Placuta surprindere a dlui Franks

duminică, 11 iulie 2010, 16:17
3 MIN
 Placuta surprindere a dlui Franks

Ce parere v-ati face daca as trimite urmatorul mesaj unui domn care tocmai m-a anuntat decesul sotiei sale: "Placut impresionat de moartea consoartei Dvs., va transmit felicitarile mele distinse impreuna cu cele mai calde urari"? Cu siguranta, nu o parere foarte buna. Intre anuntul mortii si felicitari nepotrivirea e maxima. Doar o minte bolnava ar indrazni sa felicite pe cineva la necaz ori si-ar exprima incintarea pentru durerea unui sot in momentul despartirii de nevasta. Din schimbul de replici lipseste logica.

Si totusi, exista in viata, daca ai rabdare sa observi si nu esti foarte grabit, nepotriviri scandaloase, pe care nu le mai baga nimeni in seama. In toate aceste cazuri, dialogul devine absurd, ca intr-o piesa de Eugène Ionesco. Dintr-un mesaj al sefului misiunii FMI in Romania, binevoitorul domn Jeffrey Franks, am retinut acum o saptamina o expresie cumplit de cinica, pe care nimeni nu a remarcat-o si pe care toti au reprodus-o fara comentarii. In treacat fie spus, numitul domn Jeffrey Franks s-a vadit in mai multe rinduri a fi un vorbitor aproximativ. Nu spun ca nu are inima ori ca nu-i iubeste pe romani. E posibil sa-i indrageasca peste poate. Spun doar ca are unele dificultati de exprimare.

Iata, in linii mari, despre ce este vorba. In lipsa de idei, guvernul a marit TVA. Este, in fond, masura minune recomandata din capul locului de Fond. Initial, guvernul a respins-o si a intentionat sa diminueze pensiile. Curtea Constitutionala nu a acceptat micsorarea pensiilor, pe motiv ca decizia ar fi neconstitutionala. In opinia judecatorilor, pensia ar fi un sinonim al proprietatii private (ceea ce este fals!). Confruntat cu hotarirea magistratilor Curtii, guvernul a ales, pina la urma, sugestia FMI: a marit TVA cu 5 puncte. Povestea se cunoaste. In momentul de fata, toata lumea, in frunte cu presedintele Basescu, regreta amarnic. Ceea ce nu incalzeste pe nimeni cu nimic. Preturile au luat-o cu rapiditate razna. Totul s-a scumpit cu mai mult de cinci procente: medicamentele, piinea, ciorapii, sapunul, tigarile, parfumurile, castravetii, caloria etc.

Acesta este contextul declaratiei. Fondul a aprobat o noua transa a imprumutului, a cincea (vreo 900 de milioane) si numitul domn Franks a avut, din nou, ocazia sa graiasca. El a afirmat astfel ca directorii Fondului "au fost placut impresionati" de promptitudinea cu care guvernul Romaniei a gasit o solutie pentru diminuarea deficitului bugetar. Si anume cresterea TVA. Trec peste privirea de sus, profesorala, pe care ne-o arunca directorii pomeniti de dl Jeffrey Franks. Esti placut impresionat, sa spunem, de un elev mediocru care ia un 7 la teza de matematica. Ori de un hot indaratnic, care alege, in cele din urma, sa munceasca in mod cinstit. Poti fi insa placut impresionat de prestatia incoerenta a unui guvern? Dl Franks arata ca poti.

Tonul trufas al declaratiei nu e egalat insa decit de cinismul ei, nici macar involuntar. Cresterea TVA nu e o fericire pentru nimeni. Romanii o duc, peste noapte, mult mai prost. Si peste toate au mai venit si inundatiile traditionale. Masura e resimtita de toti ca fiind o gresala de ordin economic si financiar. Ea este, literal vorbind, o nenorocire. Oricum, nimeni nu poate primi felicitari pentru ca a ajuns intr-un necaz. Nu e cazul dregatorilor Fondului. Ei au gasit un motiv de "placuta surprindere" in saracirea subita a majoritatii romanilor.

Pentru a sesiza absurdul desavirsit al acestei declaratii terifiante e suficient sa citim cu atentie fraza de mai jos: "Stimate domn, am fost placut surprins de modul in care m-ati intimpinat cind am intrat in biroul Dvs. Atirnati intr-un streang intr-un chip atit de gratios, incit nu m-am putut opri sa aplaud. Voi participa cu aceeasi placuta surprindere la funeralii. Va felicit din suflet! Ati ales, in sfirsit, calea cea buna".

In alte cuvinte, cineva poate fi placut surprins de faptul ca bolnavii cronic nu vor mai avea bani de medicamente (chiar pe retete compensate), ca pensionarii nu vor mai avea bani de piine ori ca profesorii vor preda pe gratis in scolile din Romania. Sa mai spun ca placuta surprindere a dlui Franks nu-si avea rostul?

Comentarii