Absolventii de gimnaziu mai au un „hop”

vineri, 07 iulie 2006, 00:13
2 MIN
 Absolventii de gimnaziu mai au un „hop”

Prima repartizare computerizata in invatamintul liceal si profesional de stat a absolventilor clasei a VIII-a care au promovat testele nationale va avea loc vineri, 14 iulie. In aceasta etapa sint repartizati doar candidatii care au promovat testele nationale sau care, in anii anteriori, au promovat examenul de capacitate ori au obtinut certificatul de echivalare a examenului de capacitate.
Absolventii care nu au promovat testele nationale completeaza optiuni doar pentru scoli de arte si meserii si sint repartizati in cea de-a doua etapa de admitere. Atit acesti absolventi, cit si candidatii ramasi nerepartizati dupa prima etapa a admiterii, completeaza optiunile in perioada 16 – 21 iulie 2006. Afisarea in unitatile de invatamint gimnazial atit a listelor cu absolventii repartizati proveniti din scolile respective, cit si a listei cu locurile neocupate in unitatile de invatamint liceal si profesional de stat, se va face simbata, 15 iulie. In data de 16 iulie, fiecare unitate de invatamint liceal si profesional va afisa lista candidatilor repartizati in acea unitate.
La liceele din Roman sint circa 1.790 de locuri. La CNRV sint 252 de locuri, la Colegiul Tehnic „Danubiana” sint tot 252 de locuri, la Colegiul Tehnic „Miron Costin” – 308 locuri, la Grupul Scolar Industrial Constructii de Masini – 112 locuri, la Grupul Scolar „Vasile Sav” – 336 de locuri, la Grupul Scolar Industrial Materiale de Constructii – 336 de locuri, la Liceul cu Program Sportiv – 84 de locuri, la Seminarul Franciscan – 56 de locuri, la Seminarul „Sfintul Gheorghe” – 56 de locuri, la Grupul Scolar Agricol „Ion Ionescu de la Brad” Horia – 112 locuri, la Liceul „Vasile Alecsandri” Sabaoani – 112 locuri.

Comentarii