Bobocii se inscriu la liceu

vineri, 30 iunie 2006, 22:02
2 MIN
 Bobocii se inscriu la liceu

Personalul scolii ii poate consilia pe candidati, prezentindu-le toate informatiile necesare, inclusiv riscurile completarii unui numar insuficient de optiuni sau ale completarii unor optiuni nerealiste.
Elevii care au promovat testele nationale si parintii acestora trebuie sa tina cont de urmatoarele precizari:
1. In primul rind elevul, impreuna cu dirigintele si parintii, trebuie sa verifice corectitudinea datelor personale inscrise pe fisa: numele, media claselor V-VIII si notele la testele nationale. Eventualele erori trebuie semnalate imediat conducerii scolii si remediate.
2. Pe fisa care trebuie depusa, pina cel tirziu in data de 6 iulie, se completeaza apoi optiunile, in ordinea intereselor, preferintelor si aptitudinilor elevilor. Algoritmul de repartizare ordoneaza elevii dupa medii si ii repartizeaza in aceasta ordine pe baza optiunilor exprimate. Fiind o admitere computerizata, media este cea care primeaza.
3. Pentru a spori sansele de reusita, se recomanda completarea unui numar cit mai mare de optiuni.
4. Completarea si stabilirea ordinii optiunilor se fac prin consultarea prioritara a informatiilor privind numarul de locuri disponibile si ultima medie de admitere din anii precedenti. In acest sens, poate fi utilizata aplicatia de orientare ADLIC 2006, disponibila pe http://admitere.edu.ro/. Orice utilizator inregistrat al portalului poate folosi aplicatia pentru a-si stabili optiunile si a completa fisa in mod realist.
5. Dupa introducerea fiselor in baza nationala de date, corectitudinea datelor de pe fisa aflata in sistem trebuie verificata de fiecare elev la scoala de provenienta, prin compararea fisei originale cu fisa de control tiparita de aplicatie.
Prima repartizare computerizata in invatamintul liceal si profesional de stat a absolventilor clasei a VIII-a care au promovat Testele Nationale va avea loc vineri, 14 iulie 2006. In aceasta etapa sint repartizati doar candidatii care au promovat Testele Nationale sau care, in anii anteriori, au promovat examenul de capacitate ori au obtinut certificatul de echivalare a examenului de capacitate. Absolventii care nu au promovat testele nationale completeaza optiuni doar pentru scoli de arte si meserii si sint repartizati in cea de-a doua etapa de admitere. Atit acesti absolventi, cit si candidatii ramasi nerepartizati dupa prima etapa a admiterii, completeaza optiunile in perioada 16 – 21 iulie 2006.
Absolventii clasei a VIII-a care au sustinut si promovat problele de aptitudini, dar care, ulterior, si-au schimbat optiunea si doresc sa participe la repartizarea computerizata, vor adresa o cerere, in acest sens, unitatii de invatamint liceal la care au sustinut probele de aptitudini. Cererea respectiva va fi depusa pina la data de 30 iunie, ora 18, si va contine precizarea explicita ca se renunta la locul din liceul vocational.

Comentarii