Razboiul patronului Severin cu urbanismul

luni, 04 iunie 2001, 23:00
3 MIN
 Razboiul patronului Severin cu urbanismul

Evidentele Biroului "Disciplina in Constructii" din cadrul Primariei municipiului Suceava releva faptul ca patronul sucevean Severin Tcaciuc nu si-a propus pentru nici una dintre investitiile pe care le-a promovat pe raza municipiului Suceava sa obtina mai intii autorizatia de constructie, asa cum oricare cetatean onest este constient ca trebuie sa procedeze, si de-abia dupa aceea sa demareze lucrarile efective.
In anul 1994, pe strada Universitatii, Severin Tcaciuc a modificat constructia fostului restaurant "Nordic" fara a respecta documentatia pe baza careia a obtinut autorizatia de constructie, drept pentru care a primit o amenda de 1,6 milioane de lei. La acea vreme, amenda tinea loc de autorizatie, astfel incit Primaria nu a mai facut nici un demers pentru a aduce cladirea la forma pe care trebuia sa o aiba, conform proiectului.
Am mai scris despre faptul ca Severin Tcaciuc nu a respectat proiectul autorizat nici pentru castelul sau de pe strada Armeneasca, drept pentru care a fost amendat de catre inspectorii Compartimentului de disciplina in constructie din cadrul Primariei municipiului cu 20 milioane de lei, la care s-a mai adaugat o alta amenda de 7 milioane de lei, administrata de Primarie pentru ca patronul Severin a impiedicat organele de control sa-si exercite atributiile conform legii.
Locuitorii municipiului Suceava isi mai amintesc desigur de celebra "alimentara mobila" apartinind lui Severin Tcaciuc, in fapt un autobuz transformat cu minime investitii in magazin pe roti, care a stat citeva luni in piata de la intersectia strazii Universitatii cu Bulevardul George Enescu. Este de la sine inteles ca nu avea nici un fel de autorizatie pentru a desfasura activitati comerciale in acest cadru, iar Primaria a fost nevoita sa apeleze la sprijinul Politiei pentru eliminarea din peisajul municipiului Suceava a acestei strutocamile. Pentru curiosi, autobuzul – alimentara mobila este parcat de aproape un an in Obcinele Bucovinei, in fata popasului turistic Palma, obiectiv cumparat odata cu hotelul "Bucovina" de la FPS de catre Tcaciuc Severin.
Este cazul sa mai amintim inca o data faptul ca Severin Tcaciuc a efectuat lucrari fara autorizatie in parcarea din fata hotelului "Bucovina" pentru care a fost de asemenea amendat cu suma totala de 27 de milioane de lei in anul 2000. A primit de asemenea o amenda de 7 milioane de lei pentru extinderea neautorizata a terasei hotelului "Bucovina".
Simptomatic pentru modul in care magnatul benzinariilor sucevene trata obligatiile pe care le are oricare cetatean in ceea ce priveste obtinerea in prealabil a unor autorizatii, inainte de a demara constructia efectiva, este modul in care si-a construit statia de benzina de pe Calea Obcinilor, linga Maraton. Si-a amplasat mai intii o statie mobila pe domeniul public, fara a cere nimanui acceptul, distrugind in acelasi timp un gard de protectie amplasat acolo de Primarie. A fost amendat desigur cu 7 milioane de lei, dar nu dupa multa vreme a primit si autorizatie de constructie pentru complexul comercial pe care l-a amenajat deja pe acel teren. De retinut ca Primaria municipiului Suceava a aflat din ziare ca Tcaciuc Severin intentioneaza ca amplaseze o benzinarie pe terenul in discutie, sesizindu-se si dispunind sanctionarea. Consiliul Judetean insa a considerat ca terenul nu apartine municipiului Suceava ci comunei Scheia, astfel incit responsabilii din cadrul Primariei municipiului nu au mai putut urmari destinul ulterior al constructiei de pe Calea Obcinilor, actual Bulevard Maresal Antonescu. (Neculai ROSCA)

Comentarii