Umaro a fost privatizata

luni, 02 aprilie 2001, 23:00
2 MIN
 Umaro a fost privatizata

In urma licitatiei de ieri, 2 aprilie, Umaro, societatea romascana producatoare de strunguri carusel si-a gasit un nou proprietar, pachetul de actiuni fiind achizitionat de o firma al carei nume nu este inca facut public. "La licitatie au participat trei firme: doua americane si una romaneasca. Nu stiu pretul cu care s-a incheiat licitatia si nici numele firmei cistigatoare", ne-a declarat Alexandru Oncica, managerul de la Umaro. Tranzactia s-a facut chiar in ultima zi de licitatie, cumparatorii asteptind ca pretul pachetului majoritar de actiuni sa scada semnificativ. Societatea romascana a fost scoasa la vinzare in urma cu o saptamina, vinzarea facindu-se dupa modelul licitatiilor olandeze. Pretul de pornire al licitatiei a fost de 31.000 de lei/actiune, intregul pachet de actiuni fiind evaluat la peste 52 de miliarde de lei. Conform sistemului de vinzare, pretul actiunilor a scazut, in fiecare zi, cu 4.300 de lei/actiune, adica cu mai mult de sapte miliarde de lei pe zi, ceea ce inseamna ca pretul minim de cumparare al unei actiuni era de 9.500 de lei, intregul pachet de actiuni ajungind la circa 16,6 miliarde de lei.
Mentionam ca Umaro si-a manifestat intentia ca, in acest an, sa investeasca numai in sectia de acoperiri metalice circa 2,5 miliarde de lei pentru efectuarea de reparatii si pentru modernizare. Capitalul social al Umaro este estimat la circa 125 de miliarde de lei. La sfirsitul anului trecut, societatea inregistrase o cifra de afaceri de 50 de miliarde de lei, in timp ce valoarea datoriilor se ridica la 62 de miliarde de lei. Firma este una dintre cele mai bine cotate societati producatoare de masini-unelte din lume. Pentru o mai buna dezvoltare a societatii, conducerea Umaro si-a manifestat speranta ca noul proprietar sa fie o firma de profil, care sa aiba forta financiara necesara pentru a transforma societatea romascana in lider mondial pe piata de masini-unelte. (Camelia CAZONI)

Comentarii