Solutia germana

Chiar daca solutia cu actualul primar german al Sibiului nu are sanse (cum sa aiba!), reactivarea in memoria colectiva a precedentului istoric – prin aducerea in vinzolitele Principate de acum o suta si ceva de ani a echilibratului principe german, viitor rege – produce efectul unui act regenerator. Desi Romania de azi – desfigurata de interstitiul totalitar – nu mai seamana defel cu Romania de-atunci, in plinul ei avint european, iata cum o idee insolita recapata consistenta – doar si de-o clipa – cind e vorba de momentul atit de tensionat (si aparent irezolvabil) de-acum.

Ca si in urma cu un secol, propunerea a venit din partea aceluiasi partid civilizat, ca prin minune supravietuind comunismului. Si imprimind, iata, politicului zilei tonalitatea ce l-a si consacrat.

Solutia germana a demult europeanului Sibiu are efectul unei benefice rememorari. Fara de care actuala Romanie n-ar avea identitate.

Doua capete incoronate au definit destinul tarii, aflata la o confluenta dramatica: Carol si Ferdinand. Primul – din aceeasi sonora familie Hohenzollern-Sigmaringen – a avut o domnie lunga (1881-1914) si benefica, a personalizat magistral tara in conclavul european, facind-o vizibila in fata Marilor Puteri. Suveran constitutional, sobru si sever, si-a legat numele de acte importante ale istoriei moderne romanesti. Decisiv: a contribuit la consolidarea institutiilor democratice ale noului stat. Casatorit cu Elisabeta de Wied, fara descendenti, a hotarit, in 1880, adoptarea nepotului sau Ferdinand, care l-a succedat la tron (1914-1927). Al doilea fiu al principelui Leopold de Hohenzollern (frate mai mare al lui Carol I) si al principesei Antonia a Portugaliei. Casatorit cu principesa Maria, a realizat, sub sceptrul sau, Marea Unire de la 1918. Loial nobilelor personalitati liberale (Bratienii!), care au contribuit esential la noul destin national, a sprijinit initiativele acestora, menite sa duca la radicale prefaceri in viata economica, social-politica si culturala a tarii. Copiii si i-a botezat in religia ortodoxa a tarii asumate!

Defel superflua aceasta scurta lectie de istorie, intr-o Romanie care – datorita deja pomenitului interstitiu totalitar – pare sa-si fi anemiat memoria. Anemiere intretinuta, de altfel, cu buna stiinta, de urmasii intervalului comunist. Inca activi in actualele partide decurgind, mai mult sau mai putin, din cel comunist. Dar si – mai nociv – din structurile represive ale dictaturii.

Cum sa percuteze afirmativ, asadar, acestea la socanta propunere liberala, care – prin Klaus Johannis, primarul german al Sibiului – ar fi adus guvernului in pregatire coeficientul de probitate nativa, in stare a-i credibiliza actele!

Cum sa rezoneze acestea la primenirea climatului sulfuros de-acum printr-o, vai, inmarmuritoare solutie atit de straina practicilor jumatatii de secol activist!

Consecventa activismului de tip sovietic – intrupat de personajul scolit chiar acolo – in momentul in care Regele Mihai, urmasul legitim al fauritorilor Romaniei moderne era supus, imediat dupa 1989, haituirii pe soselele intoarcerii spre Bucurestiul natal – formatiunile iesite de sub comunism ar fi putut recurge, inspirat, la solutia monarhica. Asa cum a facut-o, magistral, un fost dictator, hotarind, cu inspirata intelepciune, reinstaurarea monarhiei intr-o Spanie atit de incercata – si ea – in drama postbelica.

N-a fost sa fie.

Pacat.

Nici acum – intr-o cu totul alta conjunctura – propunerea (germana) a liberalilor n-a percutat decisiv.

Ceva e putred (inca) in Danemarca noastra…