Horea Cucerzan – un pictor de metafore

Obisnuitii galeriilor de arta pot constata o anumita recurenta a subiectelor abordate, in contrast evident cu diversitatea si chiar ineditul formulelor plastice mobilizate. Sa punem constanta si repetitia tematice pe seama limitarii posibilitatilor artistului? Sau pe cea a eficientei locurilor comune, a stereotipurilor, intretinute de vreun pagubos confort al imaginatiei? Ori, mai curand, pe seama dorintei de nuantare expresiva, de adancire personala in „zarea interioara" a marilor si eternelor provocari? In absenta altei explicatii, socot mai plauzibila cea din urma supozitie. Cum am explica altfel predilectia pentru temele „solare", atractive, de pilda, abstractie facand de gusturile sau modelele care duc spre directii de cu totul alt sens? Ca „incremenire in proiect" si cadere inocenta in desuetudine? Sau, dimpotriva, ca ispita de a explora acele zone, nu neaparat facile, care incurajeaza in masura sporita imaginarul pictural.

Poate nu intamplator, titlul expozitiei lui Horea Cucerzan de la Galeria „Dana" ne indeamna sa privim Bolta luminii intre gratie si armonie. Cine este autorul si cum trebuie primita invitatia sa? Nascut la Blaj (1938), in inima Ardealului, aproape de Campia Libertatii, Horia Cucerzan studiaza „artele frumoase" la Cluj, pentru ca mai apoi sa se stabileasca in Bucuresti. Ca pictor si grafician este prezent in colectii – private si de stat – din mai multe tari. A fost atras indeosebi de Italia, unde are si cele mai consistente „expuneri" publice. Ajuns la Padova, a contribuit la restaurarea unor valoroase fresce renascentiste din secolul al XV-lea, la Palazzo Lippomano. Cateva lucrari de arta monumentala din Romania ii poarta semnatura. A pictat figurile de domnitori si de carturari dispuse pe cele doua arcade ale „Salii Unirii" de la Alba Iulia. Este vizibil influentat de arta italiana si de spatiile culturale pe care le-a parcurs. „Urmele" acestor s-au depus in memorie, de unde actioneaza recesiv, ca stimuli euristici subconstienti.

Mai mult decat la alti artisti din generatia sa, Horea Cucerzan isi imbraca subiectele, chiar si pe cele conventionale, in vesminte aluzive, parodice si metaforice. O sensibilitate poetica necenzurata il ajuta sa „incendieze" formele, sa le armonizeze in culori vii, dinamice si exuberante. Este, fara indoiala, un pictor „solar", dar si un poet al luminii surprinse in tonuri incandescente. Nici lirismul, nici luciditatea nu capata in reprezentarile sale accente excesive. Prefera figuratia libera, intretinuta de instinct si imaginatie; „metaforizeaza" spontan, adica „vede" idei si le converteste iscusit in imagini.

Unele din lucrarile sale au subtilitate metafizica, altele – umor si detasare ludica. In expozitia de la Iasi, autorul zaboveste sub aceeasi bolta a „luminii", fara teama unor coincidente stanjenitoare. Metafora luata ca pretext pictural este departe a-si fi istovit resursele. Posesia luminii fusese un privilegiu al zeilor si un dar nepretuit facut de acestia oamenilor. Teologii crestini o identificau cu insusi Dumnezeu. Filosofii o asociaza cand ratiunii si intelepcinii, cand adevarului si libertatii. In imaginatia pictorilor, toate revelatiile divinitatii sunt luminoase; la fel viziunile si extazurile sfintilor. Dumnezeu este „soarele" (temeiul luminii) sau „ochiul" care priveste la ceea ce se petrece „dedesubt". In ambele cazuri, lumina este atat sursa, cat si mediul care face posibil contactul vizual. Adevarul, la randu-i, primeste contururi feminine. „Gol-golut", acesta zace in adancul unui put (aluzie la „pestera" lui Platon), de unde spera sa razbata in sus, spre lumina. Libertatea va imprumuta si ea chip bucalat, primind ca accesoriu fie cartea de invatatura, fie steagul revolutionar, fie torta aprinsa, sugerand emanciparea de sub tutela tuturor prejudecatilor ostile sau represive.

Pelerinajul pe Golgota – una din lucrarile lui Horea Cucerzan – infatiseaza ambivalenta lumii, amestecul de sacru si profan, de suferinta si deriziune, de gravitate si carnaval. „Grosul" lumii (majoritatile) il dau personajele cu masca, fara chip si identitate, incapabile de fapte mari sau de vocatia vreunui sacrificiu generos. Unii aleg penitenta si idealul, altii se abat spre cele marunte, vesele si distractive. Peisajele venetiene, personajele cu masti, imaginile carnavalului din Padova compun o atmosfera frivola, favorabila jocului si evaziunilor senzuale.

Femeia – personajul central al multor tablouri – apare tocmai intr-un atare decor. Curtezanele, balerinele, amantele isi exhiba ostentativ formele, aducand in atentie corpul erotizat, privit ca obiect de seductie si bun de consum. O Eva avand conturul sarpelui biblic asociaza frumusetea si viclenia, leacul si veninul, sugerand dulcea armonie a contrariilor. Autorul insista insa nu pe latura feminitatii frivole, indeobste depreciata. Maxima densitate metaforica o primeste femeia – colina, telurica, vegetala, germinativa, contopita in peisaj, matrice a vietii, dar si a mortii.

Horea Cucerzan este, fara indoiala, un ingenios pictor al ritmurilor, intensitatilor si tensiunilor expresive. Tablourile sale pun in scena feluritele intamplari ale mintii. Intrigile se petrec in inchipuire; poate de aceea par atat de placute, atractive si… reale.