Reprezentantii ADR ii ignora pe romascani

vineri, 24 august 2001, 23:00
3 MIN
 Reprezentantii ADR ii ignora pe romascani

Agentia pentru Dezvoltare Regionala Nord – Est (ADRNE) a lansat ieri, 24 august – in prezenta directorului Agentiei, Constantin Apostol; a reprezentantei Uniunii Europene, Carol Haward; a directorului Ministerului Dezvoltarii si Prognozei, Carmen Necsescu si a expertului FAS International Consortium, Dumitru Maxim – licitatia deschisa de proiecte in cadrul Programului Phare 2000. La lansarea Programului de Coeziune Economica si Sociala – componenta "Dezvoltarea Resurselor Umane in contextul restructurarii industriale" – romascanii nu au fost invitati. Redactorii "Monitorului de Roman" au aflat de lansare, ca in multe alte situatii, din surse oficiale care manifesta un grad mai mare de interes fata de situatia Romanului. In urma sondajului efectuat de noi am constatat ca, exceptind Agentia Locala de Ocupare a Fortei de Munca, nici o firma sau institutie romascana nu au fost invitate sa participe la acest eveniment de maxima importanta pentru romascani, finantarile acordindu-se pentru calificarea si recalificarea fortei de munca, dar si pentru plasarea ei. Cu toate acestea, urmare a evaluarii importantei evenimentului, un reprezentant de la Biroul de Programe Prognoze al Primariei Roman a participat la lansarea programului Phare, cu intentia de a depune o cerere de finantare. Rezultatul implementarii programului ar avea ca efect atragerea unor importante fonduri si, implicit, scaderea ratei saraciei si a numarului de someri. Romanul este, de o buna perioada de timp, primul in topul saraciei pe judet, in timp ce judetul Neamt s-a situat, ani la rind, in primele locuri in topul somajului pe tara. De aceea, pentru atragerea de cit mai multe fonduri in zona Roman, va prezentam, in continuare, citeva din conditiile de eligibilitate pe care trebuie sa le prezinte proiectele pentru a avea cistig de cauza.
Conditii de eligibilitate
Pentru aceasta licitatie, ADRNE a pregatit un "Ghid al solicitantului", care cuprinde programul de coeziune economica si sociala, regulile privind licitatia deschisa, criteriile de eligibilitate, procedurile, evaluarea si selectarea cererilor, precum si formularele de cerere de finantare nerambursabila, etc. Ghidul poate fi procurat de la sediul agentiei din Piatra Neamt.
Ministerul Dezvoltarii a anuntat lansarea licitatia deschisa de propuneri pentru proiecte de dezvoltare a resurselor umane, in contextul restructurarii industriale, la care pot participa organizatii profit si non-profit din sectoarele privat si public sau consortii care au capacitatea sa aplice proiecte mici, cu impact local, ori proiecte mari cu impact regional in cel putin doua judete. Proiecte de acest gen se pun in aplicare in toate cele opt regiuni de dezvoltare ale tarii. Regiunea Nord – Est va beneficia de 4,5 milioane de Euro, din care 2,7 milioane de Euro pentru proiecte mari si 1,8 milioane de Euro pentru proiecte mici. Din aceasta regiune fac parte judetele Bacau, Botosani, Iasi, Neamt, Suceava si Vaslui. Componenta de Dezvoltare a Resurselor Umane a proiectului va avea trei prioritati: Calificarea si recalificarea fortei de munca in scopul de a o face mai adaptabila la nevoile in continua evolutie de pe piata muncii; Imbunatatirea masurilor active de ocupare ca instrument sistemic pentru incurajarea ocuparii fortei de munca; Promovarea includerii sociale a grupurilor defavorizate.
La licitatie pot participa doua tipuri de proiecte:
– Proiecte mari: proiecte care au impact regional, acoperind cel putin doua judete; vor fi selectate proiecte complexe care vizeaza integrarea mai multor activitati; vor fi incurajate parteneriatele sociale intre furnizorii de training si educatie, intreprinderi si parteneri sociali.
– Proiecte mici: proiecte care au un impact la nivel local (localitati sau judette) si care acopera cel putin una din activitatile eligibile. Sumele minime si maxime ale finantarii nerambursabile aferente proiectelor individuale ce pot fi finantate in cadrul programului sint urmatoarele:
– Proiectele mici vor avea o suma minima de finantare nerambursabila de 10.000 EURO si o suma maxima de 50.000 EURO.
– Proiectele mari vor avea o suma minima de finantare nerambursabila de 100.000 EURO si o suma maxima de 300.000 EURO.
Finantarea nerambursabila nu poate depasi 60% din costurile eligibile totale ale proiectului. Diferenta trebuie sa fie finantata din sursele proprii ale solicitantului sau ale partenerilor acestuia, sau din alte surse decit cele provenind din fondurile Comisiei Europene sau de la Bugetul Guvernului Romaniei. Fiecare solicitant trebuie sa contribuie cu un aport propriu de cel putin 40% din costurile totale eligibile ale proiectului. Maxim 50% din contributia proprie poate consta in aport in natura. Termenele de depunere a proiectelor sint 30 octombrie 2001 si 22 februarie 2002. (Camelia CAZONI)

Comentarii