Mi-au placut raznele…

Am preluat aceasta rubrica si titlul ei (mai potrivit decit cel gasit de mine saptamina trecuta: "Biblioteca Babel") de la dl Alexandru Calinescu, care, prins cu alte proiecte, nu o mai poate tine in chip regulat. Scopul rubricii este unul singur si cit se poate de limpede: sa semnaleze noile aparitii editoriale, cartile care prezinta oarecare interes (sint si carti care nu prezinta nici unul) si sa-l indemne pe eventualul cititor sa le rasfoiasca. Nimic mai mult. Dar nici nimic mai putin.
Astazi mi-am propus sa va vorbesc despre Giacomo Casanova si "Povestea vietii sale". Nu demult, pe HBO a rulat un film despre persoana lui legendara si profund simpatica. La sfirsitul anilor ’70, Alain Delon a jucat magistral in altul, infatisind un Casanova aflat in apropierea senectutii si declinului. Nimeni nu poate sa spuna cu mina pe inima daca numitul Casanova a fost un simplu mitoman prins in plasa minciunilor proprii, un erotoman mizerabil si nesatul (un "capcaun sexual"!) sau un metafizician brav si iluminat, care a predicat inaintea altora virtutile gratioase (si post-moderne!) ale hedonismului si adevarul indestructibil al senzatiei fizice. "Povestea vietii sale" s-a tiparit pentru prima data, in mai multe volume, intre 1826 si 1832 (asadar, dupa moartea lui Casanova), la o editura din Leipzig, fiind trecuta imediat la Index (lista cartilor prohibite de Vatican) din pricina licentiozitatii si libertatilor pe care si le ia mai peste tot autorul. Intr-o drastica selectie si sub titlul (cam nepotrivit) de "Memorii", o prima traducere in romana s-a tiparit in 1970, la editura Univers. La editura Nemira, a aparut la sfirsitul anului trecut, intr-un volum masiv (666 de pagini: numarul Fiarei din Apocalipsa), o a doua editie (selectia si traducerea apartin lui Radu Albala).
Venetianul Casanova (s-a nascut in 2 aprilie 1725, din parinti comedianti) incepe sa-si depene "memoriile", la virsta de 72 de ani, in limba franceza. Intr-o amuzanta prefata, explica de ce a ales sa scrie in aceasta limba. Sustine ca franceza e mai raspindita decit italiana, limba lui materna, si mai conservatoare, fiindca nu primeste usor termeni neologistici. Franceza e "cea mai limpede si cea mai logica din toate limbile". Memoriile sale relateaza un sir impresionant de peripetii de natura picaresca (dueluri, evadari din temnita, batai studentesti cu "politia" etc.) si amoroasa. Casanova e mereu un personaj versatil, ironic, sceptic, un practicant incorigibil al placerilor senzuale, un pacatos impenitent. Are o "morala extrem de laxa" si este, adesea, un simplu sarlatan. In ochii marchizei d’Urfé, prea credula, sarmana, pentru a da numai un exemplu, Casanova trece drept un erudit al Cabalei, un savant abstras si un ascet. Ramine, totusi, un soi de filosof amator, un pragmatist al amorului, un senzual printre cartesieni si un cartesian printre senzuali (caci nu este el singurul libertin al veacului). Recunoaste gales: "am fost toata viata victima simturilor; mi-au placut raznele, am trait necontenit in greseli". Buchetul cuceririlor sale numara, daca specialistii au calculat corect, 122 de roze. Citez citeva nume de frumoase: Lucia, Angela, Nanette, Marton, perfida Charpillon. E un desavirsit cunoscator in materie. Apreciaza parfumurile, pielea femeilor, de o albeata stralucitoare, firescul, naivitatea (cum vedem, idealul sau de frumusete feminina nu e citusi de putin unul medieval: Casanova nu iubeste femeia angulara si supta, numai piele si os, ci femeia "implinita", ca si Eminescu, mai tirziu!). Dar detesta in egala masura inclinatia doamnelor catre intriga si prefacatorie. Tocmai el, Giacomo Casanova, seducatorul neobosit! Cititi, rogu-va, aceasta carte! Nu o sa va para rau. Spre a va convinge, iata citeva…

     Fraze memorabile din "Memoriile" lui Casanova

     "Viata mea mi-e subiectul si subiectul mi-e viata".
     "Dumnezeu nu inceteaza de a exista decit pentru cei care concep ca neexistenta lui e posibila".
     "Vei ride (cititorule)  cind vei vedea ca adesea n-am sovait sa insel pe cite un nauc, pe cite o lichea sau pe cite un prost, cind am fost nevoit s-o fac. In ce priveste femeile, sint inselari reciproce, care nu intra la socoteala, intrucit cind e vorba de dragoste, fiecare in parte e si inselator si inselat".
     "Trebuie sa spun aici ca am gasit excesul in minus mult mai primejdios decit cel in plus".
     "Moartea e un monstru care goneste din marele teatru (al lumii) un spectator atent inainte ca piesa care-l intereseaza peste masura sa se fi sfirsit. De n-ar fi decit atit si tot ar ajunge sa ne faca s-o urim".