Caută 
6 MIN
Firescul unei vieti frumoase si al fericirii depline au fost atinse de familia
artistului Iulian Trofin care, sustinut de sotia sa Camilia Swimer, a
inaugurat simbata seara, la Budesti, intr-un mediu inedit si fara formalitati, o
serata muzicala, dupa ce copiii satului au fost invitati sa participe la o
adevarata scoala de muzica, conduita si atitudine. Compozitor, pianist si
pedagog, Iulian Trofin a reusit – transferind intr-o coplesitoare declaratie de
dragoste meritul catre sotia sa – sa reuneasca spiritual prieteni indragostiti
de muzica sub auspiciile primei editiei a „Trofiniadei”. Simplu, armonios si
cald, interiorul Casei a fost generos incarcat de acorduri de mazurci, polci,
valsuri, nocturne, Chopin luindu-si zborul peste viile din sat. Tristetea
senina, rigoarea lirismului romantic, dar viguros, forta si sensibilitatea
pianistului si jocul seducator al nuantelor au fost potentate de dramatismul,
rafinamentul si complexitatea inegalabilelor lucrari ale lui Chopin.
Cunoasterea profunda a partiturilor si naturaletea cuceritoare a tehnicii au
dat stralucire tinereasca imterpretarii armonizate cu o maturitate grava, dar
fermecator de spontana. Amestecul fermecator de pudoare, deferenta si
eleganta ar putea fi explicatia, in cuvinte, a magnetismului maestrului Iulian
Trofin, usor de sesizat si in interviul acordat in exclusivitate Ziarului de
Roman.
Reporter: De 22 de ani ati plecat in Italia. Care a fost contextul acestei
plecari?
Iulian Trofin: Dupa ce am absolvit sectia de pian a Conservatorului
„George Enescu” din Iasi, in 1982, am fost, o foarte scurta perioada,
profesor de pian. In urma cistigarii unui concurs national de preselectie
pentru colaboratori cu strainatatea, am plecat in Italia. Plecarea mea a fost
doar dorinta de a scapa de ceea ce vedeam aici. Asta se intimpla in anul
1985. Dorinta mea era sa calatoresc, sa cint, sa-mi fac viitorul dupa cum
imi spunea eul meu. In timpul facultatii calatorisem deja in strainatate,
participasem la concursuri, la festivaluri intenationale si, poate, pe linga
ceea ce citeam si vedeam, era practic demonstratia faptului ca imi lipsea
aici, in Romania, adevarul si am plecat dupa el.
R: Dupa 20 de ani, regasiti Romania schimbata?
IT: Diferentele categoric exista. Romania este categoric schimbata in bine.
Poate ca eram atit de jos, incit era si foarte greu sa nu ne schimbam in
bine. Fara indoiala, in fiecare an, am vazut schimbari. Ma intreb daca o sa-
mi dau seama, in urmatoarele luni cind ma voi intoarce, de existenta unei
schimbari pe plan spiritual. Nu pot spune ca am pierdut teren pe acest
plan, dar nu stiu nici cit am cistigat.
R: Pe timpuri se facea muzica in scoala, erau concerte accesibile, auditii
muzicale, expozitii, galerii de arta. Totul are un pret comercial si accesul la
cultura este un pret pe care nu si-l poate permite oricine. Veniti cu un
model special. De unde v-a venit ideea?
IT: Sint presedintele unei fundatii cultural-umanitare, ce-mi poarta numele,
si care s-a nascut anul trecut, in aprilie. Mi-am propus impreuna cu
Camilia, sotia mea, sa intreprind citeva proiecte in Romania, pe de o parte
pentru incurajarea tinerelor talente si, pe de alta parte, pentru un ajutor
umanitar adus celor care au nevoie. Baza noastra in Romania este la
Budesti si, astfel, sintem mult mai aproape de o realitate care devine
surprinzatoare ca si complexitate. Pentru noi, ceea ce se intimpla aici este
o experienta foarte puternica. Am intrat in contact cu realitati absolut greu
de descris.
R: Ce va place si ce nu la Romania pe care ati gasit-o?
IT: Eu, ca roman, iubesc tot ceea ce este in Romania. Sintem un intreg de
lucruri incredibile, fantastice, dar in care, din pacate, isi gasesc loc si
elemente de un caracter mai josnic.
R: Avem in gena delasarea, adaptarea care, nu intodeauna, are si
componenta pozitiva?
IT: Exact. Vorbim aici de felul nostru de a ne adapta si „aranja”, care nu
intodeauna este pozitiv si care, din pacate, nu cladeste ceea ce noi am
putea sa cladim. Nu vreau sa judec, dar imi dau seama de lucrurile astea.
Cred ca, pe undeva pe la mijloc, se regaseste sensul a ceea ce dorim sa
facem. In Romania, mult se vorbeste, putine se fac. Exista o perioada in
istoria oricarei societati care se dezvolta, in care fiecare trage pentru el
insusi dorinta de a avea bani. Este o boala ce poate aduce cangrena,
pentru ca incepem sa nu ne mai gindim la celelalte laturi ale vietii noastre.
