Daca nu ar fi facut investitii – Petrotub ar fi avut profit de 7,8 milioane de dolari in 2002

miercuri, 09 aprilie 2003, 23:00
2 MIN
 Daca nu ar fi facut investitii – Petrotub ar fi avut profit de 7,8 milioane de dolari in 2002

In Consiliul de Administratie al Petrotub, care s-a desfasurat ieri la Bucuresti, s-au analizat realizarile din 2002, an care, desi, cu rezultate notabile din punct de vedere al nivelului productiei si al veniturilor, s-a incheiat cu un minus de 35 de miliarde de lei.
Profitul din exploatare a fost de circa 10 milioane de dolari, dar acesta a fost reinvestit in lucrarile de modernizare din laminorul de 16 toli, in achitarea creditului de 21.000 de euro si achizitionarea de utilaje si lucrari de peste 260 de miliarde de lei. „Conform unui ordin al Ministerului de Finante, ne aliniem la legislatia europeana prin aceea ca bilantul unui an financiar tine cont de retratarea situatiilor financiare conform standardelor internationale. In consecinta, a trebuit sa tinem cont de diferenta de curs valutar de la data angajarii creditului si pina acum, ceea ce a condus la un minus de 35 de miliarde de lei. Daca nu am fi tinut cont de aceasta procedura, am fi avut un rezultat economic pozitiv de 7,8 milioane de dolari”, a declarat doctor inginer Dorel Birsan Roman, directorul general al Petrotub.
Ca reprezentant al sindicatelor, Gheorghe Ciobanu, vicelider al Sindicatului Liber din Petrotub, a apreciat transparenta discutiilor, facindu-ne cunoscut faptul ca celelalte subiecte de pe ordinea de zi urmeaza a fi discutate saptamina viitoare intr-un CA care va premerge Adunarea Generala a Actionarilor. „Noi am fi vrut sa aducem oamenilor un raspuns ferm privind acordarea tichetelor de masa si a primelor de Paste, dar aceste subiecte au fost tratate adiacent. Societatea Petrotub avind datorii, urmeaza ca posibilitatea acordarii tichetelor de masa sa fie analizata dupa privatizare. Chiar daca, in Contractul Colectiv de Munca, prima de Paste sa reprezinte o treime din salariul mediu net pe societate, administratorul special al Petrotub a considerat cu mult mai important sa investim toate resursele in achizitionarea de fier vechi pentru a ne asigura materia prima necesara productiei”, a declarat Gheorghe Ciobanu.
Directorul Petrotub a apreciat ca la un salariu mediu de 8 milioane de lei, prima de Paste, de circa 1 milion, nu pare un mare efort, dar ca prioritatea este, in acest moment, asigurarea materiei prime. Cit priveste acordarea tichetelor de masa, dificultatile din acest moment ale societatii, accentuate de piata mondiala, nu fac posibila achitarea datoriilor, unele dintre ele istorice. (Cristiana BORTAS)

Comentarii