Shutter Island/ Cineva a disparut

Cind auzi "Martin Scorsese", te gindesti la Robert de Niro in Taxi Driver (imbracat intr-un ham cu pistoale, gol pina la briu, in fata oglinzii: – Are you talking to me? Cu mine vorbesti? – Are you talking to me ‘cause I don’t see no one else standing here! Cu mine vorbesti, ca nu mai vad pe nimeni altcineva aici); sau te gaindesti la Harvey Keitel in Mean Streets (Strazile rele) – o gasca de oameni rai din cartierul italian fac tot felul de timpenii periculoase, insa Harvey vrea sa-si aranjeze combinatiile dupa principii catolice; sau la gardienii Scorseze Security pe care i-ai vazut nefacind nimic in veste antiglont pe la metrou prin Bucuresti.

S-ar putea sa mai existe undeva si amintirea filmelor de batrinete. Renumele lui Scorsese devine secundar in fata lui Leonardo di Caprio: blondul inecat de fraged impreuna cu iubita lui titanica isi demonstreaza maturitatea de actor prin Scorsese; crescut cu "strazile rele" ale New-York-ului, maestrul regizor avea nevoie de inca un tinar actor-personaj ambitios pina la auto-distrugere, asa, ca de Niro si Keitel mai demult: in anii 2000, Gangs of New York si The Aviator faceau spectatori la noi in primul rind datorita faimei cuplului regizor-actor principal, cu nimic indatorati esteticii naturaliste marca Scorsese – anii ’70.  

Dincolo de profesiunea de credinta in underground-ul new-yorkez al tineretii, Scorsese s-a plimbat, intre Raging Bull si Goodfellas, prin thrillere de nevoie (Cape Fear) sau reinterpretari in cheie noir ale inepuizabilei lumi gangsteresti (The Departed), reusind sa pastreze demnitatea fiecarui proiect tocmai prin arta sa de regizor dedicat, iubitor de cinema. Avindu-l cu sine pe Leo, e imposibil ca Scorsese sa nu fi observat recenta alunecare post-moderna inspre sub-genuri retro (Tarantino), inclusiv apetenta creatorilor/publicului pentru horror-uri cu zombi. In exercitiul regiei, dom’ profesor nu facuse pina acum nici un horror, cit despre zombi, cred ca trebuie sa mai asteptam citiva ani.

Shutter Island (tradus in unele cinematografe ca Cineva a disparut, in altele ca Shutter Island) e Scorsese cu un thriller horror si cu Leo in prim-plan. Lumea anilor ’50 e luata in primire cu palarii si parpalace – noir, fara estetica noir, umbrele nu sint lungi, iar actiunea nu se petrece preponderent noaptea. Insa faptul ca e atunci, in 1954, explica intr-un fel retro aparenta lipsa de relevanta a subiectului pentru actualitatea imediata.

Detectivul Leo se deplaseaza impreuna cu partenerul sau in arhipelagul de la est de Boston, pentru a cerceta cazul unei detinute care a evadat. Insula Shutter "gazduieste" un penitenciar pentru delincventi deosebit de periculosi, nebuni pe deasupra. Insula Shutter e complet izolata, se ajunge cu feribotul, se pleaca cu feribotul. Pe insula, detinutilor cu mintile pierdute li se aplica diferite tratamente mai mult sau mai putin medicale, cei doi doctori rezidenti (Ben Kingsley si Max von Sydow!) reprezentind  doua scoli de pshihiatrie care se bat cap in cap: in vreme ce empaticul Kingsley crede in vindecarea pacientilor prin bunatate si teatru, intelectualul cu posibile antecendete naziste Dr. Naehring nu sta prea mult pe ginduri inainte de a aplica lobotomii.

Imediat ce ne apropiem de insula, muzica anunta horror-ul ce va sa vina prin efecte de gen clasice, provocind un tremur de anticipatie vizavi de intentiile lui Scorsese: va folosi intocmai conventiile genului? Esti curios daca filmul e pe bune sau (doar) o parodie post-moderna: oare veteranul regizor gusta din libertinismul colegilor sai? Cind iti dai seama ca nu e la misto, nu se poate sa nu rasufli usurat: iata un creator matur care crede in seriozitatea demersului sau, insensibil la ascendentul ironiei/pastisei justificatoare a orice. Shutter Island e chiar thriller de epoca, bazat pe un scenariu solid, complex (inclusiv flash-back–uri montate avangardist de vechea colaboratoare, Thelma Schoonmaker).

Pornind de la bizara disparitiei a pacientei (aceasta pare sa se fi evaporat prin zid, in conditiile in care celula era pozita non-stop), detectivii descopera si se afunda in ceea ce pare a fi o elaborata manevra de acoperire a unor experimente psihiatrice cu implicatii guvernamentale. Un plot gen Dosarele X, care ameninta sa-l inghita si pe protagonist: Leo lupta sa-i demaste pe doctori pe insula izolata, insa fiecare colt de gazon, fiecare pestera in care il duce goana dupa adevar ascunde noi detalii despre intriga si, in ultima instanta, despre el.

Regizat ca pentru marele premiu, Shutter Island  pregateste surprize demne de Memento-ul lui Christoffer Nolan. Di Caprio joaca nuantat un personaj in continua transformare, iar deznodamintul (in traditia deus ex machina) e zguduitor prin implicatiile privind conceptul de vina si rascumpararea ei. Scorsese e maestru in 2010; pentru cine nu a vazut Taxi Driver sau Mean Streets, Shutter Island va parea opera unui regizor nascut nu prea demult, curios de matur pentru virsta lui.