Citeva cuvinte despre pornocultism

Cindva, am fost „somat" (de fapt, rugat)  sa raspund la urmatoarea intrebare: „In primii ani ai puterii populare a fost instaurat  proletcultismul, iar in zile noastre, dupa caderea comunismului, s-a instaurat pornocultismul. Cum va explicati aparitia acestui fenomen? Comunismul romanesc a maximizat cenzura. Credeti ca manifestarile actuale sint simpla nevoie de descatusare prin limbaj socant? Sa fie acesta motivul excesului de obscen sau pornografic din literatura tinerilor condeieri?

In zilele noastre, piata dicteaza tendintele. Daca nu s-ar fi bucurat de audienta larga, "pornocultismul" nu s-ar fi putut dezvolta ca fenomen. Or, odata ce, prin intermediul, desigur, al mass-media, dar si al chat-urilor, a reusit sa acapareze un public atit de larg, inseamna ca a venit pe un teren fertil. De altfel, am putea spune ca la noi proletcultismul sta la baza pornocultismului. Aici se intimpla ca in agricultura: dupa ce ani de-a rindul ai folosit terenul pentru un anumit tip de cultura, solul devine disponibil pentru alta. Daca timp de trei ani ai cultivat cartofi, in al patrulea semeni griu sau lucerna. In cazul in care nu intelegi fenomneul rotatiei culturilor, tinzi sa obtii (la modul simboloc, desigur!) recolta pe care a obtinut-o taranul lui Creanga din Povestea povestilor. Proletcultismul a lasat in urma sa un sol contagios… Dupa atitia ani de la disparitia proletcultismului, terenul a devenit fertil pentru un alt fenomen: pornocultismul. Problema care ne preocupa la ora actuala e insa concurenta. In materie de sex, concurenta a devenit acerba. Marfa se gaseste din abundenta pe toate drumurile. Piata geme de ea. Sexul a devenit un fapt banal. E ca o mincare obisnuita. Aproape ca ti-e greata sa te atingi, si totusi continui sa abuzezi de ea…

Nu trebuie sa ne ascundem dupa deget, si nici sa reducem toata existenta la viata sexuala. Sexualitatea e doar o componenta a personalitatii noastre. Nu trebuie s-o absolutizam. Nici s-o exacerbam, s-o mitizam. Ci sa cautam s-o intelegem. Spiritul nostru evolueaza si sub spectrul "altor zodii".

Limbajul licentios se va uza si el prin folosire abuziva. Tinerii il folosesc in mod natural. Mai rau e cind maturii ii imita, vrind cu orice pret sa devina un fel de purtatori de steag ai noii generatii sau ai generatiilor care vor veni.

Daca la 16 sau la 18 ani iti permiti, cum se zice, sa te burici in fata lumii si sa te dai cocosel, daca la 25, la 30 mai poti fi teribilist, pentru ca esti inca tinar si ai impresia ca tot ce zboara se maninca, incepind cu virsta de 40 de ani incepi sa te asezi in propria ta matca, astfel ca la 50 de ani sa poti da dovada de maturitate si sa accepoti viata asa cum este…

Cunosc insa oameni care isi infoaie creasta si la 50 si la 60 de ani. Ba chiar, ajungind septuagenari, adopta nu numai un compartament, dar si un limbaj adolescentin. Se cred mereu tineri. Chiar foarte tineri si cauta sa tina, cu orice pret, pasul cu tineretul. Nu stiu cum sa va spun, dar pe la 60, 70 de ani (nici chiar la 50 sau 40), cind incepi sa te scalambai si sa vorbesti in jargon adolescentin, folosind expresii cum ar fi "e marfa", e "casto", "ba gagico" sau "ba umbrelo", devii un fel de personaj de opereta, la aparitia caruia asistenta izbucneste in ris. E bine, din cind in cind, totusi sa te uiti in oglinda. Cind vezi ca ridurile s-au impinzit, ca ochii si-au stins stralucirea si carnea iti atirna flasca, tragi semnalul de alarma: Stop! Ajunge! Nu ma mai pot scalambai. Am devenit bunic, prin urmare, e ridicol sa alerg cu limba scoasa si calciiele-n calduri dupa "nebunatice pustoaice". Balamalele m-au cam lasat. Urdorile se scurg pe toate partile. Trebuie sa ai o clipa de luciditate si sa te intrebi: oare ceea ce vad eu vad si ceilalti? Nu cumva am devenit un batrin libidinos? Adolescentii asteapta de la tine altceva. Ei vor sa le impartasesti o parte din experienta ta. Nu au nevoie sa-i maimutaresti…

Consider ca fiecare virsta isi are farmecul si savoarea sa. Ce experiente (a se citi practici sexuale) iti poate transmite un sexagenar fara sa-ti trezeasca scirba? Nu poti, in imaginatia ta, sa ignori starea in care se afla trupul tau atunci cind intra in orgasm. Un corp tinar cuprins de patima e un imn inchinat divinitatii, unul cazut in decrepitudine e un urlet de hiena in pustietatea mortii.

Prin urmare: nevoia de descatusare prin limbaj e o chestiune ce poate tine de libertatea spiritului, pe cind obscenitatea tine de grosolania sa. Excesul de obscenitate la tineri e explicabil si scuzabil. La batrini e un semn de ramolisment, inclusiv literar. Il inteleg, de pilda, pe Dan Sociu, care in ultima sa carte se autodefineste astfel: "Ma cac pe mine…". Citindu-l, ce as putea sa-i zic? "Caca-te in voia ta, amice… Ti-e deschisa calea… Ai la dispozitie atita timp… Numai ca, vezi bine, la un moment dat ai sa te cam plictisesti… Si atunci, fumeaza o tigara…".  Iesirea aceasta, la Dan Sociu, e explicabila. El e inca la o virsta tinara. Cind isi poate permite, avindu-l drept model pe Bukowski, sa spuna despre el orice…

In momentul in care un autor matur ar spune aceasta, i-as raspunde fara a sta prea mult pe ginduri: "Fa-o, domnule… Caca-te pe tine, caci altceva ce ti-a mai ramas de facut!? Dar ai grija sa te retragi undeva mai la dos, ca sa nu imputi prea tare atmosfera…". Dorinta de-a fi mereu actual implica un risc. Riscul de a te indeparta de propriul tau eu.

Spiritul uman nu se multumeste doar cu moda. Menirea unui scriitor e aceea de-a scruta problematica lumii in care traieste. De-a o intelege in toata complexitatea ei.

Am traversat un secol plin de evenimente tragice.

Am trecut prin razboiae, dictaturi, pogromuri. Am intrat intr-un alt secol, care s-ar putea sa intreaca prin tragism secolul din care am iesit. Cred ca trebuie sa ne asumam conditia. Nu putem accepta literatura doar ca pe-o joaca. Sigur ca putem cinta si roua care face pirturi sau bulionul scurs pe sfircuri prin care gonesc calesti cu fluturi… Dar trebuie sa vedem si norii ce se aduna deasupra umanitatii aflate in declin…

"Traim in tari mincinoase, in tari de opereta… Cea mai mare minciuna este ca ne-au spus: sintem. Ca tara exista. Ca exista: un noi", scrie scriitorul Peter Esterhazy intr-un eseu intitulat "Europa Centrala ca rana, confuzie, sansa si lipsa de transparenta". "Pai noi nu este – adauga el. Ne desfacem in bucati-bucatele (sintem facuti zob, distrusi)…".

Distrusi de data aceasta nu de proletcultism, ci de pornocultism, pe care-l cultivam cu obstinatie in poilitica, dar si in literatura…