Un oaspete de la Jilava

joi, 12 mai 2011, 20:27
6 MIN
 Un oaspete de la Jilava

Il vizitam destul de des, mai ales in zilele de duminica si de sarbatori. Imi placea sa-l privesc cu atentie in timp ce-si scotea din dulap vechiul sau costum de haine, care devenise acum mult prea larg pentru statura sa subtire, ca de hagiu abia intors dintr-un pelerinaj prin locurile sfinte. Conversatia cu Mihai era destul de dificila, in sensul ca magistrul nu participa la ea decit formal. Uneori era in stare sa aprobe orice ineptie, spunind ca, in tinerete, a fost obsedat si el de astfel de lucruri, pentru ca imediat sa te contrazica, fara nici un drept de apel. Imi povestea, de pilda, ca studentia l-a prins inca virgin, marsind pe marginea acestui subiect si tragind, printre altele, concluzia ca forta sa poetica se datoreaza tocmai aceste perioade de abstinenta. Pentru ca peste nici cinci minute sa povesteasca cu lux de amanunte o scena din adolescenta petrecuta la Botosani, unde magistrul Ursachi, pe atunci in virsta de 12 ani, ar fi fost initiat in tainele amorului de catre o batrina poloneza, care, stringindu-i trupul firav intre genunchii sai apocaliptici, l-ar fi adus intr-o stare de excitatie priapica, ce a durat doi ani, cind a avut loc o alta initiere.

La un moment dat, mi-a vorbit despre un anumit Tertulian, pe care cica l-ar fi cunoscut in timpul detentei de la Jilava si care, dupa cum spunea Ursachi, facea parte acum dintr-o organizatie secreta, de natura ezoterica. Vizitele sale aveau un dublu anume scop. Pe de o parte, Tertulian ii punea la incercare credinta, transferindu-i incetul cu incetul ideea ca lumea e condusa nu de fortele binelui, ci de cele ale raului. Pentru a-si demonstra puterea cu care fusese investit, in timpul conversatiilor, Tertulian se ridica plutind cam la un metru in aer, cu genunchii incrucisati, intr-o pozitie obscena. Pe de alta, scopul vizitelor lui Tertulian era acela de a-i pregati spiritul pentru calatoria in tara umbrelor, de dincolo de Styx, fapt pentru care nocturnul sau vizitator ii citea din Origen, dar, nu se stie de ce, si din Kama Sutra. Bineinteles ca fiecare vizita a lui Tertulian se lasa cu cite o orgie, la care luau parte un grup intreg de initiati, de ambele sexe.

L-am intrebat despre statutul lui Tertulian in perioada detentiei de la Jilava… "Ha, facu Ursachi, subtiindu-si vocea… Tertulian, spuse el, strimbind din nas… La Jilava, Tertulian era un servitor umil. Ne golea tinetele sau ne facea diverse servicii marunte, cum ar fi impletitul sandalelor din sfoara sau inlocuirea sireturilor de la bocanci cu lita etc… Era insa deosebit de abil cind era vorba de serpi… Atunci cind ne scoteau pe cimp, venea in celula cu traista plina si o atirna deasupra patului… Ii jupuia si ii inghitea de vii, indiferent daca erau veninosi sau nu, cu tot cu viscere… Mult timp reptilele se zvircoleau, rasucindu-se in stomacul sau, iar Tertulian ridea. Cred ca de acolo isi trage radacinile si puterea sa oculta. In pascarie, il banuiam de colportaj. Odata era cit pe ce sa-i scot matele cu o pila… Ma repezisem sa-l strapung, dar citiva tovarasi de celula au sarit asupra mea si m-au imobilizat la timp. Poate ca de aceea ma si viziteaza astazi, ca sa-mi plateasca o polita pentru frustrarile de care a avut parte in timpul puscariei…". Simtind ca imi stirnise curiozitatea, Ursachi continua: "Si acum acest Tertulian se prezinta in fata mea drept mesager al intunerciului, facind toate tertipurile pentru a ma converti la credinta sa. Mai intii imi impuie capul vorbind in termeni extrem de elevati despre Paracelsus, Pitagora, Galilei, despre Tetragrama si pecetea lui Solomon, pentru ca apoi, facind o fenta in aer, sa-mi ofere un set de carti de joc, unde in loc de Joker apare Buddha… Pe mine astfel de figuri nu ma impresioneaza defel… In  viata am intilnit multe… In fine, ce sa-ti mai spun, toata prestatia lui Tertulian esueaza in cele din urma-n derizoriu….". "Cum asa?". "Foarte simplu, raspunse magistrul. Tertulian cade in plasa pe care i-am intins-o…". Vazindu-ma ca-l privesc cu neincredere, Ursachi zise: "In primul rind, Tertulian e orgolios. In al doilea rind, e ranchiunos si necioplit, in ciuda educatiei clasice pe care si-a insusit-o in timpul detentiei… Daca a fost umilit sau apostrofat, fii sigur ca se va razbuna… Prin urmare, ma asteptam de mult sa-mi apara in fata ochilor, fie pe timp de zi, fie pe timp de noapte. Asteptarea mea nu a dat gres. Tertulian a aparut. Si a aparut ca sa-mi plateasca o polita pentru pila cu care am avut intentia sa-l golesc de intestine… Parea sa nu-si fi gasit un loc stabil in lume. Venea din diferite locuri. Il puteai intilni si la Vaslui, si la Birlad sau la Caracal, dar avea o resedinta conspirativa la Berlin si altele la Buenos Aires si Hong Kong… Ma vizita acum din ce in ce mai des, povestindu-mi amanunte din peripetiile sale de pe mapamond. Purta un costum in carouri, o palarie de fetru de culoarea oului de rata si o geanta chirurgicala burdusita cu tot felul de hirtoage. De fiecare data cind revenea in Romania, se infatisa la cite un proces. Avea de recuperat o multime de proprietati, ale lui si ale tovarasilor sai de drum, care fie ca-l imputernicisera in acest scop cu o procura, fie, pur si simplu, il trecusera in testament. Stiind ca am un proces pe rol, se oferise sa ma reprezinte in instanta. Dar l-am refuzat pe cit de politicos, pe atit ferm. Bineinteles ca povestea cu dosarele era un simplu tertip, menit sa-mi abata atentia intr-o directie gresita…".

