Pe fundal poetic…

Implinirea a 600 de ani de la prima atestare documentara a orasului Iasi a fost un nesperat prilej, pentru editori, de a smulge niscaiva fonduri din visteria municipala spre a reitera scriptic lirica urbei de pe cele sapte coline. Doua antologii poetice s-au itit din tiparnite: Noaptea condeierilor, scoasa de Editura Cronica, Poemele Iasilor, la Editura ALFA. Ne-om dedulci mai la vale dintr-a doua. Nicolae Panaite, poetul-editor, a avut ideea de a aduna intre doua coperti cam tot ce s-a scris poeticeste despre, dinlauntrul si dinafara acestui oras aproape mitologic, oricum mitologizat. La nu mai putin de 76 de poeti le-a vibrat sufletul si le-a zbirniit condeiul (creionul, stiloul, pixul, masina de scris, calculatorul) la atingerea anteica cu duhul, cu vazduhul sau cu sfintele noroaie ale Iasului etern. Nu cred ca mai exista vreun oras in Romania atit de liricizat. Am incercat eu insumi, prin ani, sa-mi explic, fara a reusi, de unde emana fascinatia urbei, mai dintotdeauna risipita alandala pe cele sapte coline, avind repere de istorie si legenda, dar si o mizera stare urbana, ca si alte orase – si cu toate astea Iasul e perceput (oricum, era) ca o Mecca a romanilor. O explicatie am afla-o la batrinul Iorga care, deplingindu-i pe acei "romani care n-au fost niciodata la Iasi", conchide ca aici s-au scris "foile celor mai frumoase cronici", iar "spiritul trecutului nostru (…) traieste in acest loc mai viu si mai bogat decit oriunde aiurea". O fi, ca prea-i zice cu foc. Deja regretatul Constantin Ciopraga a vibrat jubilant la sarbatoarea multiseculara a Iasului si i s-a mai ingaduit a scrie, Pe fundal poetic,, prefata antologiei ce pentru el a fost, in mod sigur, ultima teleportare pe "acest tarim de permanente spirituale".

