Tevarii au plins pentru ca au fost furati

miercuri, 01 octombrie 2003, 23:00
3 MIN
 Tevarii au plins pentru ca au fost furati

Laminorul Roman a parasit ieri Cupa Romaniei, dupa ce a pierdut pe teren
propriu, in fata divizionarei A Otelul Galati, cu scorul de 0-2. Cele doua
„reusite” ale mult mai titratei echipe galatene au fost semnate de Apostol
(min.77) si Iacob (min.90).
Asistentul Negoita a calificat Otelul
Asteptat cu sufletul la gura de mii de suporteri romascani, meciul de pe
stadionul „Moldova” a reusit sa aduca in arena din cartierul Favorit peste
6.000 de suporteri romascani. Reeditata dupa sase ani, partida dintre
Laminorul Roman si Otelul Galati a stirnit interes si in rindul vipurilor
romascane, de la reprezentanti ai Consiliului Local pina la conducatorii
celor mai importante firme romascane, acestia umplind pina la refuz tribuna
oficiala. Meciul de ieri a adus doar tristete pe fetele suporterilor ros-albastri.
Chiar daca oaspetii au inceput in forta jocul de la Roman, incursiunea lui
Moise, din minutul 11, cind lobul romascanului a trecut milimetric pe linga
poarta aparata de Cernea a tras un serios semnal de alarma in tabara
otelarilor. Ratarea lui Moise si jocul bun al defensivei romascane au facut
ca la pauza scorul sa fie unul alb.
In cel de-al doilea mitan, antrenorul laminoristilor, Stefan Constantin, a
preferat sa-si retraga elevii in propria jumatate, mizind pe cartea
contraatacului. Acest lucru le-a permis oaspetilor sa urce mai curajos in
atac, iar in minutul 65 Iacob a trecut pe linga deschiderea scorului, sutul
sau de la marginea careului trecind cu putin peste transversala tevarilor.
Cum otelarii s-au dovedit destul de neputinciosi in faza ofensiva, acestia au
primit un nemeritat cadou in minutul 77, cind Apostol, aflat in pozitie de
ofsaid, a scapat catre poarta romascana, fara a fi semnalizat de asistentul
Gheorghe Negoita. Golul reusit de Apostol l-a fortat pe principalul tevarilor,
profesorul Stefan Constantin, sa forteze egalarea, trimitind in teren si cel
de-al treilea atacant. Din pacate, atacantii laminoristi nu au reusit sa sparga
zidul format in fata careului portii lui Cernea de catre coechipierii sai.
In ultimul minut de joc, pe fondul dominarii teritoriale a tevarilor, Iacob a
reusit sa scape pe aceeasi parte dreapta, el plecind dintr-o pozitie de ofsaid
mare cit roata carului, insa acelasi asistent Negoita nu a ridicat fanionul,
permitind-i galateanului sa inscrie, din 13 metri, ca la antrenament. Maniera
de arbitraj a asistentului Gheorghe Negoita l-a determinat pe observatorul
jocului, Constantin Gheorghe, sa analizeze dupa meci inregistrarea video a
partidei, pentru a se lamuri cu privire la deciziile luate de asistentul Negoita
la cele doua faze de gol. „Este pacat ca soarta acestui meci a fost hotarita
de arbitru, si nu de jucatori. Eu nu doresc sa-mi scuz echipa, insa cred ca
cele doua mari erori de arbitraj au calificat echipa oaspete in optimile Cupei
Romaniei. Imi pare rau de ce s-a intimplat si de starea in care au ajuns
jucatorii nostri dupa acest meci. Multi dintre ei aveau lacrimi in ochi. Eu
vreau sa le multumesc baietilor pentru daruirea de care au dat dovada in
acest meci”, a afirmat profesorul Stefan Constantin, antrenorul principal al
echipei Laminorul Roman.
Laminorul Roman: Caragata, Beceru, Bordianu, Dinu, Cozma, Basascu,
(min.82 Andries), Stingaciu, Moise (min.79 Cimpanu), Popa, Tapu,
Potorac. Antrenor – Stefan Constantin.
Otelul Galati: Cernea, Gheara, Ghionea (min.54 Munteanu), Rohat, Toma,
Tudor (min.38 Dobre), Danciu, D. Orac, Dragomir, Ioacob, Gurita (min.64
Apostol). Antrenor – Costel Orac. (Bogdan GOTCA)

Comentarii