Ajuns aici cu dizertatia privind aparitiile misteriosului Tertulian, Mihai Ursachi se opri pentru o clipa din marsul sau executat in jurul camerei (era incaltat cu cizme de cow-boy aduse de la locul lor de bastina, din Texas), turnindu-si o cescuta de ceai. "Te rog, serveste-te, imi spuse. Ceaiul are o actiune fortifianta asupra centrilor nervosi, ii pune in miscare….". "Multumesc…". "Sau poate vrei sa te servesc si cu o pipa?". Si fara a mai astepa sa-i raspund, adauga: "Acum sa revenim la acest Tertulian… Levitind deasupra acestei mese, chiar deasupra acestui samovar, iata ce imi spune oaspetele meu, intempestiv: Si zici ca, in ce ma priveste, nu ai nici un fel de mustrari de constiinta? Pentru ce sa am mustrari!? Pentru faptul ca ai vrut sa-mi viri pila intre coaste… Dar tu nu ai?, l-am intrebat. Pentru ce sa am? Pentru faptul ca semnasei pactul cu diavolul si iti turnai tovarasii de detentie de fiecare data cind erai chemat la interogatoriu? Ha, facu Tertulian izgucnind in hohote de ris. Mustrari de cuget? facu el. Pai, ar trebui sa-mi fiti recunoscatori… Recunoscatori, pentru ce, pentru faptul ca ne-ai turnat? Desigur, spuse Tertulian. Turnindu-va, v-am facut sa va simtiti martiri. Ar trebui sa-mi fiti recunoscatori… Nu, zau?! Pai daca nu eram eu ca sa va torn, atunci ar fi trebuit sa va turnati intre voi… Eu am semnat pactul dintr-un sentiment de sacrificiu. M-am sacrificat pentru binele comun. Mi-am luat pe umeri aceasta cruce a delatiunii. Dar daca nu semnam, stii ce s-ar fi intimplat? V-ar fi chinuit si imbrobodit atita, incit ati fi semnat si voi… Iata cu ce logica diavoleasca vroia sa ma dea gata acest meschin Tertulian. Poate ca ar fi vrut sa cad in genunci in fata lui si sa-i cer iertare. N-a tinut.  Pei din fata ochilor mei, Iuda!, am strigat, in timp ce Tertulian ma privea de sus, cu un zimbet diabolic: Ia uite unde statea Iisus!, facu el. Si inainte de a ma dumiri cum sa rectionez, l-am vazut cum scoate din buzunar o muzicuta si-mi intoneaza, in ritm de polca, Batalione romane, treceti Carpatii! Nu m-am putut abtine sa nu arunc cu o scrumiera dupa el, dar nu l-am nimerit. Escrocul!".

Comentarii