Craciun cu Marx si Lenin

Vladimir Ilici Lenin sta pe marginea unei gropi adanci si arunca jos cu pietricele albe si negre in sicriul lui Marx. Soa­rele lumineaza dintr-o parte peretii inalti ai prapastiei. Stanci de bazalt, taiate drept. Soarele se inclina spre apus. Vladimir Ilici pare adancit intr-o meditatie profunda. De partea cealalta a prapastiei soseste din cand in cand o basculanta de marfuri (adidasi, blugi, spray, televizoare-color, marci, dolari, lire sterline) si le varsa in groapa. Din partea stanga, apar maini lungi, slabe, cadaverice ce se intind cu lacomie, grabindu-se sa prinda cate ceva din aceste bunuri. Mainile apuca marfa sau cate o bancnota, insa imediat un harapnic urias le izbeste peste incheieturi, facandu-le sa-si lepede prada in prapastie. Mainile seamana cu niste corbi care au napa­dit un cadavru, in ciuda harapnicului care pocneste ne­milos, mainile se inmultesc, colcaie in groapa, rascolind prin gramada de blugi, de spray, ciorapi si bancnote. E un vacarm de nedescris. Se aud gemete si vaiete. Mainile se incaiereaza pentru o bucata de sapun. Se sfasie intre ele. Unele se catara pe celalalt perete al prapastiei, reusind sa ajunga sus. De acolo flutura semne de adio. De jos se aud urlete ingrozitoare. Partea de rasarit a prapastiei e inconjurata de un gard de sarma ghimpata, strabatuta de curent electric. Prin sarma se vad cizme calcand prin iarba usor fulguita. De sus cad fulgi usori de zapada. Invazia mainilor nu poate fi oprita.

Vladimir Ilici Lenin, cu sapca trasa pe ochi si gulerul ridicat, priveste neputincios acest vacarm. Karl Marx cu mainile incrucisate pe piept si barba alba sta intins in sicriul sau de cristal, detasat de tot ce se intampla in jur. Fulgii se topesc pe pleoapele sale albe si pe barba revarsata peste piept. In maini Marx strange se­cera si ciocanul, ca pe o cruce.

Vladimir Ilici (cu glasul stins): Ma auzi, Karl?

Karl Marx (din groapa): Te aud, batrane…

Vladimir Ilici: Se lasa frigul. Mi-e frig in mantaua asta.

Marx (infasurat in giulgiu, tremura si el): Nici eu n-as putea sa spun ca sufar de caldura. (Un camion de spray-uri se varsa in prapastie).

Vladimir Ilici: Altii isi arunca graul in ocean, iar noi nu avem ce manca. In lumea aceasta nu exista dreptate.

Marx : Parca pe cealalta lume exista? Doar stii si tu. O simti pe propria ta piele. Si aceste spray-uri. Miros prea frumos.

Vladimir Ilici: Mirosul Occidentului ma lasa rece. E artificial…

Marx: Draga Vladimir, paradisul e si el o cupola da sticla, care nu ascunde nimic.

Lenin : Macar daca ar exista Dumnezeu.

Marx: Dar poate ca exista.

Lenin: L-am vedea si noi cu ochii nostri.

Marx: Noi n-avem ochi pentru el. Dumnezeu exista pentru cei care cred ca el intr-adevar exista.

Lenin: Si eu am crezut.

Marx: Asta-i buna!

Lenin: Dumnezeul meu era Munca.

Marx: Inchina-te ei.

Lenin: Ma inchin, in fiecare dimineata ma pun in genunchi si ma inchin.

Marx: Ma simt batran. Ma intreb cum voi fi privit in noul secol?!

Lenin: Daca secolul acesta a fost al lor, celalalt va fi al nostru. Asculta-ma ce-ti spun, Karl! Daca omul n-ar munci, s-ar apuca de prostii. Tre­buie facut ceva, Karl. Nu putem sta cu mainile in san si privi cum se darama tot ce-am cladit.

Marx: Eu unul sunt satul…

Lenin: Karl !

Marx: Pana aici, Volodea! (Inchide ochii si se intin­de in sicriu, tragandu-si giulgiul peste frunte).

Lenin: Uita-te aici, Karl… (Arunca peste sicriul lui Marx o pereche de blugi)

Marx: Ce-i asta? (Se ridica in capul oaselor si cerce­teaza blugii pe toate partile).

Lenin: Niste nadragi.

Marx (inca nedumerit): Ce fel de nadragi?

Lenin: Americani.

Marx: Niciodata nu mi-au placut pantalonii americani. N-am avut incredere in ei.

Lenin: Ai si tu ideile tale fixe, Karl! A sosit timpul sa te lepezi de ele!

Marx (cercetand cu atentie blugii): E o marfa ciu­data. Culoarea e interesanta. Seamana cu salopeta…

Lenin: Seamana dar nu rasare.

Marx: Draga Ilici, blugii sunt si ei o marfa. Omul, in fond, poseda nu numai maini, ci si picioare.

