Matrix cu mandarini

La atatia ani dupa revolutie, in inaltele noastre hulubarii institutionale, filosofia de baza a ramas tot materialismul dialectic si istoric. Ea sta la baza principalelor decizii adoptate. Unii incearca sa o mascheze prin subconstient, dar se tradeaza repede. De asemenea, o alta remanenta o constituie gandirea aceasta binara asezata sub dictonul leninist (luat din Biblie insa, ca si Lenin asta a rasturnat Biblia cum a rasturnat Marx filosofia lui Hegel) „cine nu e cu noi e impotriva noastra." In al treilea rand, un alt principiu care ne-a ramas viu in constiinte este cel al „centralismului democratic".

Nu poti deranja Matrix-ul, venind cu ideile sau cu propunerile tale. Daca ai facut-o, esti pierdut. Devii suspect. Se cheama ca iesi din rand, distrugi unanimitatea, unitatea de monolit a non-gandirii unice. Dar cu ce interese o faci? Nu cumva vrei sa pari mai destept decat altii? Nu cumva nu esti destul de obedient? Daca mandarinii vor ajunge la concluzia asta, te vor linsa precum comunistii la sedintele de CAP. O mica regie, doi-trei vorbitori aranjati si esti pecetluit. Nu-ti fa iluzii ca vreunul dintre colegi va fi strabatut de un fior de demnitate si c-o sa-ti ia apararea, nu, fiecare isi apara fesul, cu ochii in pamant, cu gura ferecata, votand in unanimitate hotararile inchizitoriale.

Obedienta a devenit la noi o mare calamitate. Poate distruge orice sistem. Daca, de pilda, ai un prieten care a ajuns sef, nu e bine sa-i semnalezi deficiente, sau eventuale greseli, desi cred ca asta si trebuie sa faca un adevarat prieten. La noi nu, opiniile diferite nu sunt binevenite, ai voie numai sa lauzi, altfel se strica prietenia, ba nu e nici macar colegial si devii cineva care vrea raul institutiei, devii periculos. Mai ales daca vorbesti in public. Nu se poate, cel mult pe susotitelea, ca barfa, ca se poarta, dar si atunci sa nu te astepti ca se va schimba ceva. Lucrurile vor balti in continuare in aceeasi apa calduta.

Reteta de succes asta este, obedienta, chiar slugarnicia, barfa si zgomotul turmei. E bine sa ai aceleasi opinii cu superiorii, chiar daca nici tu nici ei nu credeti in ele, sa faci servicii, sa te imprietenesti cu prietenii prietenului mai mare, sau daca reusesti sa te inrudesti cu el printr-o alianta, o cumatrie ceva, esti un om facut. Dar, chiar si asa, omerta trebuie respectata. Nu se spun lucruri din casa, chiar daca e o „casa" publica si o faci cu buna credinta, in interesul locatarilor, nu poti sa destabilizezi establishmentul. Realitatea e, asa, o chestie peste care trebuie sa plutesti usor, cu aerul celor trei maimutele: nu vad, nu aud, nu vorbesc.

Iar daca trebuie totusi sa vorbesti, in anumite circumstante, e bine sa o faci intr-un mod cat mai general si abscons, fara opinii, intr-o limba de lemn frumos rostogolita care sa gadile pe cine trebuie si atat. Nu e bine sa folosesti nume, ceea ce spui se poate interpreta. Trebuie sa vorbesti fara sa spui nimic. Incet – incet vei deveni un adevarat specialist in chestia asta. Lucrurile sunt aranjate dinainte, asa ca tu oricum vorbesti la bec. Exista mandarini care se ocupa atent de aceste aspecte.

Oricum, trebuiesti vazut ca muncesti si chiar e bine sa o faci la inceput, pana devii necesar. Dar, atentie!, sa nu devii nici prea bun, pentru ca sari in ochii Matrix–ului si responsabilitatile iti pot fi redistribuite. Nu trebuie decat sa vorbesti de bine pe toata lumea si sa zambesti frumos. Sa fii vizibil la locul tau, chiar daca freci menta. Se va deduce ca esti, oricum, disponibil. Nu e bine sa fii foarte eficient, sa termini tot ce ai de facut, trebuie sa-ti ramana tot timpul ceva in urma, ca sa arati cat esti tu de aglomerat si de necesar. Dar cel mai bun lucru pentru a te face cu adevarat necesar este sa faci macar cate ceva din treaba sefului, atunci devii chiar indispensabil.

Cu cat vei avea mai mult succes in afara, cu atat vei avea mai putin in interior. Deh, la urma urmelor, invidia e un sentiment omenesc, colegial chiar, iar Matrix-ul nu trebuie sa simta ca te scapa din mana. Doamne fereste sa te laude cineva. Vei vedea chipurile din jurul tau intunecandu-se brusc, ca la o eclipsa de luna, iar ochii lor inrosindu-se injectati, ca ai unui elefant in calduri ascuns in cires. Vei fi atat de stingherit, incat e mai bine sa te retragi. Pentru un asemenea afront, vei fi scos din toate comitetele si comitiile, sau acceptat cel mult pe o functie secundara. Legile si regulamentele vor fi interpretate in defavoarea ta. Ii vezi, acordandu-si sau acceptand onoruri nemeritate, rostind cu pompa tot felul de platitudini repetate de fiecare data identic, pana la adormire in exercitiul functiunii, aniversand douzeci de ani de la citirea ultimei carti si/ sau de la scrierea sau doar semnarea ultimului articol. Ei bine, nu poti sa faci nimic. Sunt mandarini, iar Matrix–ul vegheaza.

Trebuie sa-ti trimiti copiii pe dealuri, chiar daca sunt sefi de promotie, pentru ca nu e moral sa lucreze in aceeasi institutie cu tine, ce, te trezesti in Japonia? Numai copiii mandarinilor au voie, sau „slabiciunile" lor.  Daca nu ai sange de mandarin, nu ai nici statut de consoarta, atunci poti sa incerci cu „ochiul lui Fitilescu". Faci un efort, dar devii aranjat pe viata. Daca esti si destul de obedient, ai sanse sa devii printre cei mai egali. Alteori, cate unii, incep activitatea cu argumente ce tin mai mult de Freud. Probabil ca uneori nu ajunge sa stai pe doua picioare si trebuie patru.

Toate acestea sunt, bineinteles, niste exceptii ce tin mai mult de domeniul trecutului. Astazi nivelul de constiinta si mentalitatile s-au imbunatatit atat de mult incat asemenea comedii nu mai sunt posibile. Etica si echitatea capitalista formeaza un adevarat cod de netrecut al onoarei. Astfel, institutiile noastre cresc odata cu tara. Din victorie in victorie pana la catastrofa finala.