Disponibilizatii de la FOREX au fost, ieri, cu jalba-n protap

marți, 17 februarie 1998, 00:00
2 MIN
 Disponibilizatii de la FOREX au fost, ieri, cu jalba-n protap

In cursul zilei de ieri, o delegatie a muncitorilor disponibilizati de la SEPPL Gura Humorului s-a deplasat la sediul FOREX din Suceava pentru a solicita conducerii lamuriri asupra felului in care le vor fi platite salariile compensatorii. De aici, insa, ei au fost trimisi pentru lamurirea problemei la Directia Muncii si Protectiei Sociale. Directoarea Oficiului de Somaj, Elena Cirlan, ne-a declarat ca in termen de doua saptamini cei 200 de disponibilizati isi vor primi prima transa din platile compensatorii, iar ajutorul de somaj il va primi fiecare in functie de data depunerii dosarului. Nivelul compensatiilor va fi platit conform legii, luindu-se ca baza salariul pe ramura – 524.125 de lei.
Cele 200 de persoane disponibilizate prin aplicarea Ordonantei nr. 9/1997 de la SEPPL Gura Humorului, apartinind SC FOREX SA si-au manifestat nemultumirea pentru faptul ca, desi au fost trimisi in somaj incepind cu data de 10 ianuarie, pina in acest moment nu au primit nimic din sumele cuvenite, atit cele provenite din ajutorul de somaj cit si platile compensatorii potrivit ordonantei 9. Directorul SEPPL Gura Humorului Gheorghe Hrincescu ne-a declarat telefonic ca cei disponibilizati sint nemultumiti si din cauza faptului ca, initial, au crezut ca plata compensatiilor se va face pornind de la nivelul salariului mediu pe economie (830.000 de lei). Incepind cu 1 ianuarie 1998, insa, potrivit ordonantei 375 din decembrie 1997, drepturile somerilor sint platite luindu-se ca baza salariul mediu pe ramura, care in industria lemnului este de 524.125 de lei.
Salariatii disponibilizati, care in proportie covirsitoare au solicitat singuri includerea pe listele de disponibilizari se afla in acest moment intr-o situatie critica din punct de vedere financiar, ultimii bani care i-au primit fiind lichidarea pentru luna decembrie.
Un grup de circa 80 dintre acestia au solicitat la sfirsitul saptaminii trecute directorului Sucursalei Gura Humorului revenirea la baza de calcul initiala, considerindu-se pacaliti de conducerea susursalei, care i-a facut sa creada ca vor obtine mai multi bani. Gheorghe Hrincescu ne-a declarat ca, deocamdata, unica solutie pentru calmarea spiritelor care a fost gasita este cea de a plati fiecaruia dintre fostii salariati cite 300.000 de lei, bani proveniti din contributia acestora in contul PAS. De altfel, salariatii disponibilizati au solicitat returnarea banilor depusi in acest cont, insa, potrivit legii care reglementeaza activitatea asociatiilor PAS, acestia pot fi retrasi in totalitate dupa o perioada de 3 luni de la anuntarea intentiei, conform unei proceduri specifice. Prin compromisul realizat, conducerea societatii spera ca, pina miercuri, toate cele 200 persoane disponibilizate isi vor primi cele 300.000 de lei, pentru 90 dintre acestia banii fiind deja dati. Directorul Gheorghe Hrincescu ne-a declarat ca aceste presiuni vin intr-un moment rau pentru societate, in conditiiile in care, pina la inceputul lunii martie, societatea trebuie sa achite integral catre FPS valoarea pachetului majoritar de actiuni contractat de PAS. El spera insa ca cele 60 de milioane de lei care vor fi platite disponibilizatilor vor fi strinse de la personalul TESA si cel indirect productiv din Sucursala. (Neculai ROSCA)

Comentarii