Constantin Bulgaru, luat la bani marunti de Parchetul General

miercuri, 29 noiembrie 2000, 00:00
3 MIN
 Constantin Bulgaru, luat la bani marunti de Parchetul General

Din cite am aflat, cei doi inspectori de la Bucuresti au venit pentru a verifica, printre altele, daca cele aparute in ziarul nostru corespund realitatii. Dupa cum ne-a declarat un membru al Baroului Galati, ieri au fost audiati toti avocatii care au dat declaratii in care faceau referire la anumite ilegalitati comise de procurorul general Bulgaru.
In urma cu mai bine de doua luni, ziarul nostru a facut publice acuzatiile mai multor avocati galateni la adresa procurorului general al Parchetului de pe linga Curtea de Apel. Ei au declarat pe atunci reporterilor "Monitorului" ca, de la venirea lui Bulgaru, in Parchet s-a incalcat frecvent dreptul la aparare.
"Aparatorii alesi sint pusi sa stea zile intregi pe la usile magistratilor pentru a cersi o intrevedere cu clientii lor si intocmesc zeci de cereri, care fie sint respinse, ori sint pur si simplu ignorate. Intimplator sau nu, cei carora Parchetul nu le permite sa-si vada avocatii sint tocmai «eroii» unor dosare controversate si intens mediatizate. Un exemplu in acest sens il constituie Matei Iacob, acuzat de rapirea baietelului Iulian Ariton. Aflat in arest de nouazeci de zile, lui i s-a interzis sa ia legatura cu aparatorul angajat de familie. Avocatii afirma ca aceste anomalii nu au precedent in justitia galateana si ca ele au aparut dupa numirea in fruntea Parchetului Curtii de Apel Galati a magistratului Constantin Bulgaru", se spunea in articolul care a declansat acest control. Afirmatiile noastre au fost facute in urma mai multor discutii cu avocati din cadrul Baroului Galati. Ele au fost intarite de declaratiile aparatorului lui Matei Iacob, Gigel Potrivitu, care ne-a declarat: " Stiu ca acest lucru este greu de crezut, dar se poate verifica ca de mai bine de trei luni imi este interzis sa iau legatura cu clientul meu. M-am saturat sa cersesc sa intru in arest la el".
Si alti avocati s-au plins de Bulgaru
Avocatul Potrivitu nu a fost singurul membru al baroului care a acceptat sa vorbeasca deschis despre dificultatile in infaptuirea actului de justitie aparute odata cu numirea lui Constantin Bulgaru. Avocatul Romeo Cosma, aparator ales al unui alt patron aflat dupa gratii, Sebastian Tirjoianu, ne-a declarat la vremea respectiva ca probele din dosarul clientului sau sint destul de subtiri si se bazeaza pe simple presupuneri si supozitii. "De la venirea in Parchet a lui Constantin Bulgaru se incalca dreptul la aparare si se merge cu idei preconcepute. Probele in aparare sint respinse pur si simplu si refuza administrarea lor, iar asa-zisele probe in acuzare nu sint decit supozitii si teorii lipsite de orice suport probatoriu", a afirmat avocatul Cosma.
Control de la Parchetul General
Surse din Tribunal ne-au declarat ca, in urma acestor afirmatii, la Parchetul Galati s-a deplasat o echipa formata din doi inspectori de la Parchetul General care urmeaza sa stabileasca daca cele relatate corespund realitatii. Din cite am aflat, in cursul zilei de ieri au fost audiati avocatii care au facut afirmatii la adresa procurorului general Bulgaru. "Intr-adevar am fost chemat de inspectorii din Parchetul General si am fost intrebat daca-mi mentin declaratiile date reporterilor «Monitorului». Si de aceasta data am afirmat ca in Parchet sint ignorate sistematic probele administrate in aparare si ca il consider vinovat de aceasta stare de fapt pe procurorul general Bulgaru", ne-a declarat Cosma. Din cite am aflat, au fost chemati sa dea cu subsemnatul si alti membri ai Baroului Galati care la rindul lor si-au mentinut afirmatiile facute cu ocazia redactarii articolului.
Parchetul General este rezervat in declaratii
Pentru ca procurorul general Bulgaru ne-a interzis in urma cu doi saptamini sa mai luam legatura cu el, ne-am adresat direct Parchetului General pentru a afla mai multe amanunte in legatura cu aceasta ancheta. Purtatorul de cuvint al acestei institutii, procurorul Robert Cazanciuc, nu a facut decit sa confirme ca in acest moment se efectueaza un control la Galati. Acesta a mai adaugat ca nu cunoaste care este obiectul anchetei pentru ca nu a reusit sa dea de procurorul-inspector care coordoneaza efectuarea controlului.(Cristina SARBESCU)

Comentarii