimisi acasa este de 172 de oameni de la „infrastructura”, 140 de
la „marfa” si 91 de la „miscare – comercial”. „Interesant este insa,
faptul ca noi am trimis, pe 21 iulie, o lista cu posturile asupra
carora am cazut de acord sa fie reduse, pentru ca, pe 30 iulie, sa
aflam ca administratia a schimbat lista, in sensul ca si-au protejat
oamenii lor. De exemplu, potrivit listei initiale ar fi trebuit sa dispara
20 de posturi de economisti si contabili, pentru ca pe lista finala sa
se regaseasca doar 11 astfel de posturi. Apoi, din cei cinci
inspectori de protectie civila, din care trei erau la Iasi si cite unul la
Bacau si Suceava, noi am propus sa ramina cite unul la fiecare
regulator de circulatie, dar, pina la urma, vor ramine doi la Iasi si
unul Bacau, in timp ce regulatorul de la Suceava nu va mai avea
nici un inspector de protectie civila”, a mai spus Eugen Manciu.
Potrivit aceleiasi surse, cele mai „lovite” au fost telegrafistele, din
cele 54 de posturi existente in Regionala Iasi fiind desfiintate
jumatate. (Eduard CUCU)

Comentarii