Bolnavi dupa senzational?

De pe pozitia consumatorului de mass-media, avind tendinta de a schimba canalul atunci cind in fata ochilor mi se perindau imagini grotesti, de suferinte, mutilari etc., m-am intrebat de ce sint expuse astfel de subiecte si de ce in aceasta maniera, condamnind intotdeauna reprezentantii media pentru acele stiri, imagini… Nu pot sa va marturisesc decit ca am incercat, insa, sa analizez totusi problema, cautind o explicatie a intrebarii "de ce?". De ce se dau astfel de stiri? De ce se difuzeaza astfel de imagini?

Raspunsul mi s-a oferit destul de recent, dupa ce evenimente precum cererea de eutanasiere a tinarului din Constanta sau stirea unui nou record de "mama la 72 de ani" au fost primite si comentate de oameni de diferite categorii sociale.

Nu putem trai fara senzational! Pare socant, dar, din pacate, este adevarat! Cel putin in Romania, desi din ipocrizie il condamnam, sintem pur si simplu "bolnavi" sau "dependenti" de senzational! Altfel nu cred ca ratele de audienta ar fi atit de mari pentru stiri care aduc in prim plan senzationalul, iar impactul ulterior, legat de comentariile la tot pasul, zilnice, cu luxul amanuntelor de rigoare, este extrem de crescut, ceea ce denota faptul ca lumea se uita, citeste, "gusta" senzationalul.

Am fost in stare sa acceptam si sa platim realizarea unei reclame, sau mai bine zis a unei "altfel" de reclame, legate de o problema extrem de serioasa de sanatate publica, cum este fumatul, aducind in prim plan senzationalul: o persoana publica, prezentata pe jumatate goala pe toate gardurile si pe toate mijloacele de transport in comun, care sa intrebe: "Fumatul este singura ta placere?", mizind pe faptul ca impactul va fi mai mare. De ce sa mai condamnam imaginile posturilor TV, daca ne place o astfel de campanie si o promovam, ba chiar o si finantam? Nu cred ca poti sublinia importanta unei probleme de sanatate publica si mai ales consecintele sale atit de severe asupra sanatatii printr-o astfel de abordare; personal, nu am nimic cu "personajul" din reclama, ci cu ideea in sine, ca, acceptind ca fumatul poate fi contracarat cu o astfel de arma, sintem de acord asupra faptului ca am devenit dependenti de senzational si ca numai acesta ne poate convinge de importanta unei probleme – asta este, de fapt, gravitatea situatiei! Legat de acest aspect, as propune realizarea unui studiu asupra impactului pozelor de pe pachetele de tigari si al campaniilor de informare despre efectele nocive ale fumatului versus reclama amintita, asupra fumatorilor.

Daca nu am fost suficient de convingatoare, o sa va aduc argumentul faptului ca directia spre senzational este una universala. In Marea Britanie a fost difuzat, cu numai citeva zile in urma, filmul sinuciderii asistate medical a profesorului Craig Ewert, care cuprinde consimtamintul sau pentru a muri, momentul in care isi intrerupe aparatele care ii mentineau viata, amestecul de substante letale pe care acesta il bea si ultima clipa alaturi de sotia sa. Toate aceste lucruri au fost filmate cu acordul sau si al sotiei, acord dat si pentru difuzare. Actul a avut loc la clinica elvetiana Dignitas, una dintre cele mai controversate unitati medicale din Europa, autorizata pentru practicarea eutanasiei. Documentarul despre eveniment a fost realizat de John Zaritsky, se pare un cunoscut al genului (!) , care a primit si un Oscar in 1982!

Cred ca orice comentariu este de prisos… Insa mai cred ca merita reflectat asupra intrebarii: oare dorinta de senzational nu a devenit patologica si, in acelasi timp, o parte din noi? Nu sintem "bolnavi" dupa senzational?