Arta de a fi capitalist

Sa presupunem ca va gasiti intr-un cerc de cunoscuti si aflati ca unul dintre cei prezenti acolo castiga o mie de dolari pe luna. Aceasta informatie va poate starni doua tipuri de reactie.

Puteti, pe de o parte, sa deveniti brusc ranchiunos. Cum de castiga X atatia bani? Precis e ceva in neregula cu el. E sigur ca trebuie sa se ocupe cu afaceri necurate din punct de vedere etic. Pe scurt, veti folosi intreg arsenalul dumneavoastra de sageti otravite. Daca ati putea sa il saraciti pe acest individ odios, ar fi foarte bine. Daca nu, macar sa il prezentati intr-o lumina cat mai nefavorabila.

Dar puteti reactiona si altfel. V-ati putea pune, de pilda, urmatoarea intrebare: „Daca X castiga o mie de dolari pe luna, eu cum as putea castiga o mie cinci sute?". In primul caz, ati declansat mecanismul concurentei negative. Intr-al doilea – pe cel al concurentei pozitive.

Am dat acest exemplu pentru a incerca sa lamuresc cateva chestiuni de fond. Dupa 1989, am inceput sa fim atenti la un cuvant magic: concurenta. Am facut si o greseala: am crezut despre capitalism ca se poate instaura de la sine, eventual printr-o simpla schimbare a regimului politic. Nimeni nu a luat foarte in serios un adevar simplu: capitalismul este o arta care se invata. Degeaba asteptam schimbari miraculoase daca nu suntem dispusi sa ne schimbam atitudinea fata de noi insine si fata de altii.

In lipsa acestor schimbari, ne-am trezit intr-o Romanie capitalista in forma, dar socialista in fond. Iar expresia cea mai elocventa a acestui socialism nu e data de realitatile economice, ci de mentalitatea comuna. Pentru ca, la urma urmei, mentalitatea comuna este cea care face ca lucrurile sa evolueze intr-o directie sau alta.

Fapt este ca, in prezent, romanii sunt mult mai atrasi de concurenta negativa decat de cea pozitiva. Concurenta negativa este proprie sistemelor inchise, in care posturile si averile se impart, nu se castiga. Si cum posturile care asigura un nivel de trai cel putin decent sunt limitate, nimeni nu poate parveni decat lovind in cati mai multi semeni de-ai sai.

Succesul, intr-un astfel de sistem, este intotdeauna un secret pastrat cu strasnicie. El nu poate fi comunicat nimanui, nici macar celor mai buni prieteni, deoarece, odata devenit public, succesul se intoarce impotriva celui care se bucura de el.

Astazi, Romania nu mai este un stat socialist, dar concurenta negativa continua sa se manifeste, cu consecinte inca mai rele decat cele din trecut. O buna parte din piata muncii nu mai depinde de sistemul birocratic al statului. Si, in conditiile in care posturile si averile se pot castiga prin efort propriu, concurenta negativa anuleaza practic sansele de imbogatire ale fiecaruia dintre noi.

Desi, in realitate, economia este mult mai libera decat suntem dispusi sa admitem, continuam sa ne comportam ca si cum posibilitatile de a face avere ar fi inca limitate prin decizii birocratice. Astfel, cei care au succes sunt priviti cu neincredere, daca nu cu ostilitate. Succesul celuilalt este perceput ca o nesansa personala: daca X a reusit, inseamna ca eu am pierdut; ca sa nu pierd, trebuie ca X sa nu reuseasca.

Efortul nostru se orienteaza catre limitarea (reala sau simbolica) a sanselor de succes ale celorlalti. Culmea este ca, daca numai jumatate din cantitatea de energie cheltuita pentru a-i defavoriza pe ceilalti am folosi-o in favoarea noastra, nivelul nostru de trai s-ar imbunatati vizibil. Dar pentru aceasta ar trebui sa deprindem arta concurentei pozitive.

O asemenea arta nu este proprie decat sistemului capitalist, inteles ca o lume deschisa, a tuturor posibilitatilor. Intr-un astfel de sistem, caile de a face avere sunt practic nelimitate. In consecinta, succesul celuilalt se transforma, dintr-o bariera, intr-o sursa de inspiratie.

De fapt, secretul artei de a fi capitalist sta tocmai in capacitatea de a valoriza pozitiv succesul celuilalt. In capitalism, succesul este o institutie publica. El nu are sens decat in masura in care este comunicabil oricui. Reusita personala devine un model social, in masura in care valorile si tehnicile care au permis reusita sunt redefinite ca bunuri accesibile practic oricui.

Solutii pentru schimbarea mentalitatii comune pot fi gasite, nu am nici o indoiala. Important este sa intelegem ca a fi capitalist nu inseamna neaparat a fi patron. Multi intreprinzatori romani, relativ prosperi, sunt departe de a fi capitalisti. A fi capitalist inseamna a fi capabil sa creezi sau sa preiei solutii generatoare de prosperitate, solutii care sa poata fi reproduse si de altii. Cand cei mai multi dintre noi vom deprinde aceasta arta, Romania va arata cu totul altfel.