Ceremonie de juramintuiala

Credeam ca a trecut vremea plenarelor puturoase. Ca s-a terminat cu acele dari de seama care nu valorau nici macar cit o pereche rufoasa de AZP-uri (Aparat de Zapacit «Puscociul», pentru cei care n-au facut armata – n.r.). Asta e: ne-am inselat amarnic. Aceste practici contra firii n-au disparut niciodata, pentru ca tot timpul s-a gasit un "destept" care a facut tot posibilul ca sa le urce pe culmile penibilului. Nu stim cum e pe la altii, dar in institutiile militare, cum ar fi Armata, Politia, Jandarmii sau Pompierii, aceste obiceiuri sint la putere. Sint litera de lege. Se fac ‘jde mii de sedinte operative, adunari si intruniri pentru a se raporta "situatii", in care putin cred, dar la care toata lumea din sistem participa. Si aplauda. Iar toate astea in numele traditiei. Care nu mai conteaza ca-i buna sau proasta. Important este ca ea sa fie pastrata cu sfintenie. Mai grav este ca in aceasta troaca rosie precum fularul lui Stalin sint siliti sa intre si persoane care poate nu gindesc asa. Iar aici ne referim la soldatii care inca mai sint luati cu japca la oaste. "Marele" ceremonial al depunerii juramintului a ajuns o mascarada. Un spectacol ieftin. La care sefii de unitati participa pentru ca n-au incotro, racanii stau ca ala-n papusoi si asteapta sa o taie mai repede in prima lor permisie, iar oficialitatile se-nghesuie ca mustele la… miere. Adica vin tropaind de nerabdare si se lasa cu greu plecati. Din cauza spritului care se da dupa.
S-au jurat pe numele lui Maradona
Pe platoul din incinta unitatii de pompieri de pe strada Mihai Bravu a fost agitatie mare simbata dimineata. Cel mai tinar contingent de militari a depus juramintul de credinta fata de patrie. 65 de bravi soldati din cadrul Ministerului de Interne (25 de la pompieri si 40 de la jandarmi) incorporati pe 22 februarie au participat la acest moment solemn, unic in viata lor. Ei au defilat cu pieptul sus pe acordurile imnului "Desteapta-te romane" si, in ciuda greutatilor financiare prin care trece astazi armata, au aratat ca sint mindri ca au fost chemati sa-si apere tara. Fara doar si poate, asta ar povesti sefii unitatii de pompieri daca ar fi intrebati cum a fost la juramint. Realitatea a fost insa cu totul alta.
"Repetati dupa mine: eu,….., soldat al Armatei Romane, jur…", zice raspicat seful unitatii, colonelul Viorel Zaharia, iar fiecare racan trebuie sa-si spuna numele, dupa care sa-l imite pe comandant. Din formatie razbate vag cite un "Popescu" sau "Ionescu", dar la cei cu urechile ascutite ajung si nume gen "Maradona" sau "Michael Jordan". Nu, cele doua vedete n-au venit sa-si satisfaca stagiul militar la Galati. N-au virsta adecvata, basca la banii lor, nu se pune problema sa minuiasca tulumba. Si unde? Colea, in spatele Episcopiei. Ideea este ca trupetii iau in biza juramintul din prima secunda. Intr-adevar, stau incolonati frumos, drepti, dar pe fetele lor se poate citi lehamitea. Poate ca si cancerul de-afara ii face sa nu fie tocmai fericiti ca s-au adunat pe platou, insa la mijloc e vorba si de altceva. Dupa ce-au jurat in numele lui Maradona ca, la o adica, o sa-si dea si viata pentru tara, soldatii s-au inarmat cu rabdare pentru a asculta spiciurile oficialitatilor. Au avut noroc: partea a doua a ceremoniei n-a durat decit 40 de minute. E clar: Armata chiar ca-i in coma de gradul patru, pentru ca, iata, nu se mai gasesc cuvinte nici pentru niste declaratii stiute si rasstiute.
"Ura, ura, ura!"
Colonelul Zaharia ii asigura pe bibani ca n-or sa regrete ca au venit la oaste, pentru ca in scurt timp vor deveni barbati in toata firea. Corect ar fi fost sa le spuna ca n-or sa regrete ca s-au lasat prinsi in arcanul armatei, pentru ca, se stie, cei care incalta bocancii cazoni de placere pot fi numarati pe degete. Asta este insa alta problema. Le mai vorbeste comandantul despre "devotamentul de care orice soldat trebuie sa dea dovada in lupta", de "totalul angajament pe care fiecare este dator sa si-l ia in fata poporului, care asteapta sa fie aparat" s.a.m.d. Intimplator sau nu, pe unul dintre racanii aflati in rindul doi il pocneste scarpinatul in fund si fara sa stea prea mult pe ginduri isi ia "angajamentul total" ca va elimina inamicul numit mincarime. Dupa doua secunde raporteaza in gind: misiune indeplinita.
Asistenta, in mare parte formata din rudele celor care depun juramintul, are o gramada de treaba. Se bitiie de colo-colo, trage dintr-o sticla de coniac si zbiara ca pe cimp. Ei, cazuri izolate, par a spune sefii de la pompieri. Punctul culminant al manifestarii se produce atunci cind doi reprezentanti ai soldatilor, de la ciclul 1 si 2, iau cuvintul si rostesc citeva fraze pe care toata lumea are senzatia ca le-a mai auzit pe undeva. "Domnule comandant, noi, militarii din ciclul unu, va asiguram ca nu vom precupeti nici un efort pentru a ne indeplini cit mai bine misiunile, ca vom lupta pina la capat…", zice un soldat, de parc-ar recita o poezie de prost gust. Sa fi conceput baietii astia tineri acest spici timp, care probabil l-ar fi scos din sarite pina si pe tovarasul Dascalescu, se intreaba un nene prezent la eveniment. Normal ca nu, pentru ca la fiecare depunere de juramint se joaca "piesa" asta, singura diferenta fiind aceea ca se mai schimba actorii, adica soldatii.
Toti, de la oficiali pina la racani, par sictiriti de ceremonie si se intreaba cit naiba mai tine facatura asta. Nu mai tine cine stie ce, pentru ca PS Casian se hotaraste sa fie concis si spune doar citeva fraze de bun simt. "Nu trebuie sa glumim atunci cind vine vorba de patria noastra, de obiceiurile noastre", spune Episcopul Dunarii de Jos, facind aluzie si la ceremonia depunerii juramintului. Si are dreptate, nu trebuie sa luam la misto asemenea evenimente. Numai ca uitindu-ne la racanii care defilau pe imnul Romaniei in niste uniforme jegoase, cu vestonul peticit in coate, pantalonii rupti in fund si cu bocanci antici si de demult, ne-am dat seama ca altii iau acest obicei in deridere. Armata-i in fundul gol, iar ofiterii, soldatii si capii judetului afirma ca "nu trebuie precupetit nici un efort…" Ingrijorator este ca ei cred in ceea ce spun. Iar daca, sa zicem, nu cred, atunci e chiar grav, pentru ca, in loc sa zica lucrurilor pe nume si sa se comporte natural, se ascund dupa fraze penibile. Iar din ascunzatoare spun "Ura, ura, ura!", pentru ca asa se obisnuieste la incheierea ceremoniei de depunere a juramintului. (Iulian GROSU)