Conflictul dintre sindicatul PSIP si Primarie va fi solutionat in instanta

joi, 22 noiembrie 2001, 00:00
2 MIN
 Conflictul dintre sindicatul PSIP si Primarie va fi solutionat in instanta

Reprezentantii sindicatului liber al societatii Prestari Servicii de Interes Public (PSIP) SA Suceava s-au intilnit ieri, la Prefectura Suceava cu subprefectul Paul Lesanu, primarul Marian Ionescu si presedintele CNSLR Fratia Gheorghe Leustean, pentru a incerca solutionarea pe cale amiabila a conflictului dintre PSIP Suceava si primarie cu privire la modul de desfasurare a licitatiei serviciului de salubrizare in municipiul Suceava. Reprezentantii primariei au sustinut ca, odata incheiate, contractele cu firmele de salubrizare care au cistigat licitatia nu mai pot fi reziliate, neexistind un temei legal in acest sens si ca atita timp cit exista un litigiu in curs de solutionare pe rolul instantei de judecata, cea mai buna solutie ar fi aceea de a astepta pronuntarea hotaririi. Subprefectul Sucevei, Paul Lesanu a promis sindicalistilor ca va face demersuri pentru ca acest litigiu sa fie solutionat de urgenta, existind pericolul unei greve a muncitorilor.
Muncitorii de la PSIP protesteaza pentru ca nu au primit salariile
O parte din angajatii PSIP Suceava sustin ca nu au primit salariile pe ultimele doua luni si sint ingrijorati de faptul ca, in situatia in care vor fi disponibilizati, nu vor primi nici ajutorul de somaj. Acestia sustin ca nu au fost facute viramentele la bugetul asigurarilor sociale si fondul de somaj, desi s-au facut retineri din salarii in acest sens. Vizavi de acuzatiile facute, directorul Pastorel Macoveiciuc ne-a declarat ca restantele la bugetul asigurarilor sociale si la fondul de somaj au fost reesalonate iar unitatea nu mai figureaza cu restante neachitate. In ce priveste plata salariilor, acesta a declarat ca „atita timp cit Primaria nu ne-a facut facturile pentru serviciile prestate nu am avut cum sa achitam salariile. O parte din salarii au fost platite si urmeaza sa le platim pe toate, pe masura ce efectuam incasari". Primaria Suceava, datoreaza societatii PSIP suma de 1 miliard pentru serviciile de salubrizare a strazilor. (Florentina PATRAS)

Comentarii