Imparatia fiarelor

 Un film "politist" foarte bun, care s-a putut vedea anul acesta pe unele ecrane din Romania, este Animal Kingdom (Australia, 2010, regia David Michôd). Explorind punctul de vedere al criminalilor (de unde si inexactitatea termenului de film "politist", care priveste lucrurile din perspectiva aparatorilor legii, asmutiti asupra raufacatorilor), filmul reconstituie fictional, pentru cei care nu se ocupa cu tilharii si omoruri, un model de viata criminala inspirat din istoria familiei australiene Pettingill.

La un prim nivel, interesul este trezit de normalitatea transgresiunii inauntrul acestei comunitati. Mama baiatului de 17 ani Joshua (J.) moare de o supradoza de heroina. J. e invitat sa se mute impreuna cu matusa lui si cei trei fii ai ei, dintre care doi sint traficanti de droguri, iar al treilea n-are altceva ce face decit sa-si ajute fratii. Viata de familie a clanului seamana cu oricare alta, mesele impreuna, iesirile la terasa, jocurile, distractia si, mai ales, afectiunea deosebita dintre mama si cei trei fii, compunind o familie fericita sa traiasca impreuna.

Vremurile de glorie ale tilhariei sint insa pe duca. Fratele mijlociu, Craig, e deja prea speriat de supravegherea politiei, iar Baz, un prieten de familie, vrea sa se retraga din activitatea criminala inspre investitii la bursa si fericire conjugala. Singur, Pope, fratele cel mare, tine cu dintii de viata pe care si-a ales-o, pentru ca altceva nu stie sa faca. Omorirea lui Baz de catre politia din Melbourne ii da ocazia sa se razbune printr-un dublu asasinat. J este prins la mijloc impotriva vointei sale, doar pentru ca face parte din familie. Chiar daca nu are nici o legatura cu razbunarea fratilor asupra politiei, i se explica, clar, ca "toate lucrurile sint legate intre ele", el inclusiv. 

Pe cit de interesante ca psihologie criminala, pe atit de uman sint portretizate personajele. Jacki Weaver a luat cele mai multe premii pentru rolul mamei-matriarh. In scenariu, traiectoria personajului ei este, cu siguranta, mai spectaculoasa: din dragoste pentru copii, ajunge sa ordone asasinarea tinarului J., sperind sa-si salveze familia de la un proces in care nepotul ar fi fost martor principal.

David Michôd regizeaza foarte bine in stilul cinema-ului mainstream. Imaginea este atragatoare, muzica de atmosfera functioneaza la fix, iar anumite momente ies in evidenta prin inventivitate. O hirjoneala intre frati in sufragerie cuprinde un cadru in relanti, care le dezvaluie grimasele in linii mai apropiate de o lupta animalica, pe viata si pe moarte. Prima arestare a fratilor, la care J. este martor, e infaptuita de trupe speciale de politie, mascate si inarmate pina-n dinti. Intrarea lor in casa, din perspectiva lui J., e, din nou, un relanti fara sunet diegetic (al actiunii aratate propriu-zis), secventa dobindind o calitate onirica si concentrindu-se mai degraba pe impactul psihologic asupra personajelor arestate decit pe violenta cu care politistii navalesc in casa.   

Personajul meu preferat a fost Pope, fratele cel mare. Singurul lucru care il emotioneaza e iubirea adolescentina dintre J. si iubita sa necriminala. De altfel, citeva dintre cele mai bune secvente din film implica raportul dintre cuplul J./iubita si Pope: cei doi il induioseaza, insa nu ii impiedica impulsurile criminale. In nebunia sa, Pope reuneste cel mai bine acea nostalgie catre un timp irecuperabil al inocentei si constiinta propriului destin criminal, definitoriu intr-o imparatie a fiarelor.