Ziarele locale scriu, ciclic, despre evenimente culturale de oarece rezonanta, dar mai ales despre multiplele disconforturi ale urbei, indeosebi despre mocirla de tranzitie, nu doar dintr-un anotimp in altul, nu doar din cartierele si/sau strazile periferice, ci si prin zonele rezidentiale centrale, ce s-ar presupune ca ne reprezinta in ochii nostri si ai eventualilor vizitatori. Perceperea orasului penduleaza mai mereu intre sublim si ridicol. Iata ce scria "veselul Alecsandri", in urma cu un secol jumate, intr-o Oda catre Bahlui: "Adeseori departe de-a lumei triste valuri,/ Cu pasuri regulate eu masur al tau pod,/ Bahlui, locas de broaste, riu tainic, fara maluri,/ Ce dormi chiar ca un pasa, pe patul tau de glod.// Trecut-au, zic atunce, a tale negre unde,/ Ca gloria, ca viata, ca visul de noroc!/ Ba n-au trecut, stapine! trist nasul imi raspunde, / Eu le simtesc prea bine, caci ma cirmesc din loc". Trei sferturi de veac mai tirziu, B. Fundoianu constata, amar, ca "orasul (este la fel de) plin de oameni si noroi", incit nici primavara "N-a cutezat sa vina pe la noi"… Sadoveanu, dimpotriva, considera primaverile Iasului "cele mai frumoase primaveri", asta si intrucit, la vremea aceea, era liceean, era indragostit, scria poezii destinate "eternitatilor de-o saptamina", dar si pentru ca "prin lumina primaverilor de altadata" trecusera Cantemir, Ion Neculce, Miron Costin, "s-a infoiat intru slava sa Vasile Voda, a plins Domnita Ruxanda cind i-a venit in petit Timosca Hmelnitki…". Cita familiaritate istorica sa-i spui unui venetic Timosca! Naturelul si livrescul, legenda si istoria se mereu impletesc in eternitatea urbei. Fantasticul miriapod – de-l privesti noaptea de pe inaltimile din preajma – ar putea fi reconstituit, de-ar lipsi alte acte si analecte, fie si prin iluminarile poetilor. "Ca un zeu de albe monumente / Apare de pe Repedea tot Iasul" (Demostene Botez). "Retrospectiva sentimentala" a lui Ion Minulescu fixeaza reperele urbei, "Cu-acelasi Voda Cuza tronind in piata mare", cu Stefan cel Sfint, ce-"si-arata buzduganul / cu care-nspaimintase intreg aliotmanul", cu Miron Costin, Asachi, Alecsandri, Kogalniceanu, cu "Sarmanul Eminescu, intr-un cearsaf de baie" (aluzie la statua poetului, din fata BCU), care-si "asteapta epigonii flaminzi ca sa-l despoaie"… Se citesc Pietre funerare ("vai, vai, nu in tara mea m-am stins / caci in tara Misilor m-a ajuns moartea / In anul trei sute o mie a lui Hristos / si cincizeci si inca sapte sute, Simbata, / in luna lui Ianuar, anume in ziua a doua" – Catalin Ciolca); orasul e un Iconostas al Moldovei, prin care trece "sfint fior si plinsetul Fecioarei / de atitea morti al prea amarei / bolti" (Horia Zilieru). Altfel, pentru un poet astral ca Dan Laurentiu, "Strigatul unui oras /spinzurat de funia / sperantei mele /imi spune ca s-a nascut un copil". Pentru Mihai Ursachi, care a mitologizat "mahalaua celesta Ticau", Iasul nu poate fi decit "Orasul metafizic": "Orasul acesta e construit din idei / fiecare din caramizile sale e o notiune".

Oras "de la marginea Europei", unde "la Podu Ros, odata, / erau decapitati damnatii, / securea gidelui, mirata, / strafulgera din alte spatii" (Lucian Teodosiu), Iasul se construieste pe sine si, mereu, se autodevora. Viziuni terestre, cotidiene, alterneaza cu altele, apocaliptice, sau doar derutant simpatice. Ca altadata un M. Codreanu (care a sonetizat toate statuile importante ale orasului), acum un alt ins bizar, Nichita Danilov, deambuleaza prin Copou si are intilniri paranormale: "Cu baston, barbison, pantofi lacuiti si pipa,/ treceam seara, agale, prin parcul cu nume COPOU,/ cind poposi pe un soclu de piatra / corbul lui Edgar Allan Poe".

Poetii voiajori prin Iasi cauta semnele trecerii si petrecerii predecesorilor recent mitizati. Daca un Liviu Ioan Stoiciu mai adasta "pe banca, in fata Teiului lui Mihai Eminescu", nemteanul Nicolae Sava are alte repere: "trec agale pe strada Cezar Ivanescu (…) / ma opresc in gradina Ioanid Romanescu (…) / Pe sub maretul pod Mihai Ursachi din Iasi / curg chipurile de ceara ale locuitorilor". Vasilian Dobos intra si el in acest joc intelecual al identificarilor: "Nu stiu ce strada este aceasta, / Ca un poem de purpura. / Asadar, o voi numi Mihai Ursachi. / Nici strada aceasta n-o stiu pe nume./ O voi numi strada Stelian Baboi / Ce intersectie o fi asta / fara sens giratoriu? / Etern sa se cheme / Constantin Liviu Rusu. / Asta, fie Celibidache, muzicala. / Bulevardul de-alaturi, / frumos ca Europa – mon amour, / il voi boteza Paul Miron. / Iar tot ce-i dumnezeiesc / si suspendat fara capat, Cezar Ivanescu sa se cheme". Poetii le dau edililor de lucru.