Concernul Bayer si-a prezentat ieri oferta la Suceava

miercuri, 17 martie 1999, 00:00
2 MIN
 Concernul Bayer si-a prezentat ieri oferta la Suceava

Ieri dimineata, la Hotelul "Bucovina" din Suceava s-a desfasurat, in organizarea Inspectoratului de Protectie a Plantelor Suceava si a Directiei Generale Agricole Suceava, un simpozion in cadrul caruia Concernul BAYER din Germania, prin reprezentanta BAYER Romania, a prezentat specialistilor in protectia plantelor din judetele Suceava, Iasi, Botosani si Neamt prezenti la simpozion produsele firmei BAYER in domeniul protectiei plantelor care pot fi achizitionate la noi in tara. Interesul pentru aceste produse se justifica prin numarul mare de public participant la simpozion, atit specialisti in protectia plantelor cit si alti agricultori, alaturi de care au fost prezenti o mare parte dintre distribuitorii de produse BAYER din Romania.
Mentionam ca pe plan mondial concernul BAYER reprezinta un nume recunoscut in mai multe domenii de activitate. De numele acestuia este legat medicamentul gasit astazi in toate farmaciile din lume – aspirina, de la a carei descoperire s-au implinit anul acesta 100 de ani. Cu o cifra de afaceri la nivelul anului 1996 de 55 de miliarde de marci, Concernul BAYER are in clipa de fata reprezentante, societati proprii sau filiale in peste 140 de tari, cu 144 de mii de salariati si 10.000 de produse oferite spre vinzare.
Participantilor la simpozion le-a fost prezentata numai o lista restrinsa din aceste produse, destinata protectiei plantelor de cultura. Interesante pentru suceveni au fost in special produsele destinate intretinerii culturii cartofului, din categoria ierbicidelor fiind promovat SENCOR 70 WP, extrem de eficient in distrugerea buruienilor, atit la cartof cit si la soia, tomate sau lucerna. Un alt produs prezentat a fost ANTRACOL 70 WP, din categoria fungicidelor, eficient in combaterea manei cartofului si alternariozei, boli care in ultima perioada au condus in agricultura judetului Suceava la scaderi semnificative de productie la aceasta cultura. Pentru combaterea gindacului din Colorado, reprezentantii firmei BAYER au prezentat produsele Bulldock 025 EC, Enduro 258 EC, cu rezultate bune si in combaterea altor paraziti, precum si Prestige 290 FS, care urmeaza sa apara pe piata romaneasca in perioada urmatoare. Au mai fost prezentate si produse de uz fitosanitar destinate culturii griului, respectiv Folicur BT 225 EC, cu efecte spectaculoase in eliminarea mai multor boli produse de ciuperci la griu, precum si Raxil 2 WS. Au fost supuse atentiei participantilor la simpozion si alte produse ale firmei, prezentarea fiind urmata de o tragere la sorti prin care trei participanti au obtinut premii constind, in special, din produse de uz fitosanitar si materiale de protectie pentru activitatea de manipulare a acestor produse. (Neculai ROSCA)

Comentarii