Pozitia filmului romanesc

Pe 16 februarie, revista Der Spiegel comenta dupa cum urmeaza acordarea Ursului de Aur filmului romanesc „Pozitia copilului": „Un castigator asteptat si meritat: drama sociala Child’s Pose a lui Calin Peter Netzer a castigat Ursul de Aur a celei de-a 63-a Berlinale. (…) Regizorul si co-autorul Calin Peter Netzer, care in parte a crescut in Germania, a multumit in limba germana, vizibil miscat, pentru premiu. In drama aceasta insistenta, considerata favorita deja in prealabil, o femeie recent imbogatita lupta cu toate mijloacele pentru a-si feri fiul de inchisoare, in ciuda faptului ca a ucis un copil intr-un accident de masina."

Cotidianul Frankfurter Allgemeine Zeitung, in schimb („Ursul se duce-n Romania", 16.02.13) vede lucrurile mult mai retinut, cronicarul ei Peter Körte apreciind ca „la sfarsitul unei Berlinale foarte modeste, juriul a surprins cu premiul pentru Child’s Pose de Calin Peter Netzer. Filmele germane, conform asteptarilor, au plecat cu mana goala." In articolul dedicat Berlinalei, Körte considera ca „nici unul dintre cele nouasprezece filme din concurs nu s-a recomandat de netagaduit si apasat pentru premiul principal, astfel ca Ursul de Aur pentru contributia romaneasca Child’s Pose de Calin Peter Netzer a reprezentat o surpriza foarte speciala. Povestea din societatea buna romaneasca e distanta, solida si spusa nespectaculos, chiar daca-i vorba de-o aproape monstruoasa dragoste de mama a unei femei care-si sufoca fiul adult in timp ce face totul pentru a-l feri de…". Se stie, de-acum, de ce. „Aproape niciunul dintre vizitatorii festivalului n-a avut filmul acesta pe lista lui ca favorit."

Interesant mi se pare ca forumistul Christian Conrad posteaza un comentariu cu titlul „Trebuie sa-l contrazic pe domnul Körte": „intrutotul in contradictie cu autorul articolului peter körte, filmul castigator mi s-a parut – prin continutul sau, profunzimea-i narativa si complexitatea sa, prin realizarea-i si actorii sai – atat de singular, incat premiul intai mi se pare absolut justificat".

Pe site-ul postului Deutschlandradio, apoi, am dat de-o declaratie de-a dreptul politica a Adei Solomon, producatoarea filmului care prezinta o „Poveste corupta oedipiana" (titlul materialului despre premiere) pe fundalul „unei societati corupte pana-n maduva oaselor": aflata si ea pe scena, Solomon ar fi declarat, printre altele, ca „in momentul de fata si in conditiile politice actuale din Romania n-ar mai putea realiza nici un film la acest nivel".

Postul RBB (Radio Berlin-Brandenburg) intareste si el impresia generala favorabila filmului romanesc, atunci cand considera ca „muza noului film romanesc sarbatorit in toata lumea, extraordinara Luminita Gheorghiu, joaca o mama posesiva din societatea buna, a carei fiu e vinovat de-un accident mortal. In incercarile ei arogante de a-l feri prin toate mijloacele – de la intimidare pana la coruptie – de pedeapsa, se oglindesc o functionare pe mai departe a unor structuri autoritare in societate si o noua relatie de clasa intre sus si jos. (…) Filmul intens, tulburator si excelent interpretat a fost considerat pe buna dreptate drept favoritul festivalului."

Pauza de bilant: da, povestea filmului romanesc recent continua sa fie una de succes, un succes in lume (mondial) parca intrutotul indirect proportional cu pozitia de-acasa – din toate punctele de vedere, de la cati spectatori se duc la noi sa vada filmele noastre si cati se duc in lume ca sa vada filmele noastre pana la spinoasa si traditionala problema a finantarilor din partea CNC-ului.

In Adevarul de vineri, Cezar-Paul Badescu pune-n discutie exact aceasta ultima problema. Din articolul lui „Un milion de RON pentru un film care a avut opt spectatori", aflam ca „la concursul din iulie 2010 al Centrului National al Cinematografiei (CNC), filmul Pozitia copilului (…) a fost respins de la finantare cu nota 6,34, in timp ce un film ca Ultimul corupt al Romaniei al lui Sergiu Nicolaescu obtinea 1.561.841 RON. Lungmetrajul lui Nicolaescu, aparut pe ecrane in 2012, nu a participat la niciun festival, a fost foarte prost primit de critica de specialitate si nu s-a bucurat nici de succes de box-office: a avut in total 13.195 de spectatori si incasari de 225.814,77 RON."

Care va sa zica asa: bagi un milion jumate de lei – bani publici! – pe spranceana lui Nicolaescu si scoti de sapte ori mai putin – un model nu de finantare a productiei cinematografice, ci de tocat bani publici! Si sa fim bine intelesi: nu spun ca orice investitie in arta aduce sau trebuie sa aduca inapoi banii investiti, dar daca nu obtii nici macar o urma de capital simbolic (premii la festivaluri, imagine pentru tara!), atunci e limpede ca sistemu-i putred!

De altfel, filmul lui Nicolaescu nici macar nu este cel mai prost film finantat. Badescu ne da exemple mult mai crase: „Cel mai flagrant caz este al filmului Caii inaripati (2012, regia Elek Judit), care a obtinut o finantare de 1.010.000 RON, dar a avut in total 8 spectatori platitori de bilete si incasari de 71,2 RON." Sau: „Geo Saizescu a obtinut de la CNC 1.540.000 RON pentru filmul sau Iubire elena, dar a avut doar 1.000 de spectatori, incasari de 1.389,4 RON si nicio participare la festivaluri."

Ei, da’ ce, dom’le, marii nostri regizori care s-au afirmat in epoca de aur fac filme pentru festivaluri? Nu. Pentru public? Nu. Hm, atunci pentru cine sau de ce? Pai, de exemplu pentru a vedea ei si cu echipa de filmare lumea: filmul lui Saizescu, vorba lui Badescu „a fost facut pe picior mare, cu filmari la Atena, pe insula greceasca Spetses, la Napoli, la Roma si la Florenta." Tare, nu?

Hai sa admitem ca CNC-ul asta are si el dreptul sa mai greseasca. Dar felul cum se acorda finantarile din bani publici pare sa se explice exclusiv prin vechiul model PCR: pile, cunostinte si relatii. Un parteneriat public-privat, cum ar veni. Bani publici (de la multi, noi toti) pentru (cativa, putini) oameni privati. Traiasca capitalismul romanesc!