8 Martie la Botosani

vineri, 09 martie 2001, 00:00
5 MIN
 8 Martie la Botosani

Ieri, politistii din cadrul Serviciului Politiei Rutiere nu au aplicat nici o sanctiune contraventionala soferitelor aflate in trafic dar le-au oprit pentru a le oferi flori si felicitari cu ocazia Zilei Internationale a Femeii. Dupa cum a declarat lt.col. Dumitru Zmau, seful Serviciului Politiei Rutiere, politistii au oferit ieri 1.000 de felicitari si 100 de garoafe femeilor aflate la volan sau pietoni. Actiunea s-a derulat in cursul diminetii in toate cele patru orase ale judetului Botosani, Dorohoi, Darabani si Saveni. Nu este insa pentru prima data cind politistii fac asemenea gesturi pentru ca, incepind cu 1995, acestea au intrat aproape in traditie. Pe linga urarile traditionale, felicitarea a cuprins si o recomandare sub genericul "Prioritate vietii" prin care se incearca sensibilizarea femeilor aflate la volan. "Gestul nostru a venit pentru a sensibiliza intreaga societate pentru a proteja femeia aflata in trafic avind in vedere ca, de multe ori, ele sint nevoite sa suporte anumite <clenciuri> din partea barbatilor", a declarat lt.col. Dumitru Zmau.
Si angajatele Inspectoratului Judetean de Politie au avut ieri parte de o surpriza din partea conducerii. Ieri, in jurul orei 12, in sala de festivitati ale IJP a fost organizata o actiune mai putin obisnuita in care angajatele au primit, pe linga felicitarile de rigoare si traditionalele flori, un plic care a continut o "mica atentie" – o suma modica oferita de colegi pentru ca fiecare sa-si poata cumpara o amintire. "A fost o zi deosebita si nu putem sa trecem cu vederea peste acest eveniment", a declarat col. Vasile Bocancia, seful IPJ Botosani. Si pentru ca ziua sa se incheie intr-o nota deosebita, angajatele IPJ au fost invoite sa plece de la servici imediat dupa sedinta festiva, adica dupa ora 13.
Ziua de 8 martie este cea mai profitabila zi a cadrelor didactice care sint femei. Daca cu alte ocazii femeile din invatamint trebuie sa se multumeasca cu un gest simbolic: o garoafa, o felicitare si o mica atentie, de 8 martie este o adevarata placere pentru ele sa mearga la serviciu. Comitetele de parinti string bani pentru a-i face "doamnei" un cadou. O invatatoare care se respecta sau una care abia a inceput sa profeseze nu se asteapta la mare lucru, pentru ele un buchet de flori si o felicitare insotite de o carte sint suficiente pentru 8 martie, dar si in acest caz copiii aduc de acasa vreo 15 sau 20.000 de lei. Dar intotdeauna exista si cadre didactice care nu se multumesc cu atit, ele convoaca parintii si "le sugereaza" cam ce si-ar dori de Ziua Femeii de vreme ce parintii au avut bunavointa de a stringe citiva bani.
O clasa are in medie 25 de elevi, dar nu toti aduc bani asa ca vom lua in calcul 20 de elevi care a caror parinti dau bani. Ieri, reporterii nostri au intilnit destui elevi si parinti care au declarat, cu citeva exceptii, ca suma data pentru ziua de 8 martie este de 50.000 de lei. Deci, la o clasa de elevi suma strinsa este de un milion de lei. Bineinteles ca la aceste clase invatatoarele au organizat serbari scolare cu cintece, poezii, felicitari confectionate de copii pentru a demonstra parintilor ca se merita banii. Doar ca tratatia copiilor se compune dintr-o prajitura si un suc, care ajunge cam la 15 mii de lei de copil. Iar daca prajiturile sint facute de catre mame gospodine, iar sucul il aduce vreun parinte care are un chiosc sau un depozit en-gross, invatatoarea fie primeste un cadou substantial, un aparat electro-casnic, un set de produse de firma unde cel mai neinsemnat produs ajunge la 100.000 de lei, bijuterii de aur sau primeste un plic pentru ca stie ea mai bine ce isi doreste drept cadou.
"La noi in casa traim cinci dintr-un salariu si alocatia celor trei copii. Nu am putut sa le dau la toti trei cit au cerut, asa ca celui mare i-am dat 20.000 pentru ca termina clasa a VII-a, iar la ceilalti doi le-am dat cite 15.000", ne-a declarat o mama necajita. "Cum de ce? Pentru ca asa se intimpla an de an, pentru ca asa este de 8 martie", mai spune femeia. La liceu, lucrurile stau mult mai bine, elevii hotarasc totul. In fiecare clasa sint citeva fete care se ocupa de corvoada cumparaturilor la fiecare ocazie, ele mobilizeaza colegii pentru a duce banii la timp si hotarasc care profesoare merita ceva mai mult de o floare si o felicitare. Doamnele diriginte de la liceu nu au nici un cuvint de spus in alegerea cadoului, pentru ca de cele mai multe ori elevii doresc sa faca o surpriza, si chiar daca respectivul cadoul nu se dovedeste a fi ceea ce isi doreau sau aveau nevoie nu prea exista rezolvare. "Nu stiu ce i-au cumparat dirigintei mele si nici nu ma intereseaza, am dat banii si atita tot", ne-a declarat un elev din clasa a IX-a.
Salariatele unitatilor din cadrul administratiei publice locale au avut si ele parte de un program mai lejer fata de cel obisnuit, bucurindu-se de toata atentia persoanelor de sex opus. Angajatele Consiliului Judetean au primit din partea executivului institutiei flori si felicitari si liber pentru restul zilei. "Li s-a dat liber cu citeva ore mai devreme pentru a se putea pregati sa sarbatoreasca si in familie seara de 8 martie", afirma Ioan Aniculaese, presedintele CJ. Fondurile pentru premierea femeilor au provenit din salariile sefilor consiliului.
Un adevarat tur de forta pentru felicitarea femeilor a facut prefectul Costica Macaleti. Dupa ce impreuna cu ceilalti angajati ai institutiei a organizat dimineata un moment festiv in care s-au acordat mici atentii femeilor si s-a ciocnit cite un pahar de sampanie, prefectul a trecut apoi pe la unitatile componente ale comisiei administrative, acordind flori. Reprezentantul numarul unu al guvernului in Botosani si-a largit ulterior actiunea, indreptindu-si atentia si spre citeva dintre cele mai importante societati private din Botosani. Cu toate ca salariatele prefecturii au putut pleca mai devreme acasa, multe dintre ele nu au profitat de facilitate raminind in continuare la lucru.
De cea mai mare atentie se pare insa ca s-au bucurat salariatele primariei. Barbatii din aceasta institutie au pus la cale o festivitate ce a avut loc chiar in sala de sedinte a Consiliului Local. Sub atenta conducere a viceprimarilor functionarele au primit flori si mici atentii, totodata fiind sevite si cu cite o gustare. In jurul orelor 13.30 au primit liber, la lucru urmind sa se intoarca tocmai luni deoarece conducerea a hotarit sa le invoiasca si pentru ziua de astazi. "Cred ca miine toata lumea va fi obosita din pricina zilei de 8 martie si de aceea s-a decis sa le acordam liber si vineri. Oricum, probabil ca salariatele care au mai mult de lucru vor veni totusi la serviciu chiar si miine (astazi – n.r.)", afirma viceprimarul Florin Ghiorghita. Petrecerea a continuat si dupa amiaza ieri seara aproape toate restaurantele ami normale din oras fiind rezervate. (V.S.)

Comentarii