Lenin: Eu nu sunt de acord cu picioarele. Se misca prea mult. Trec granitele. (Enervandu-se) Se misca de ici-colo, n-au astampar. Omul ar trebui sa posede un singur pi­cior…

Marx: Ei, Volodea, uiti si tu ca ai fost odata tanar si tare-ti mai placeau picioarele ce coborau pe scari. Gandeste-te, cum ar putea sa arate o doamna cu un sin­gur picior? Pana unde ar trebui sa-i ajunga fusta?

Lenin: De acord: femeile ar putea sa aiba si doua, dar asta pana la o anume varsta. Dupa asta pe unul i-l retezam cu totul, (isi indreapta sapca). Mi-e frig la spate. Pur si simplu simt coloana vertebrala ca un sloi de gheata.

Marx: Te trage crivatul. Siberia, taigaua…

Lenin: Brrr, nu vorbi de Siberia, acolo-am stat atat! Dar faceam foc. Citeam. Scriam. Puteam medita. Aici unde ma aflu? Nu inteleg nimic. Si picioarele astea… Pur si simplu nu-mi ies din cap. Din pricina lor se intampla atatea. Daca n-ar fi picioare, n-am avea nevoie nici de granite, nici de soldati. Omul ar trebui sa fie cladit doar din maini. Daca as avea putea, i-as reteza picioarele si as adauga in locul lor doua maini. Omul nou va avea maini in loc de picioare si va munci mai mult. Si mai e un lucru: capul sta intre umeri, pe cand intre picioare atarna ceva diform. Omul tre­buie sa munceasca…

Marx: Munca, munca si iar munca. Si ce folos? Mainele muncesc. Creierul munceste si el. Picioarele insa…

Lenin: Nu-mi vorbi de picioare. Am alergie. Cand aud cuvantul picioare, simt ca ma sufoc. De ce nu stau intr-un loc? De ce n-au astampar? Iar creierul… cre­ierul e si el in plus. Daca oamenii ar intepeni intr-un loc si si-ar vedea de treaba, totul ar fi mult mai simplu pe lumea asta.

Marx (cercetand mereu blugii): Sunt interesanti. Oare cum m-ar prinde ? (Ridicand ochii spre Lenin) Nu uita, draga Volodea, ca fara aceste picioare n-ai fi facut Re­volutia…

Lenin: Mare branza… Afla ca nu picioarele au facut Revolutia, ci cizmele, intelegi, Karl, cizmele. Aceasta cizma pe care o vezi ca atarna pe marginea gropii. Te asi­gur, Karl, ca cizmele n-au putrezit. Jur pe ce am mai sfant ca n-a putrezit si nu va putrezi vreodata. Jur pe Dum­nezeul meu care e Munca si Proletariatul, jur ca in curand aceste cizme vor bantui din nou Europa. Ce crezi ca este Italia? (Ii arata cizmele sale uriase de sub man­taua soldateasca)…

Marx: Tu aveai un picior tare delicat, Volodea. Parca era de femeie, zau asa.

Lenin: Nu l-ai observat cum trebuie, Karl. Picioarele mele, mi-e si rusine sa spun, sunt, inspaimantatoare. In ti­nerete, noaptea, cand ma culcam sub patura, pur si simplu ma apuca groaza; talpile ajungeau din pat pana-n tavan. Mai tarziu nu mai in­capeam de ele in Kremlin. Ajungeau pana-n Piata Rosie…

Marx: Se mai intampla. Mie mi-a crescut barba. Nu stii daca ti-ai dat seama, dar am o barba neverosimila.

Lenin: Intotdeauna barba ta mi-a parut suspecta, Karl. O barba stranie. Excentrica, am putea zice. M-am intrebat, ce ascunde.

Mar: Capitalul. Criza mondiala.

Lenin: Care criza?

Marx: (foindu-se satisfacut in sicriu): Esti in urma cu evenimentele sau te prefaci?!

Lenin: (aruncand un pumn de zaruri pe sicriul lui Marx. Zaru­rile suna sec). Ma prefac. Desigur ca stiu.

Marx: Capitalul e sfant.

Lenin (schimband vorba): Ma gandeam la barba ta si picioarele imi cresteau sub patura. Pretutindeni in exil, nu puteam sa scap de barba ta, Karl. Si cu cat ma gandeam la ea, cu atat picioarele mi se umflau mai mult. Le vedeam cum ies pe fereastra, cum traverseaza granita, cum pornesc din Est catre Vest. Iar eu zaceam in pat, tre­muram sub patura. Citeam Capitalul tau la lumina lan­ternei. Eram in delir. Am fost bolnav mult timp… Barba ta m-a indus in eroare, Karl…

Marx: Acum e prea tarziu, Volodea, prea tarziu. Suntem batrani amandoi. Nu are rost sa ne mai certam. Mai bine sa ne umplem cate o desaga cu lucrurile astea care zac aici si s-o pornim spre oras. Tot vine Craciu­nul si imbracati in mantii cu gluga sa ducem copiilor bunurile astea care aici sunt de prisos. Ce zici, Volodea? Esti dispus sa umbli pe strazi in chip de Mos Craciun?

Lenin (mangaindu-si barbuta ninsa): In fond ce avem de pierdut?

(Marx si Lenin isi pun mantii lungi, rosii, cu gluga, isi iau cate un sac in spinare si pornesc spre oras).