Politica la gazeta, acum un veac (2)

Politica se facea cu pasiune, daruire si interes la inceput de veac XX. Se cheltuia multa energie in aceasta materie, se consacrau ori se risipeau talente, iar filosoful C.Raduleascu Motru lansa chiar in acei ani un serios semnal de alarma, in celebrul sau eseu Cultura romana si politicianismul. Degradarea politicianista, adica demagogia, lichelismul si fripturismul (termen elegant si savuros care vitupera o veche si intratabila maladie a politicii noastre, consacrata astazi sub numele sibilinic de „migratie politica") antrenase in valmasagul ei totul in cale. Se trageau serioase semnale de alarma cu privire la viciile politicianismului, dar cine sa le ia in seama? Noii veniti pe scena politica, precum nationalistii lui N.Iorga, erau indreptatiti sa se delimiteze de viciile ei si sa castige adeziunea multimilor. Dar acestea erau tinute departe de scena politica, datorita votului cenzitar, pe colegii, care facea distinctie neta intre cei cu avere si cei fara, intre cei instruiti si cei neinstruiti. Taranii din colegiul al III-lea, spre exemplu, votau delegati, care la randul lor votau reprezentantii in Parlament. Incurcata afacere, ce nu-si va gasi rezolvarea decat dupa Razboiul Reintregirii, cand cu votul universal si rasplata pentru sacrificiile facute de armata de tarani.

Partidul lui Iorga a repus chestiunea taraneasca in dezbatere publica si a acuzat lipsa de imaginatie a partidelor istorice, ce nu pareau sa fi invatat ceva din lectia amara a lui 1907. Carturarul doar isi facuse intrarea pe scena politica prin celebrul articol – filipica intru apararea taranilor. Cititorii de astazi vor fi surprinsi sa constate ca in materie politica… nimic nou sub soare. Mai ales in zilele acestea, cand clasa politica pare atinsa de virusul turbarii. Sub pana codirectorului ziarului Solia, avocatul N. Butureanu, alegerile parlamentare din 1912 sunt prezentate in culori vii, iar adjectivele sunt generos risipite. Descrisa cu nerv, intr-un crescendo bine strunit, scena alegerilor pare vie si dupa 100 de ani. Iata proba: „In larma maraitoare a mancatorilor de tara au pornit alegerile, alegeri salbatice si ticaloase, ca si cand politicienii celor trei partide (Liberal, Conservator, Tachist – grupare conservatoare condusa de Tache Ionescu, nn MD), parca anume s-au pus pe atata: sa ne pregateasca noua – unui neam intreg, ceasul din urma" (Solia, anul II, nr.7, 1912). Iar cosmarul continua prin actiunea directorului Politiei Dorohoi „care interzice locuitorilor din Broscauti, ca timp de o saptamana sa mai calce in oras". Au urmat plangerile nationalistilor democrati impotriva primarului din Broscauti, a prefectului de Dorohoi, a directorului Politiei si a altor impricinati. Astazi ne este destul de greu sa delimitam exact intre pasiune si adevar in descrierea bataliei politice facute de un… politician. De ceva putem insa sa fim siguri: pe scena politica de la Dorohoi ori de aiurea nu jucau nici ingeri, nici domnisoare romantice. In ciuda "puterilor diavolesti" – recte partidele mari, „tara lamurita si ingrijorata s-a pronuntat cu aproape cinci mii de glasuri pentru candidatura Domnului Profesor N. Iorga. Domnia-sa, cu o majoritate zdrobitoare a fost proclamat alesul colegiului al II-lea de deputati din Prahova". In schimb, la Iasi, A.C. Cuza nu a intrunit decat 3000 de glasuri "impiedicat fiind prin crime si nelegiuiri". In locul lui "vor straluci in Sfatul tarii, prin intunericul lor, diversi ilustri necunoscuti, alesi ai jandarmilor concentrati, ai evreilor, ori a cata stransura toata".

Nu lipseste, evident, caricatura politica sau umorul negru. Astfel, circulara ministrului de Interne, Tache Ionescu, adresata prefectului, pentru respectarea libertatilor electorale, este proclamata defuncta, pe drumul de la Bucuresti la Dorohoi, de chiar initiatorii petitiei "opriti de la vot si amenintati de jandarmi, de functionarii terorizati cu furarea panei de toate zilele" si de satenii din 14 comune. Prohodul a fost oficiat de prefectul judetului, de revizorul scolar si de directorul Politiei – toti functionari publici, carora li se interzicea sa faca politica militanta.