Rafo este petita in Kuweit

Oferta pentru privatizarea rafinariei Onesti va fi relansata in luna aprilie. Pina atunci, Fondul Proprietatii de Stat (FPS) va prezenta rafinaria investitorilor straini in Kuweit, la un forum al acestora. Un comunicat al FPS spune ca pentru aceasta prezentare se va deplasa in Kuweit directorul general executiv al institutiei, Alin Giurgiu.
Toate incercarile de privatizare a Rafo Onesti de pina acum au esuat, ca si cele pentru cautarea unui administrator si finantator. FPS sustine, insa, ca pentru rafinarie apar mereu investitori interesati, situatie care a incurajat o noua oferta, in luna aprilie. Rafo nu functioneaza de mai bine de un an de zile. Ultimele negocieri de la inceputul acestui an cu firma Masefield si bancile Paribas si Bank Austria nu au dus inca la rezultate concrete, astfel ca intreprinderea se afla in continuare in faza pregatirilor pentru o eventuala reluare a procesului de rafinare. Decizia bancilor straine pentru finantarea importului de titei este asteptata pentru aceasta saptamina.
Rafinaria ar putea fi exploatata rentabil
Piata romaneasca nu poate absorbi, la aceasta ora, tot ce s-ar putea fabrica in rafinariile din tara. Pe de alta parte, insa, nici productia de petrol nu mai poate tine pasul cu necesarul celor cinci mari rafinarii pe care le avem. Din totalul de circa 12 milioane de tone de titei extrase anual inainte de 1990, productia a scazut la 6 milioane de tone pe an si sint premise sa se ajunga la doar 2 milioane de tone. Numai Rafo are nevoie de cel putin 230.000 de tone anual. Daca titeiul este adus din import, pentru Rafo cheltuielile sint extrem de mari.
La fel s-ar intimpla si la expedierea produselor finite. Repornirea Rafo trebuie sa aiba deci in vedere o piata din imediata apropiere si aceasta poate fi cea din Ucraina si Republica Moldova. De aceea, titeiul din Kuweit sau din oricare tara apropiata acesteia ar pune mari probleme de rentabilitate. Tranzactiile se pot face, insa, cu finanatatori si exportatori care sa ofere conditii mai permisive, restul operatiunilor fiind dirijate de un investitor si un administrator capabil sa tina cheltuielile macar la cota profitului minim.
In prezent, dupa intelegerea-cadru dintre Rafo si partenerii sai englezi, plus bancile cooptate, ar trebui sa urmeze un contract comercial intre aceste parti, iar rafinaria sa fie repornita. Suma de care are nevoie Rafo este acum de 45 de milioane de dolari. Pentru ca datoriile ei imense ar putea fi reesalonate, mai ramin cele 25 de milioane de dolari datorii catre Masefield si Glencore – datorii urgente. Insa suma de 65 – 70 de milioane de dolari poate fi considerata de un investitor o povara suportabila. Cu diferenta de pret dintre titei si produsele finite s-ar mai obtine si un profit acoperitor pentru datoriile amintite. Iata de ce repornirea Rafo poate fi considerata si benefica, mai ales in plan social, dar si rentabila. (Petru DONE)