Mistretii dau iama in porumbul de la Bertestii de Jos

marți, 25 iulie 2000, 23:00
1 MIN
 Mistretii dau iama in porumbul de la Bertestii de Jos

Citiva agricultori care au terenuri arabile pe raza comunei Bertestii de Jos isi gasesc de la o vreme lanurile de porumb tot mai ravasite. Pindind plini de obida sa vada ce se intimpla, oamenii si-au dat seama ca stricaciunile sint facute de o mica turma de porci mistreti, care s-au aciuat in zona venind, probabil, din padurea Viisoara. Vazind asa, pagubitii s-au dus intins catre Asociatia Judeteana a Vinatorilor si Pescarilor Sportivi, cerind ajutor cu mina armata care sa puna pe fuga sau, eventual, sa puna la protap salbaticiunile naravite la porumb crud, cu boabe fragede si laptoase.
Elanul le-a mai fost temperat de conducerea AJVPS, care le-a explicat ca pina la 1 august, cind incepe sezonul lor, mistretii pot fi impuscati doar cu aprobarea Ministerului Apelor, Padurilor si Protectiei Mediului. AJVPS a trimis o cerere ministrului luni, 24 iulie, iar ieri inca astepta sa-i vina "dezlegarea". Intre timp, oamenii au fost sfatuiti sa-si pazeasca mai cu nadejde porumbul, chiar si noaptea, aprinzind focuri si facind zgomote puternice, cu talangi sau orice au la indemina. (Florentin COMAN)

Comentarii