Se desfiinteaza FPS Braila

luni, 20 noiembrie 2000, 00:00
3 MIN
 Se desfiinteaza FPS Braila

Directia Teritoriala Braila a Fondului Proprietatii de Stat se va desfiinta in circa doua luni, ca urmare a restructurarii institutiei. Salariatii FPS-DT Braila vor ajunge la somaj, in prima faza. Societatile din judetul nostru, la care Fondul este actionar, vor apartine nou-infiintatei Sucursale Regionale Constanta – unde vor avea loc, de altfel, si privatizarile.
Consiliul de Administratie al FPS a aprobat, recent, restructurarea institutiei, care va consta in infiintarea unui Departament Post-Privatizare, desfiintarea directiilor teritoriale si a serviciilor judetene si crearea a opt sucursale regionale FPS. Societatile FPS din Braila vor apartine de Sucursala Regionala Sud-Est, cu sediul la Constanta. Aceasta va mai cuprinde societatile din judetele Tulcea, Galati, Vrancea si Buzau, urmind sa aiba un portofoliu de 216 societati la care Fondul este actionar si pentru care urmeaza sa faca privatizarea. Aceasta va fi sucursala cu cele mai multe societati in portofoliu din toate cele opt sucursale regionale. Directia Teritoriala FPS Braila – care cuprinde si Serviciul FPS Ialomita – se va desfiinta, aceasta lasind insa "mostenire" un numar foarte redus de societati ramase neprivatizate: 18 – din care 15 societati din Braila, iar restul din judetul vecin – adica doar 8% din totalul portofoliului viitoarei Sucursale Regionale Constanta.
Comitetul de Directie al Sucursalei Constanta – care va continua privatizarea societatilor din cele sase judete – va fi format din directorul Sucursalei, un membru al Comitetului de Administratie al FPS si un director din cadrul FPS Central. Angajatii FPS Braila vor fi disponibilizati, ei trebuind apoi sa-si caute de lucru – daca nu se multumesc doar cu ajutorul de somaj.
"Noua forma de organizare a Sucursalelor Regionale va fi stabilita de Guvern, printr-un act normativ ce urmeaza a fi elaborat pina la sfirsitul acestei luni. Sucursala Regionala Constanta va prelua toata documentatia Directiilor din judetele care vor face parte din aceasta, urmind sa se ocupe si de privatizarea societatilor din portofoliu. Privatizarile se vor face numai la Constanta. Directia Teritoriala Braila va functiona pina la finalizarea operatiunii de organizare si a celei de transferare a tuturor documentelor. Incetarea efectiva a activitatii Directiei se va produce intre 1 decembrie 2000 – inceputul restructurarii FPS – si 1 februarie 2001 – termenul maxim la care poate fi finalizata aceasta. Privatizarile incepute deja de Directia Teritoriala Braila vor continua pina la desfiintarea efectiva a Directiei", ne-a precizat Adrian Mavrochefalos, directorul DTJ-FPS Braila.
Mult a fost, putin a mai ramas
Acesta a precizat ca DT Braila mai are efectiv de privatizat in prezent doar 15 societati din judetul nostru: "124 Codin", "Agromec Marasu", "Alimentara 13A", "Alimentara 90", "Alimentara 103" "Ciineni-Bai", "Ceprohart", "Comat", "Comorex", "Romprocef", "Sincar", "Star 95", "Avicola", "Cerealcom" si "Cristal", la care FPS detine, in total, capital social in valoare de 70 miliarde lei – din care doar "Avicola" reprezinta 40 de miliarde. O parte dintre acestea sint in plin proces de privatizare sau in faze pregatitoare avansate, ceea ce poate face ca in momentul preluarii portofoliului de catre Sucursala Regionala Constanta numarul celor neprivatizate sa scada. La acestea se mai adauga 3 societati ce se vor vinde pe RASDAQ – "Concordia", "Mecon" si "Sitas", 10 in lichidare – administrativa sau judiciara si inca 3 care se privatizeaza de catre FPS Central – "Celhart-Donaris", "Promex" si CET.
Initial, FPS Braila a avut de privatizat un capital social de aproape 1.500 miliarde lei.
Sursa citata a mai adaugat ca este posibil, totusi, ca dupa desfiintarea Directiei Teritoriale Judetene sa mai ramina la Braila maxim doi salariati – angajati, de fapt, de Sucursala Constanta – care sa coordoneze privatizarea societatilor brailene, respectiv sa urmareasca situatia post-privatizare a societatilor foste ale FPS din judet.
Adrian Mavrochefalos nu a facut inca nici o referire la planurile sale de viitor dupa desfiintarea DT-FPS Braila. (Mircea DOAGA)

Comentarii