Munca restauratorilor, expusa la Muzeul de Istorie

vineri, 07 iulie 2006, 00:09
2 MIN
 Munca restauratorilor, expusa la Muzeul de Istorie

Cu ocazia deschiderii acestei expozitii a fost lansat un catalog de restaurare care poarta numele expozitiei, lucrare conceputa si realizata de cele trei restauratoare ale muzeului. Sapaturile arheologice facute de profesorul Vasile Ursachi in imprejurimile Romanului (in principal in localitatea Brad, din judetul Bacau, dar si din Sabaoani, Rosiori-Dulcesti, Valeni sau zona Episcopiei) au scos la suprafata sute, chiar mii de piese care au fost aduse spre restaurare si conservare. Specialistii in restaurare din cadrul muzeului au dat viata pieselor, contribuind, cu pricepere si rabdare, la redarea adevarului istoric. S-a evidentiat faptul ca obiectele din expozitie, ca, de altfel, toate piesele care se afla in laboratorul de restaurare si conservare a obiectelor de patrimoniu, transmit un mesaj de demult, al celor care au stiut sa-si valorifice indeletnicirile.
Cercetatorul Vasile Ursachi a facut un scurt istoric al restaurarii si conservarii patrimoniului muzeal, care a cuprins si activitatea primei restauratoare a muzeului, Maria Spatariu, de numele careia se leaga realizarea multor piese intrate in patrimoniul muzeului. „Maria Spatariu a fost un adevarat artist, prin miinile careia a trecut, in peste 30 de ani de activitate, un volum mare de obiecte, contribuind, prin munca sa, la imbogatirea patrimoniului cultural. A fost cea mai buna restauratoare din tara, care a stiut sa transmita aceasta arta celor care au preluat aceasta munca”, a spus profesor doctor Vasile Ursachi.
Exponatele muzeului – vase de diferite dimensiuni, fragmente cu fir metalic, lemn – sint insotite de fotografii realizate inainte si dupa restaurare, dar si din timpul restaurarii, cu scopul de a arata publicului vizitator marturia stadiului in care s-au aflat si cel la care s-a ajuns.
Importanta pe care o au restaurarea si conservarea pentru institutia muzeala este covirsitoare, totusi, munca celor care „fabrica” istoria din adincuri este mai putin cunoscuta de publicul vizitator. „Restaurarea este stiinta si arta, in acelasi timp, inseamna prelungirea vietii unor obiecte de care este legat trecul nostru”, a spus inginera Otilia Mircea, una dintre putinii restauratori din tara care face doctoratul pe tema restaurarii obiectelor de patrimoniu.
La intilnirea cu restaurarea artei a participat un numeros public, atit din sfera ciulturala, cit si romascani dornici de a descoperi trecutul nostru istoric. Expozitia este deschisa publicului in perioada 6 iulie – 2 septembrie. Printre sponsori si donatori s-au aflat: PS Arhiereu Vicar Ioachim Bacaoanul, SC Turoag SA, SC Vanirex Com SRL, SC Moldy M&C SRL, ICA Center, Notar Public Tudor Sorin, Notar public Oana Dascalu, Protopop Florin Tuscanu, SC Rom Leaders.

Comentarii