Albinute, veverite care cinta, fratele lui Mos Craciun si tilhari americani, pe ecrane de sarbatori

miercuri, 05 decembrie 2007, 21:29
4 MIN
 Albinute, veverite care cinta, fratele lui Mos Craciun si tilhari americani, pe ecrane de sarbatori

Seria peliculelor pentru copii va debuta in cinematografe inca din weekend-ul de Mos Nicolae, cu filmul "Imperiul magic al domnului Magorium" ("Mr. Magorium’s Wonder Emporium"), in care Dustin Hoffman, proprietarul unui magazin magic de jucarii, care prinde viata cu conditia sa crezi in el, decide sa se retraga din afaceri si ii lasa totul lui Molly (Natalie Portman).

Tot pe 7 decembrie vor mai avea premiera comedia romantica "Charlie Talisman" ("Good Luck Chuck") si thrillerele "Gangster american" ("American Gangster") si "Hitman: Rau necesar".

In apropierea Craciunului, pe 14 decembrie, va intra pe marile ecrane "Alvin si veveritele" ("Alvin and the Chipmunks"), un film partial animat, bazat pe un serial din anii ’60 despre un grup muzical de veverite, format din malitiosul Alvin, tacutul Simon si impresionabilul Theodore. Acestea intra in casa compozitorului David Seville si ii vor rezolva atat problemele profesioanele cat si pe cele sentimentale.

In acelasi weekend va avea premiera "Busola de aur" ("The Golden Compass"), pelicula bazata pe un bestseller de Philip Pullman, prima parte din trilogia "His Dark Materials". "Busola de aur" este o aventura fantastica ce se petrece intr-o lume paralela unde sufletele oamenilor se manifesta ca animalele iar ursii albi vorbitori poarta razboaie. In centrul povestirii se afla Lyra, o fetita de 12 ani, purtatoarea ultimei busole de aur – obiect fermecat ce are puterea de a spune adevarul -, care porneste intr-o aventura care o poarta peste mari si tari. Din distributia peliculei fac parte Nicole Kidman, Daniel Craig si Ian McKellen, vocea ursului Iorek Byrnison.

"Interviu" ("Interview"), de si cu Steve Buscemi, este un remake dupa un film din 2003 al regizorului olandez Theo van Gogh, care a fost asasinat in 2004 de un fundamentalist religios. Pelicula, ce va rula din weekend-ul 14-16 decembrie, este prima dintr-o trilogie de remake-uri si il prezinta pe Buscemi in rolul jurnalistului Pierre Peders, un fost corespondent de razboi care este obligat sa-i ia un interviu unei actrite celebre de soap opera ( Sienna Miller).

A patra premiera a weekendului va fi "Turma" ("The Flock"), film semnat de regizorul din Hong Kong Wai-keung Lau, in care Richard Gere si Claire Danes joaca doi agenti federali care urmaresc un potential criminal.

In weekendul dinaintea Craciunului va intra in cinematografe filmul de animatie "Bee Movie: povestea unei albine", in care celebrul comic Jerry Seinfeld isi imprumuta vocea albinei Barry B. Benson, proaspata absolventa, care este deziluzionata de singura cariera pe care o are inainte, aceea de a produce miere. In timpul unei excursii in afara stupului, viata lui Barry este salvata de Vanessa, o florareasa din New York, si apoi descopera ca oamenii fura mierea albinelor si decide sa-i dea in judecata.

In ajunul sarbatorilor vor mai avea premiera comediile "Baiatul lu’ mama" ("Mama’s Boy") – in care excentricul Jeffrey Mannus, care, la 29 de ani, locuieste cu mama sa, este amenintat in viata sa confortabila de noul iubit al mamei – si  "Moliere", care a cistigat Premiul publicului la Festivalul Filmului Francez din Bucuresti.

Actiunea filmului "Moliere", in care joaca Romain Duris, Fabrice Luchini si Lidivine Sagnier, se petrece in 1644, cind celebrul dramaturg francez are doar 22 de ani. Inglodat in datorii si incoltit de portarei, el se incapatineaza sa puna in scena tragedii la care e clar ca nu se pricepe deloc. Intr-o zi, el dispare si, cind se intoarce, promite ca va deveni scriitorul cel mai cunoscut al Frantei, atit de cunoscut incit despre limba franceza se va spune ca este "limba lui Moliere".

In ultimul weekend al anului, cinefilii vor avea ocazia sa urmareasca alte doua premiere.

In "Asasinarea lui Jesse James de catre lasul Robert Ford" ("The Assassination of Jesse James by the Coward Robert Ford"), legendarul bandit Jesse James (Brad Pitt), supranumit "cel mai iute pistolar" pe care l-a vazut vreodata Vestul Salbatic, il coopteaza in banda sa pe Bob Ford (Casey Affleck), care l-a idolatrizat din copilarie. Ford, un tinar idealist si ambitios care a visat dintotdeauna sa poata calari alaturi de idolul sau, nu si-a imaginat niciodata ca va ramine in istorie ca lasul care l-a impuscat pe la spate pe Jesse.

A doua premiera a weekend-ului este "Fred Claus", film in care fratele mai mare al lui Mos Craciun (Vince Vaughn), care a trait toata viata in umbra fratelui sau, devenit un adevarat sfint in vreme ce el este doar un om obisnuit, este nevoit sa se mute la Polul Nord din lipsa de bani. Fred lucreaza in fabrica de jucarii a lui Mos Craciun (Paul Giamatti) si va lupta impreuna cu fratele sau impotriva expertului in eficacitate Clyde Northcutt (Kevin Spacey), care are misiunea de a distruge Craciunul. (NewsIn)

Comentarii