Specialistii de la Rafo iau calea Orientului in cautare de munca

marți, 31 octombrie 2000, 00:00
2 MIN
 Specialistii de la Rafo iau calea Orientului in cautare de munca

Starea de nesiguranta prin care au trecut aproape doi ani de zile ii determina pe unii dintre cei mai buni specialisti de la Rafo Onesti sa ia calea strainatatii. Situatia a fost recunoscuta public de directorul general, Toader Gaureanu, care a raspuns astfel unei intrebari cu tilc pusa acum trei zile de presedintele Partidului Democrat si actualul ministru de externe al Romaniei, Petre Roman. "Cit de stabila mai este forta de munca a rafinariei, dupa toate prin cite a trecut?" a intrebat ministrul. "Ii tinem cu greu in friu pe cei mai buni specialisti – a precizat Gaureanu. Ultimul care si-a anuntat intentia de a parasi rafinaria este un inginer, care are o promisiune in Emiratele Arabe Unite".
Rafo Onesti mai are, in prezent, circa 2.500 de salariati. La preluarea mandatului de administrator unic, Toader Gaureanu a constatat ca in unele sectoare de activitate chiar mai trebuiau oameni, dar a procedat imediat la reorganizarea societatii, din acest punct de vedere, pentru a elimina asa-numitele "locuri inguste" pe fluxul tehnologic. Unii salariati au inteles, astfel, ca pot face mai mult decit pina acum si au fost trecuti pe alte locuri de munca. Reorganizarea i-a atras insa atentia administratorului unic asupra debuseului de forta de junca, mai ales in conditiile in care aprovizionarea rafinariei cu petrol nu este inca ritmica. "Chiar in aceste zile – a declarat Gaureanu – am trimis o delegatie a rafinariei in Emirate, pentru a cauta posibilitati de cooperare cu firme din zona. Incercam sa gasim proiecte pe care sa le executam cu specialistii de care dispunem si pentru a stavili astfel mercenariatul care tinde sa infloreasca". Prezent la Rafo, ministrul de externe Petre Roman le-a propus rafinorilor sa alcatuiasca in continuare asemena echipe pe care s-a angajat sa le sprijine in cautarea de proiecte de cooperare cu zona Orientului Mijlociu.
Rafo este singura intreprindere de pe platforma industriala Onesti care a pastrat cea mai mare parte dintre salariatii pe care i-a avut in 1990. Administratia societatii are insa in plan cooptarea de noi cadre calificate, motiv pentru care sustine cu burse de cite un milion de lei pe luna studentii din ultimul an al unor faciltati din Iasi. Ei se vor inrola, dupa terminarea studiilor, in plutonul rafinorilor. Rafo si-a reluat fabricatia acum doua saptamini, iar in prezent negociata noi contracte de aprovizionare. (Petru DONE)

Comentarii