Un festin galinaceu

Deunazi, unul din studentii de la "Cuza" m-a intrebat despre rolul vernisajului in economia unei expozitii. Este acesta indispensabil? Poate fi evitat? Care-i sint avantajele? Si, mai mult, cum ar trebui sa arate vernisajul reusit, atit din perspectiva autorului, cit si a publicului sau? I-am spus ca nu cunosc o reteta fara cusur, dar ca, din cite mi-am dat seama, se pune pret cam pe aceleasi "ingrediente": locul potrivit (o galerie "vizibila", preferabil centrala), momentul optim (nu in miezul verii sau de Anul Nou), criticul – afabil si locvace (adus neaparat de la Bucuresti, pentru a contrazice miza provinciala), vinul sec si, bineinteles, piscoturile asortate. Citeodata importa si lucrarile expuse, daca nu sint umbrite de eventualul vertij encomiastic al vorbitorilor la adresa vreunui sponsor sau a autorului. Am fost partas la multe asemenea ocazii; unele monotone si previzibile, altele – dimpotriva – regizate cu bun gust si rafinament. In absenta evenimentului inaugural si a mediatizarii scontate intr-un atare prilej, soarta intimplarii artistice risca sa ramina anonima si efemera. Daca ar fi sa povestesc un vernisaj care s-a departat considerabil de tipare, m-as opri la cel "inscenat" de Adina Tofan la "Cupola", inainte de a fi plecat sa vada ce mai este putred prin Danemarca.

Cadru didactic la Universitatea ieseana de Arte,  Adina Tofan debuteaza cu instalatii, proiectii video, fotografie, pentru a se opri ulterior la pictura. In prezent, face o teza de doctorat pe tema spatiilor neconventionale de expunere, sub tutela profesorala a lui Jeno Bartos. Inventiva si mereu surprinzatoare, artista dovedeste o reala maturitate in alegerea temelor si a tehnicilor de lucru.  Anii din urma i-au fost prolifici si pe frontul expozitional. Prefera locurile atipice, favorabile experimentului de orice fel, dar nu ezita sa faca "poarta-n casa" in galerii mai mari, de la noi sau din strainatate. Se declara impotriva compromisului comercial, pentru ca te obliga uneori sa cobori stacheta exigentei la un nivel inacceptabil. Crede ca scopul artei este acela de a spune adevarul, chiar daca acesta nu poarta intotdeauna marca binelui. In lucrarile sale trateaza subiecte cu vadita incarcatura biografica; tablourile surprind personaje reale, importante in propria istorie sentimentala, intelectuala sau profesionala. 

Despre barbati, gaini si alte vietati a fost titlul evenimentului organizat la "Cupola".  Ce am fi putut vedea? Lucrari de mari dimensiuni, infatisind gaini decapitate si jumulite, in posturi ostentative, toate amestecate cu portrete recognoscibile de barbati si copii. Alaturat, pe un monitor, rula filmul unui sacrificiu galinaceu acompaniat la vioara. Atrageau atentia si citeva fotografii la scara marita ale victimelor ritualului – gaini cu penajul dispus in evantai sau in subtile combinatii florale. Atentia publicului era focalizata pe o instalatie frumos mirositoare, continind citeva pasari rumenite la rotisor. Gaina, personajul central, fusese evocat astfel in mai multe registre de semnificare. Care fusese tilcul ineditului dispozitiv expozitional? "Voiam sa facem un bors, spune Adina Tofan, dar – vorba cuiva – tot ce facem iese arta. Gaina a ajuns in bors, insa pina atunci… Am inceput prin a o boteza, i-am spus Maricica, i-am facut o gramada de poze, apoi i-am taiat gitul in mod simbolic, cu o sabie de jucarie, am transat-o pe muzica lui Ciprian Porumbescu si, in cele din urma, am ornat-o cu flori de crizantema. Am aflat mai tirziu ca este foarte important cine-i taie gitul. Cica atunci cind o femeie taie gitul unei gaini simbolizeaza eliberare, independenta fata de barbat. Asta se intimpla de regula demult, cind barbatii mergeau la razboi. Experimentul urmator? Am taiat sase gaini".

Autoarea traduce totul in registrul antropologic; gaina este metafora vizuala a victimei de vocatie, predestinata sacrificiului. Uneori este asociata femeii obediente, dependenta de sot. In economia vietii domestice traditionale, cocosul (barbatul) este "capul", in timp ce gaina (femeia) joaca un rol second. Fara "cap", adica fara stapin, gaina isi va pierde sensul. Ramasa "de capul ei", gospodina devine "barbata", substituind partea absenta. Prin transfer de roluri, sacrificiul gainii inseamna emancipare, eliberare de sub tutela autoritara a celuilalt. Femeia devine "cap" siesi; poate face orice, inclusiv lucruri care nu-i sint proprii si nici nu-i procura placere.

"Demetaforizata" cu bisturiul, gaina a ramas totusi… gaina, fiind livrata consumului imediat. Iata de ce, pe final, publicul a fost invitat sa devoreze subiectul, sa se infrupte din el. "Opera" a devenit astfel accesibila, satisfacind, totodata, poftele estetice si… famelice. Generozitatea speculativa, diversitatea solutiilor expresive, rasfatul culinar integrat in context au transformat vernisajul intr-un show rafinat, cu totul neconventional, gustat si la propriu, si la figurat.

Mizind pe ambiguitatile discursului artistic postmodern, Adina Tofan ironizeaza gravitatile de fatada si ipocriziile necenzurate ale unora din semeni. Fata de arta intretine o relatie de atasament quasi-organic. Pictura pare, deopotriva, drog si medicament, otrava si leac. Refuzind cu obstinatie locurile comune, se alatura artistilor care confunda arta cu viata; arta este un mod de viata, dupa cum viata insasi poate fi traita frumos, in chip artistic.