Un nou barem pentru furnizarea agentului termic catre asociatii

marți, 14 noiembrie 2000, 00:00
1 MIN
 Un nou barem pentru furnizarea agentului termic catre asociatii

RA "Aptercol" a anuntat ca instituie un nou barem de plata pentru asociatii astfel incit acestea sa poata beneficia de agent temic. Noul barem scurteaza cu o luna perioada de toleranta a regiei fata de achitarea facturilor. Astfel, Mihai Chirita, directorul general al regiei, a comunicat ca, incepind cu data de 15 noiembrie a.c., conditia de furnizare a apei calde, respectiv a caldurii, este achitarea integrala a facturilor emise de regie pentru serviciile de apa rece – canal, apa calda si agent termic pina la data de 30 iunie 2000.
"Ramine, oricum, un barem suficient de generos", considera directorul general Chirita. Acesta a adaugat ca asociatiile de proprietari si locatari care beneficiaza in prezent de aceste servicii si care miine nu se incadreaza in aceasta perioada de gratie nu vor fi automat debransate din nou, dar la sfirsitul lunii se va face o analiza si pentru acestea.
"Cele care primesc agent termic si nu vor indeplini noua conditie de furnizare pina la sfirsitul lunii vor ramine fara apa calda si caldura. Nu inseamna ca daca pina acum te-ai zbatut sa faci rost de bani si sa primesti agent termic poti sta linistit pina la primavara. Asa cum au fost bransate pot fi si redebransate de la retea", a mai spus sursa citata.
Peste 400 de blocuri beneficiaza in prezent de apa calda si caldura, ceea ce inseamna aproximativ jumatate din numarul total de blocuri. (Mircea DOAGA)

Comentarii