Tandemul Hutu – Sofroni, in corzi

joi, 16 octombrie 1997, 23:00
3 MIN
 Tandemul Hutu – Sofroni, in corzi

Contractul de asociere in participatiune, incheiat intre Consiliul Local al municipiului Suceava si SC CLUB BUCURESTI BAVARIA 2000 SRL, patronata de Eugen Hutu, in vederea administrarii a 65 de spatii comerciale si de prestari servicii, 12 statii de autobuz si Bazarul din Suceava, nu a fost avizat pentru legalitate de secretarul Consiliului Local, Mihaela Sauchea. In calitate de secretar al Consiliului Local, ea ne-a declarat ca are "atributia de a aviza pentru legalitate proiectele de hotariri. Legea 69/1991 cu privire la Administratia Publica locala nu impune obligatia de a aviza un proiect de hotarire daca secretarul Consiliului Local nu este convins de legalitatea acestuia, dar, in acelasi timp, nicaieri in lege nu este prevazut ca o hotarire sa nu poata fi adoptata daca lipseste aceasta viza". Referitor la refuzul de a aviza aceasta hotarire, Mihaela Sauchea ne-a declarat ca si-a exprimat, in sedinta Consiliului Local din 9 iunie 1997, punctul de vedere. Conform procesului-verbal al sedintei din 9 iunie 1997, secretara Consiliului Local, Mihaela Sauchea, a declarat in plen: "Legat de acest proiect de hotarire, eu refuz viza de legalitate si o motivez prin faptul ca, in Ordonanta nr. 22 se stipuleaza expres ca problemele inscrise pe ordinea de zi a sedintei Consiliului Local nu pot fi dezbatute daca nu sint insotite de expuneri de motive si nu exista rapoarte ale serviciilor care au intocmit materialele si nici rapoartele comisiei economice".
Mihaela Sauchea a mai aratat, in continuare: "Contractele de asociere intre Consiliul Local si societati comerciale sau comercianti pot fi incheiate numai pentru realizarea de lucrari si servicii de interes public local. In conceptia mea, activitatea sportiva nu constituie nici serviciu public si nici lucrare publica de interes local". Secretara Consiliului Local ne-a declarat ca nu cunoaste nici un fel de amanunt legat de modul de derulare al contractului. Acest mod de derulare trebuia sa fie urmarit de o comisie de cenzori, formata din Ion Vladau, presedintele Comisiei Economice din Consiliul Local, Dan Firtescu – director la Administratia Financiara si Ioan Vascovici – director economic din cadrul Primariei Suceava. Acesta din urma ne-a declarat ca, deocamdata, Comisia de cenzori nu a initiat nici o actiune de verificare a derularii contractului, deoarece, pentru aceasta ar fi trebuit sa fie puse la dispozitia comisiei anumite documente care sa prezinte activitatea rezultata din derularea contractului. Desi inca din luna septembrie, SC CLUB BUCURESTI BAVARIA 2000 ar fi trebuit sa vireze in contul bugetului Consiliului Local primele sume obtinute in urma contractului, Ioan Vascovici presupune ca nu au fost inca finalizate actiunile de preluare a spatiilor de catre firma lui Eugen Hutu. Tot el a afirmat ca, potrivit Legii, Comisia de cenzori actioneaza din proprie initiativa. El este de parere ca aceasta comisie de cenzori ar trebui sa se intruneasca pentru a lua in discutie activitatea rezultata din derularea contractului.
Un alt aspect referitor la acest contract problema vizeaza protestul semnat de aproximativ 400 de comercianti din bazarul sucevean, care au contestat dreptul societatii BAVARIA 2000 de a rezilia contractele care au fost anterior semnate intre acestia si Primaria Suceava, contracte cu durata de un an. Prin noile contracte, comerciantii din bazar trebuie sa plateasca sume de peste 4 ori mai mari pentru spatiile inchiriate. Secretarul Consiliului Local, Mihaela Sauchea, ne-a declarat ca aceasta problema ne-a fost pusa in discutie la sedinta Consiliului Local din 15 septembrie 1997, insa, datorita faptului ca informatiile nu erau verificate, aceasta contestatie nu a fost rezolvata in vreun fel. Conform obligatiilor contractuale insa, SC CLUB BUCURESTI BAVARIA 2000 nu poate modifica, completa sau anula contractele ce se cesioneaza societatii, decit cu aprobarea celeilalte parti contractante, iar "chiriile vor putea fi renegociate dupa criteriile acceptate de ambii parteneri ai acestui contract".
Nu trebuie scapat din vedere nici faptul ca, desi au asistat circa 9000 de spectatori la meciul Foresta – FC National, organizatorii au anuntat ca au fost vindute 2904 bilete. Situatia aceasta nu este noua, la fiecare meci de acasa al Forestei numarul spectatorilor prezenti depasind de 2, 3 ori pe cel al platitorilor. Surse care doresc sa ramina anonime ne-au declarat ca, daca spectatorii care au asistat la meciurile de acasa ale Forestei si-ar fi cumparat bilete, in visteria clubului ar mai fi intrat peste 150 milioane de lei. In acest caz, este vorba de evaziune fiscala si asteptam ca organele abilitate sa se implice pentru elucidarea misterului. (Neculai ROSCA)

Comentarii