Cele mai faimoase toalete (FOTO)

miercuri, 08 septembrie 2010, 16:43
2 MIN
 Cele mai faimoase toalete (FOTO)

Revista Time face un top al celor mai cunoscute toalete. Motivul: petrecem in aceste spatii aproape un an si jumatate din viata. Si inca un pretext, mai recent: toaleta lui John Lennon s-a vandut recent cu 14.740 de dolari.

Asa cum era de asteptat, lista este deschisa cu o opera de arta. "Putem spune ca este cea mai cunoscuta toaleta din istorie", scriu jurnalistii americani: urinalul semnat de Duchamp si proclamat arta in 1917.

Un pic mai tarziu, in 1996, Trainspotting face si el din toaleta o chestie de referinta culturala. Dupa ce personajul jucat de Ewan McGregor intra in "cea mai nasoala toaleta din Scotia", urmeaza una din cele mai tari scene moderne de revolta.

NASA nu putea sa lipseasca din acest top. Este vorba, doar, de una din cele mai scumpe toalete din lume. Din aceasta lume, precizeaza autorii topului. Mai exact, 19 milioane de dolari, atat a dat Agentia Spatiala Americana pe sistemul inventat de rusi si folosit in prezent pe Statia Spatiala Internationala. Nu incalzeste scaunul, dar functioneaza in conditii gravitationale extreme si, mai ales, filtreaza urina, transformand-o in apa potabila.

Tot la capitolul extrem de scump se inscrie si toaleta realizata din aur de 24 de carate, ornata cu pietre pretioase. Costa 29 de milioane de dolari si este expusa intr-un showroom de tehnologie din Hong Kong.

In ceea ce priveste avansul tehnologic, il avem pe Toto, sistemul care are singur grija de capac, dar si de alte lucruri mai mult sau mai putin folositoare.

Cititi topul intreg in Time. (Realitatea.net)

Comentarii