Cu Liviu Suhar, despre arta si educatie

Se poate glosa pe tema conjunctiei dintre arta si educatie fara a intra in capcana locurilor comune sau a retoricilor conciliante? Spunem indeobste despre cele doua cum ca sint indisociabile ori ca se complinesc. A fost insa vreodata arta potrivnica exigentelor educative? Ori educatia ostila demersurilor artistice? In ce fel pot fi acestea calibrate pentru a forma un tandem de succes? Cum cuantificam cistigurile unei atari complicitati? Dar eventualele pierderi?

Cimpul vast al culturii recunoaste artei si educatiei profiluri distincte. Daca prima ne intinde cu generozitate nade reflexive, discursul educatiei pare deseori pindit de primejdiile sterilitatii speculative si inadecvarii la realitate. Sufocata de retete prefabricate si de recurenta stridenta a imperativelor  (trebuie sa faci… una sau alta), pedagogia („stiinta educatiei") pare a se impotmoli in barocul fantezist al propriei exigente, orientate de regula spre solutii previzibile. Educatorii de buna factura ii datoreaza prea putin; poti fi un excelent magistru fara sa studiezi pedagogie, dupa cum risti sa fii un dascal modest chiar daca esti super-abilitat in stiinta predarii deprinderilor profesorale. Intre angajamentul teoretic si cel practic, efectiv, se adinceste… haul.

Cum se vede la noi vecinatatea dintre arta si educatie? Citim in textele „specialistilor" pedagogi ca abilitatile artistice ar trebui educate, ca disciplinele artistice ar trebui sa fie parte importanta a programelor educative. Asa stau lucrurile si in fapt? ÈAAAA˜coala romaneasca, stim bine, rezerva un spatiu periferic preocuparilor artistice, asociindu-le celor secundare, tintind divertismentul sau relaxarea post-matematica. Strategiile moderne de implementare sint ori necunoscute, ori lipsesc cu desavirsire. Rezervata doar liceelor de profil, educatia estetica se face superficial, din mers, fara o consiliere de specialitate, in absenta referintelor necesare la istoria artei sau la practicile artistice ale momentului. Nici muzeul (gindit mai curind ca spatiu in care se depoziteaza „vechituri") nu reuseste sa propuna alternative – dovada prestigiul modest, slaba lui frecventare si precara vizibilitate.  

Cum stau lucrurile in lumea civilizata? Sa luam un caz notoriu. Inaugurat in 1967, la initiativa citorva filosofi si psihologi, Proiectul Zero a reunit initial doua institutii educative americane: „Graduate School of Education" si „Harvard University". Bucurindu-se din start de un suport financiar deosebit de consistent, proiectul viza cercetarea modalitatilor in care trebuie conceputa si realizata educatia artistica. Promotorii acestuia trebuiau sa confirme ipoteza formulata la inceput: progresul artelor este dependent de mai buna educare a artistilor, a publicului si a structurilor administrative implicate. Demarat sub coordonarea esteticianului Nelson Goodman, proiectul continua si astazi, incurajind comunicarea intre scoala si „lumea artei", intre disciplinele de studiu, dar si promovarea experientelor specifice de invatare, gindire si creativitate. Avind formatii eterogene, cercetatorii cooptati au studiat in amanunt practicile artistice performante, in paralel cu mecanismele psihice de receptare a stimulilor estetici – totul pentru a facilita in mai buna masura comprehensiunea si discernamintul tinerilor monitorizati. In acelasi timp, s-au reevaluat rolurile ÈAAAA˜colii si Muzeului ca institutii menite sa educe abilitatile perceptive elementare, solicitind in egala masura privirea, ascultarea, gustul, sensibilitatea, imaginatia si reflectia. Potrivit specialistilor americani, educatia nu se confunda nici cu invatamintul, nici cu scoala. Antrenamentul constant, ucenicia, asistenta cooperativa sint mijloace de a dezvolta sau de a ameliora capacitatile artistice. Pentru concretizare, proiectul mobilizeaza de citeva decenii mii de participanti; s-au scris deja sute de carti, se editeaza zeci de reviste, se organizeaza o multime de colocvii si seminarii, toate confirmind o miza paideica incontestabila: arta ne poate imbogati cunoasterea, dar si viata de zi cu zi.

La curent cu realitatile din spatiul academic occidental, Liviu Suhar indrazneste sa propuna o „noua  alianta". In proiectul asumat cu titlu personal (Liviu Suhar – „Arta si Educatie"), cele doua segmente culturale fac obiectul unui program minutios, sistematic, de maxima actualitate, menit sa promoveze gustul estetic si valorile artistice incontestabile. Eschivindu-se deopotriva solutiilor utopice si finalitatilor nerealiste, Liviu Suhar schiteaza o strategie de perspectiva, incluzind organizarea de expozitii, vernisaje, colocvii, tabere de creatie, intilniri dialogale… In felul acesta, publicului larg i se ofera sansa accesarii directe a operelor de arta, dar si ocazia de a reflecta asupra contextului in care acestea sint create si expuse. O parte a bunelor intentii a fost deja concretizata, zilele trecute, cu ocazia vernisarii expozitiei inaugurale de la Muzeul iesean al Unirii (cu lucrari ale artistului si principalilor colaboratori), dublata de lansarea unui album de arta (excelent ilustrat) si organizarea primei conferinte tematice. La proiect, ca si la evenimentul de prezentare a acestuia, i s-au raliat artisti precum Ileana Spatarelu, Valentin Sava, Ana-Maria Ovadiuc, Gabriela Benescu, Atena-Elena Simionescu, Ilie Krasovschi, Neculai Mihaila.

Avind atúul dublei competente – profesorale si artistice -, Liviu Suhar investeste in noul demers nu doar priceperea si expertiza, ci si intregul capital simbolic acumulat de-a lungul unei cariere de succes. Multe din lucrarile sale, dar si ale celorlalti artisti implicati vor face obiectul itinerantelor expozitionale, favorabile unei „prize" receptive de amploare. Centrate pe teme de larg interes, prelegerile si conferintele viitoare vor urmari sa reconsidere numeroasele prejudecati relative la arta si artisti – cum ar fi, de pilda, inaderenta lor cronica la actiune. Arta nu presupune doar contemplare sensibila, ci si implicare publica, angajament cultural, atitudine. Generos in intentie si pragmatic in privinta finalitatilor, Proiectul Suhar va trebui sustinut, incurajat si promovat, inclusiv prin solidarizarea institutiilor statului.