Ajutati o premianta sa nu renunte la scoala

Povestea Ioanei Cringaris, care trece in clasa a VIII-a la Scoala „Mircea cel Batrin” din Iasi, si a fratilor ei este simpla si trista. Sint patru frati la parinti: Elena – o fetita de doi ani, Eduard – de 8 ani, elev in clasa a II-a la aceeasi scoala cu Ioana si Alin – de 16 ani, elev in clasa a X-a, la Liceul „Garabet Ibraileanu”. Eduard, Ioana si Alin sint toti trei premianti si au medii peste opt.
Invata la lumina opaitului
Ba mai mult, Ioana, desi a avut astm bronsic si a lipsit mult de la scoala, a luat nenumarate premii la concursuri judete de creatie literara. Si asta in ciuda saraciei crunte in care traieste, de multe ori invatind chiar la lumina opaitului, atunci cind parintii, rosi de alte nevoi, nu mai aveau bani sa plateasca si lumina. Toti locuiesc intr-o camera a casei bunicilor de pe tata, care nu are serviciu. Mama lucreaza temporar, atunci cind isi gaseste. Tatal este bolnav. Din ajutorul social lunar de 1,8 milioane de lei, si din alocatiile copiilor, mama a strins, numai ea stie cum, patru milioane de lei, ca sa aiba cu ce-i trimite in toamna pe copii la scoala. Dar parca saracia si lipsurile nu ar fi fost de ajuns pentru acesti copii necajiti. Un accident stupid i-a lasat si fara acesti bani. In august, tatal copiilor a cazut de pe bicicleta si a ajuns in coma la Spitalul de Neurochirurgie. „Toti banii i-am dat pe medicamente. A scapat cu viata, dar a ramas paralizat de mina stinga. Imi depusesem si dosarul sa fac niste cursuri de calificare gratuite, ca sa ma angajez ca agent de paza. Dar nu am mai putut sa merg, pentru ca a trebuit sa stau foarte mult cu sotul meu, sa-l ingrijesc”, spune Ionela, mama Ioanei.
„Poate n-am sa ajung doctor, dar macar n-am sa traiesc din mila altora”
Joi seara, Ioana si-a intrebat parintii de unde vor lua bani macar pentru caiete. Cit despre haine sau papuci noi, nici vorba. Fiecare are doar cite o pereche de pantaloni. Alin nu are decit sandale, nici macar pantofi. Eduard nu are uniforma, ci doar o pereche de tenisi, un pantalon bleumarin si o camasa de scoala care i-au ramas cam mica. Doar atit, ca sint tunsi. Mama lor a facut curat la o frizerie si le-a spus fetelor de acolo ca, in contul banilor, sa-i tunda copiii, ca vine scoala. „Avem cerere depusa pentru rechizite, dar probabil le vom primi mai tirziu. Ghiozdanele sint vechi, dar le mai putem purta. Dar nu poti sa mergi la scoala numai cu ghiozdanul gol. De asta am intrebat cu ce mergem la scoala luni”, povesteste Ioana. Vorbeste cu tristete si seriozitate despre situatia lor. Ca un copil pe care viata l-a invatat prea repede ce inseamna lipsurile. Lacrimile apar doar atunci cind isi aminteste raspunsul tatalui: „Ce sa mai mergeti la scoala? Nu mai avem bani. Doar n-o sa ajungeti doctori?”. „Poate n-am sa ajung doctor, dar macar n-am sa traiesc din mila altora. Cum sa renunt la scoala?”, a fost raspunsul Ioanei. Care nu l-a impresionat insa pe tata. „De cind a avut accidentul, uneori parca nu mai gindeste normal. Dar, cind a spus asta, m-a suparat atit de rau… Cum sa renunt la scoala? Ce-o sa ajung?….”. Ioana tace, isi musca degetul si ne priveste intrebator. Parca ar cauta intelegere pentru durerea care a
facut-o sa inghita fiolele de diazepam gasite printre medicamentele tatei.
„N-au decit sa rida. Ei nu stiu ce-s alea greutati”
Medicii de la Spitalul de Copii „Sfinta Maria” spun ca Ioana se va face bine, dar ca va mai ramine in spital pentru investigatii si analize. Fringindu-si miinile, mama ne roaga mai intii sa nu scriem despre povestea lor. „Copiii sint rai. Daca citesc, o sa rida de ei la scoala. O sa vad eu cum fac sa gasesc macar bani de caiete…”. Ioana isi roaga mama timid: „Lasa mama: sa scrie. Poate e singura noastra sansa, sa ne ajute cineva. E mai important sa putem merge la scoala. N-au decit sa rida. Ei nu stiu ce-s alea greutati, asa ca n-are rost sa-i luam in seama”. Apoi, ne zimbeste. Gindul ca soarta le-ar putea zimbi si lor o inveseleste naiv, din senin. Sufletul ei de copil inca mai stie sa spere.
„Este un copil retras si nu i-a placut niciodata se se plinga de situatia de-acasa”
Pentru a-si proteja copiii de ironiile colegilor, parintii lor nu au facut niciodata tam-tam de situatia lor. La Liceul „G. Ibraileanu” nu este cunoscuta situatia precara a lui Alin, fratele mai mare al Ioanei. „Nu am stiut despre situatia acestui elev. Dar vom incerca sa il ajutam”, spune prof. Doina Carapanu, director adjunct al liceului. Starea precara a premiantilor din familia Cringaris este cunoscuta doar la Scoala „Mircea cel Batrin”, unde au invatat toti trei. „Stiam cit de greu le este acasa, si am incercat sa-i ajutam cu cit am putut. Si Alin ne-a fost elev si, la fel ca si Ioana si Eduard, este un copil foarte bun. De altfel, toti trei sint niste copii deosebiti: in ciuda situatiei grele de acasa sint foarte buni la invatatura, educati, respectuosi si ingrijiti”, a spus prof. Dorina Arbone, directorul Scolii „Mircea cel Batrin”. Gestul Ioanei i-a indurerat pe profesori, care spun ca fata are un talent deosebit la literatura, fiind foarte sensibila. „Este un copil retras si nu i-a placut niciodata se se plinga de situatia de acasa. Este un copil deosebit, dar foarte necajit. Probabil ca a indurerat-o foarte mult ce i-a spus tatal. Si nu e de mirare: isi doreste mult sa invete, ca sa aiba o viata mai buna. Din pacate, tatal are probleme de sanatate, iar mama face si ea tot ce poate. Dar le este foarte greu”, a mai spus Dorina Arbone. (Simona RELEA)