Licitatie in familie

joi, 28 februarie 2002, 00:00
3 MIN
 Licitatie in familie

Societatea "Ioana" SRL, al carei administrator este Elena Mihai, sotia consilierului local Stefan Mihai, isi desfasoara activitatea intr-un spatiu al Consiliului Local concesionat dupa o licitatie cel putin lipsita de moralitate. Este vorba de barul amplasat in str.George Enescu nr.34 care, in plus, a functionat citeva saptamini si fara autorizatie din partea Primariei.
Licitatia pentru concesionarea acestui spatiu a avut loc in luna august a anului 2000, adica la numai aproximativ o luna dupa ce Mihai a devenit consilier local. La aceasta, s-au inscris doua firme: SC Ioana SRL, administrata de Elena Mihai si SC Pita SRL, la care director de vinzari este Stefan Mihai. Mai mult, la licitatie, prima societate a fost reprezentata de Elena Mihai, iar cea de a doua tocmai de Stefan Mihai, adica exact sotul administratorei de la Ioana. Cu alte cuvinte, doua rude de gradul unu au licitat pentru acelasi spatiu, venind insa din partea unor societati diferite. Rezultatul acestei chestiuni a fost ca Ioana a cistigat spatiul respectiv, cu un pret de doar 500 lei/mp/luna, fara TVA, peste cel cu care a fost scos la licitatie de catre Locativa. Astfel, Ioana si-a adjudecat fara dificultati, pentru trei ani, spatiul din G.Enescu 34, pentru care s-a angajat sa plateasca 55.300 lei/mp/luna, tarif care nu include TVA. In cazul in care la licitatie ar fi participat doar Ioana, atunci aceasta societatea nu putea sa isi adjudece spatiul in acel moment, ci trebuia sa mai astepte inca o saptamina, pina la o noua licitatie, cind ar fi fost insa posibil sa vina o alta firma cu o oferta mai buna, iar Ioana sa piarda suprafata mult dorita. Pentru a se preveni aceste lucruri, a fost chemata la licitatie Pita, care, fiind reprezentata, de Stefan Mihai, a netezit firmei Ioana drumul spre adjudecarea spatiului. Pita nu a avut de pierdut sume importante de bani, pentru ca a luat parte si a pierdut licitatia, primind inapoi garantia de 3,5 milioane lei de participare la licitatie.
Elena Mihai recunoaste ca a staruit pe linga sefii de la Pita, pentru ca societatea acestora sa participe la licitatie si sa fie intrunite astfel conditiile legale. "Spatiul din Calea Nationala, in care imi desfasurasem pina atunci activitatea, fusese cumparat, iar firma care l-a luat ma ameninta cu evacuarea. Eram disperata si nu mai puteam asteapta inca o saptamina sa se tina o noua licitatie. Eu am vorbit cu sefii de la Pita, insa nu le-am cerut sa il trimita pe sotul meu la licitatie, aceasta a fost decizia lor", ne declara Elena Mihai. Licitatia a fost supervizata si aprobata de o comisie numita de Consiliul Local, for al carei membru este Stefan Mihai si din care au facut parte fosti sau actuali salariati ai SC Locativa SA, ex-viceprimarul Romulus Eram, fostii consilieri locali Andrei Paramanov si Constantin Zarnescu. Spre deosebire de majoritatea celorlalte spatii, care erau scoase la licitatie de Locativa si care se aflau in centrul istoric al orasului, fiind astfel putin atragatoare, acesta este unul dintre putinele pozitionat intr-o zona relativ buna a orasului, in apropierea capatului liniei 101 a tramvaiului. Consilierului Stefan Mihai afirma ca nu isi mai aminteste cit a licitat pentru Pita in vederea obtinerii spatiului din G.Enescu nr.34 si crede ca prezentarea acestui caz este o "comanda politica", declarind totodata ca "nu stiu cine imi tot poarta de grija". Mentionam ca, dupa ce si-a adjudecat spatiul in modul in care vi l-am relatat, barul Ioana a functionat citeva saptamini fara autorizatie din partea Primariei si ca, apoi, a fost amenajata si o terasa, tot fara autorizatie de constructie, emisa de aceasta institutie. (Sergiu BALASCAU)

Comentarii