Cernerea apelor

marți, 29 iunie 2010, 17:49
4 MIN
 Cernerea apelor

Sintem in plin razboi: economic, psihologic, psihotronic, meteorologic, bacteriologic si chiar militar, utilizindu-se cele mai sofisticate mijloace, de care multi dintre noi nici nu au auzit. De pilda, Programul HAARP (High Frequency Active Auroral Research Program). O arma secreta, cuprinzind numeroase antene uriase de supraveghere si comunicare prin intermediul undelor radio, situata in Alaska. De aici pot fi influentate conditiile meteo de pe intreg globul si controlate rezervele de titei. Pot fi programate valuri uriase in Oceanul Indian, cutremure in China si seceta in Germania, bunaoara.

Un alt proiect, tot al americanilor, este MK-Ultra, destinat controlului mintii si influentarii comportamentelor unor subiecti sau grupuri tinta. Altul este Sistemul Echelon, desfasurat in comun cu Marea Britanie, Canada, Australia si Noua Zeelanda, un mecanism enorm de monitorizare electronica ce intercepteaza intregul trafic de comunicatii din lume si il proceseaza prin intermediul unor supercalculatoare gigantice. Este, practic, o retea globala de spionaj, ce administreaza baze de date uriase si asigura informatii confidentiale. Impotriva sa a protestat chiar Parlamentul European intr-un raport.

Cu astfel de mijloace, stau si ma intreb cum pot fi afectate Statele Unite de criza economica; doar daca au programat-o. Oricum, in timp ce toate celelalte tari atinse de criza, europene mai cu seama, iau masuri de austeritate, S.U.A. cheltuie in continuare pentru a restimula consumul. Paul Krugman, laureatul Nobel pentru economie pe anul trecut, spunea „nu conteaza cit de mare e deficitul, important e sa repornim masinaria economica". Si totusi, in felul asta, deficitul american, cel mai mare din lume (si ca volum total, si pe cap de locuitor), poate duce in 3-5 ani la o implozie a sistemului economic american, ceea ce-ar insemna inceputul sfirsitului civilizatiei occidentale. Si atunci, ma intreb ce se va intimpla cu proiectele amintite, plus masivele capacitati militare americane. Nu cred ca Statele Unite pot imploda pasnic, cum a facut-o U.R.S.S. Teama mi-e ca unchiul Sam, simtind pericolul, sa nu apese prea tare pedala razboiului. Nu spunea Platon, in „Republica", ca dupa democratie urmeaza tirania?

Dincolo de arme sint ideologiile, si aici cred ca se va da o lupta crincena intre democratie, teocratie si autocratie. Ceva ma face sa cred ca in final va cistiga autocratia, care pare cea mai eficienta. Se pare ca al treilea mesaj de la Fatima, transmis de Fecioara Maria in 1917 si tinut secret de papalitate, ar fi chiar acesta: desacralizarea si decaderea societatilor occidentale. Promotorii teocratiei ramin musulmanii, dar nu cred ca au forta necesara unui conflict global. Si atunci, ramin autocratiile asiatice, plus citeva foste democratii occidentale, reconvertite.

Intorcindu-ma la programele si sistemele de control mental prezentate la inceput, m-am intrebat ce pot face pentru a ma apara. Singura „arma" eficace in astfel de cazuri este iubirea in credinta, sau credinta in iubire, atotbiruitoare pentru ca vine de la Dumnezeu, iar baietii astia au uitat de ea. Sa ne mutam, asadar, in mintea divina, din care am fost creati si, oricum, facem parte. Ea este in noi, deci nu trebuie sa mergem prea departe. Cu cit mai multi vor reusi lucrul acesta, cu atit mai in bine putem schimba lumea. Dar, repet, schimbarea incepe cu noi. Sa refuzam sa mai fim papusile altora. Edmund Burke spunea ca „pentru ca Raul sa reuseasca, e suficient ca cei buni sa nu faca nimic"…

Intram intr-o lume noua si fiecare dintre noi o simte, chiar daca uneori intr-un mod confuz. Numai ca, inainte ca lumea cea noua sa apara, vor fi convulsii si, cum spuneam, conflicte. Atit in interiorul, cit si in exteriorul nostru. Cum va arata noua era depinde in chip esential de noi si de alegerile pe care le producem acum. Nu poti sluji si lui Dumnezeu, si lui Mamona. E un fel de cernere a apelor, se alege griul de neghina. Se face ordine in Creatie. Citi vor reusi sa nu se lase sedusi de mirajul banului, puterii si placerii si nu vor cadea in forma aceasta de materialitate grosiera, de cult paranoic al puterii si de senzualitate obscena pe care am dezvoltat-o in ultimul timp? Citi ne vom aminti ca avem in noi ceva mai mult decit noi insine? Din ei se va forma lumea cea noua. Iar cine nu va intelege va continua forma asta de viata suferinda, lipsita de sens, in care fiecare lupta cu fiecare si va muri pe limba lui.

Sensul vietii e Viata insasi, dusa in pace, armonie, credinta si iubire. Fata de Dumnezeu si fata de semeni. Nu uitati ca „voi sinteti in lume, dar nu sinteti de-ai lumii". Cel mai mic va fi cel mai mare si cel din urma va fi cel dintii. Si cine ni s-ar putea opune cind „cu noi este Dumnezeu"?! „Programul Harp", sau „Sistemul Echelon"? Sa fim seriosi. Trebuie doar sa gindim cu minte cea adevarata, sa ne iubim si sa traim cu bucurie intru Spirit. Pare greu. Dar e atit de simplu, atit de firesc…

Comentarii