R: Ultimele doua pot fi etichetate ca egoism si lacomie?
IT: Nu neaparat. Cred ca este un sentiment natural pe care, cineva, care
nu a avut si a vrut, il are atunci cind isi da seama ca vrea si ar putea sa-l
aiba. Nu mai avem timp sa ne gindim la valoare.
R: Semanam, ca entitate, cu cineva din afara?
IT: Este foarte greu de spus. Cred ca nu semanam si asta este foarte bine.
Dar, nu cred ca este just sa nu vedem si pe ceilalti, poate mai invatam.
R: Suferim de un sindrom al superioritatii?
IT: Nu, in nici un caz. Acest sindrom se dovedeste a apartine inculturii si
cred ca noi sintem culti prin definitie, pentru ca avem o spiritualitate foarte
adinca.
R: Daca nu ati fi avut norocul sa fiti muzician, ce cariera ati fi ales?
IT: Cea de muzician.
R: Si daca nu in Romania, unde?
IT: Este greu de spus. Cred ca in orice tara as fi putut deveni eu insumi, cu
toate greutatile pe care le-am vazut ca exista in multe tari.
R: Aveti si alte preferinte in afara de muzica?
IT: Eu sint pianist, compozitor, pedagog, dar in afara de muzica imi place
foarte mult pictura, istoria si imi place sa calatoresc. Poate ar trebui sa
spun ca imi place sa-i ajut pe ceilalti, dar mi se pare absolut siropos. Nu
dorim sa facem din asta un punct de observatie.
R: Ce viitor ii prognozati acestei initiative?
IT: Aici exista mai multe initiative. Prima, scoala de muzica. Sintem in
contact cu un profesor din Piatra Neamt, care va veni de doua ori pe
saptamina pentru cele doua grupe de copii pe care le avem aici. Exista
conditii destul de bune pentru a-si demonstra fiecare dorinta de a invata
ceva. Deocamdata, spiritul este acela de a apropia copiii foarte simpli, din
familii foarte simple. Dorinta noastra este de a-i apropia de frumos, de arta,
de a-i face sa zimbeasca, sa se apropie de o realitate pe care nu au
cunoscut-o inca.
R: Care a fost cea mai placuta sau dureroasa surpriza in raport cu ei?
IT: Am avut parte numai de surprize minunate. Copiii vin cu o ora si
jumatate inintea intilnirii pe care o avem, pentru ca asa sint. Impreuna cu
22 de baieti, cu virste intre 7-13 ani, am format o echipa de fotbal, cu care
ne vedem de doua ori pe saptamina. Copii de maidan au toate comunele,
dar copii care joaca si fotbal si fac si muzica nu are nimeni, asa ca ne-am
spus: „Hai sa facem ceva”. Avem proiecte muzicale, cu mari talente din
judetul nostru, copiii care au participat la concursuri internationale, la
turnee de concerte in Italia, in Elvetia, dupa care am venit si aici si am
cintat. Unul din proiectele noastre este de a-i incuraja pe acesti patru tineri
si de a incerca sa cream un cadru just in care ei sa poata studia. Acum
sintem in faza finala a proiectului, in care trei dintre ei vor studia cu mine
anul acesta si vor participa la concursuri in Italia. Am realizat pina acum tot
ceea ce ne-am propus. Eu sint artistul, dar omul de suflet este Camilia, iar
impreuna facem o echipa puternica. Sint fericit ca am putut sa ridicam o
casa, pe care o putem deschide pentru totii copiii. Casa ramine deschisa
cind sintem plecati.
Astazi, se deschide o stagiune de concerte, la propunerea consilierului
muzical la Opera Nationala de la Iasi. Stagiunea se va numi „Ciclul
Trofiniadelor”. Ne-am propus ca, in decursul anului, sa avem cel putin
cinci-sase manifestari muzicale, la care vor participa tinere talente, artisti
consacrati, din Iasi sau Bucuresti. As dori ca, in „Seratele Trofiniade”, sa
cream un alt tip de elita – cei care iubesc frumosul, arta, si care vor sa se
bucure de prezenta altora ca dinsii, a muzicii. Vom incerca sa facem o
mica insula a fericirii. Vom vedea care este si ecoul in sufletul celor care
iubesc frumosul.
R: Ce preferinte muzicale aveti?
IT: Imi place literatura muzicala clasica si romantica, iar repertoriul meu
este foarte vast. Anul acesta, am avut onoarea si placerea sa fiu maestru
invitat, alaturi de Ludovic Spiess la „Vacantele Muzicale”. Am fost invitat la
Piatra Neamt, ca artist sarbatorit, cu un medalion de artist. Nu ma consider
un virtuos. Vreau sa fiu luat in considerare ca un muzician serios si de
buna calitate, in sensul ca vreau sa se transmita un mesaj prin muzica pe
care eu o interpretez. (Cristiana BORTAS)
