Gingasiile domnului colonel

Intii de toate, ar fi de remarcat dezinvoltura morala (chiar veselia senina) a tuturor actorilor din piesa (informatori, persoane de sprijin, recrutori etc.). Nici unul nu pare a avea vreun frison moral. Nici unul nu insomniaza. Toti au constiinta curata (a se vedea declaratia rectorului Nicolae Badea). Nu au facut celorlalti nici un rau. Mai degraba, si-au ajutat aproapele. Notele informative pe care le scriau (sau le dictau) se apropie mai degraba (daca e sa-i credem pe cuvint) de tonul necroloagelor laudative (pleonasm!) decit de acela al filipicelor. Vorbeau de bine, va sa zica, niciodata de rau. Isi caracterizau pozitiv colegii, studentii, rubedenile. Iar cind scriau negativ, se refereau exclusiv la straini (lectori de la Litere, studenti etc.). Lucrau, cum ar veni, din patriotismul cel mai lamurit. Cum sa-i mai acuzi de ceva? Nu au nici o remuscare. Daca au una, reusesc perfect s-o ascunda de noi, bietii muritori.
In al doilea rind, as remarca lipsa completa de inteligenta a impricinatilor. Ca si acum doua decenii, ei se remarca superlativ doar prin viclenia cea mai rece, mai abjecta. Omul inteligent are dubii, framintari, momente de fragilitate, caderi. Colonelul in rezerva Constantin Ciurlau, fostul sef al Securitatii, dar si colaboratorii sai (benevoli au ba, asta ramine de discutat) nu prezinta, la o sumara inspectie, decit certitudini de neclintit. Certitudinile din 1989 s-au pastrat aidoma si in 2006. Iar aceste certitudini sint de adincimea observatiei urmatoare (il citez tot pe colonelul Ciurlau): „Unii informatori mergeau afara pentru rezolvarea unor probleme mai gingase si se intorceau cu informatii utile pentru tara. Mi-a venit un om in iunie 1989 si mi-a adus o informatie: la Budapesta se pregateste o intilnire la care va participa fostul rege Mihai, sefii partidelor istorice, Ratiu, Cimpeanu si altii, la care urma sa se puna la cale federalizarea Romaniei”. Sesizati enormitatea prostiei? Ceea ce se putea afla, simplu si fara efort, din lectura presei straine (care nu putea scapa evenimentul), in Romania se afla pe o cale mai intortocheata, folosind un informator din Iasi, de exemplu, pe post de agent invizibil (sau travestit). Pregatit in prealabil la sediul Securitatii din Iasi. Formidabil! Din aceasta observatie secunda putem trage urmatoarea consecinta: doar omul inteligent are dubii si framintari de natura morala. Vicleanul se pastreaza intotdeauna dincolo de bine si de rau. Maninca abundent, are somnul linistit, pensie, buna dispozitie, prospera. Ferice de el…
In al treilea rind, as observa completa deriziune a problemelor care faceau obiectul voluminoaselor dosare, astazi atit de avid cercetate de noi toti. Nu cu probleme „gingase” (pentru a-l mai cita o data pe domnul colonel) se ocupau turnatorii si destinatarii notelor informative, ci cu amanunte suficient de sordide pentru a-ti face parul maciuca, cu birfe, cu biete secrete de alcov. Cine s-a intilnit cu cine. Cine a mai spus un banc cu Bula sau cu Ceausescu. Cine s-a mai vaitat ca e viata grea si apa statuta. Dar cine nu se vaita? Cam asta nota persoana de sprijin, informatorul, colaboratorul etc., cam asta citeau si conspectau coloneii si generalii din „structurile informative” comuniste: nimicuri platite cu bani grei. Nu e nevoie de cine stie ce „munca informativa” pentru a afla daca ploua sau nu pe Copou, daca e frig sau nu in casa sau daca e intuneric si nu poti citi. Pentru a afla atari adevaruri „gingase” (curente la mijlocul anilor ’80 si evidente oricui), regimul intretinea o uriasa armata informativa (asa-zisa „politie politica”) si mai platea si o liota de turnatori imbecili. Era extrem de important ce spunea Gherghel la sedintele de redactie ale „Opiniei studentesti” si nu faptul ca oamenii mureau de frig ori isi puneau streangul de git din pricina disperarii. Asta nu mai scrie in dosare. Acolo se afla doar amanuntele picante (cine are rude in SUA sau stramosi de orientare liberala) si nu cele cu adevarat cutremuratoare (pe care ne-am obisnuit a le uita de la o vreme).
Dar ceea ce e si mai intristator e faptul ca aceiasi oameni, pusi in aceleasi conditii, s-ar ocupa, in ceasul de fata, fara nici un scrupul, cu exact aceleasi mizerii (pe care nu le regreta citusi de putin astazi). Doar vremurile de s-ar intoarce…