Peste 7.000 de hectare ocupate abuziv la fostele IAS-uri

miercuri, 23 mai 2001, 23:00
2 MIN
 Peste 7.000 de hectare ocupate abuziv la fostele IAS-uri

Prin ordinul prefectului cu nr. 162 din 9 aprilie 2001 s-a dispus constituirea unei comisii pentru verificarea balantei terenurilor agricole la fostele IAS-uri de pe raza judetului Suceava – SC PRODINCOM SA Suceava, SC POMIFAL SA Falticeni si SC BOGDANIA SA Radauti. Comisia, formata din reprezentanti ai Prefecturii, Directiei Agricole, OCAOTA, Agentia Domeniilor Statului si conducerile celor trei societati a fost coordonata de Gheorghe Cotin, reprezentantul Prefecturii. Controlul a relevat faptul ca la nivelul celor trei foste IAS-uri din judetul Suceava au fost ocupate abuziv in ultimii ani 7.208 hectare apartinind acestor societati, de catre fostii proprietari. In felul acesta suprafata de teren agricol aferenta celor trei foste IAS-uri a fost diminuata cu aproximativ 60%. Astfel, SC PRODINCOM SA Suceava detinea in 1990, 3.566 hectare de teren agricol iar la data efectuarii controlului s-a constatat ca 2.114 hectare au fost ocupate abuziv de catre fostii proprietari in baza Legii 18/91, a Legii 169/1997, respectiv a Legii 10/2000, neexistind nici un protocol de predare-primire intre conducerea societatii si comisiile comunale de aplicare a legilor fondului funciar. La Agentia Domeniilor Statului PRODINCOM Suceava a predat 1.123 hectare. In acelasi mod a fost ocupata abuziv suprafata de 3.607 hectare de teren apartinind SC BOGDANIA Radauti, care avea la nivelul anului 1990, 4.543 hectare de teren in administratie. La Agentia Domeniilor Statului, unitatea radauteana aflata de altfel in lichidare judiciara, a predat 1.446 de hectare. La SC POMIFAL SA Falticeni, care avea in 1990, 2.309 hectare, au fost ocupate abuziv 1.487 hectare de catre fostii proprietari, la Agentia Domeniilor Statului fiind predate 1.067 hectare. Subprefectul judetului Suceava, Paul Lesanu, ne-a declarat ca Prefectura a cerut conducerii Agentiei Domeniilor Statului trimiterea unei echipe de control pentru verificarea suplimentara a aspectelor constatate.
De mentionat ca o buna parte din terenurile transmise de fostele IAS-uri Agentiei Domeniilor Statului, sint deja ocupate de fostii proprietari fara a exista protocoale de predare-primire cu comisiile comunale de aplicare a legilor fondului funciar. Responsabili pentru aceasta stare de lucruri sint conducerile societatilor agricole si comisiile locale de aplicare a legilor fondului funciar. "Printre masurile pe care le vom lua in perioada imediat urmatoare mentionez efectuarea de masuratori a suprafetelor care astazi nu se mai gasesc in administrarea fostelor IAS-uri, identificarea detinatorilor si verificarea legalitatii documentelor pe baza carora acestia au intrat in posesie. Se impune, pe de alta parte, avind in vedere experienta acestui control, infiintarea pe linga fiecare primarie a unui serviciu unitar de cadastru si consultanta agricola. In acelasi timp, Prefectura va actiona pentru urgentarea aplicarii legii 1/2000 in ceea ce priveste terenurile fostelor IAS-uri, in sensul atribuirii acestora proprietarilor de drept sau concesionarii lor", a declarat subprefectul judetului Suceava, Paul Lesanu. (Neculai ROSCA)

Comentarii