Un Pod de flori… in culori

Frigul din ultima vreme pare sa se fi simtit si in galeriile de arta. Nu pentru ca salile ar fi fost neincalzite, silind publicul sa ramina acasa, nici din cauza ca artistii ar fi incetat cumva sa expuna. Dimpotriva, verva expozitionala este de nestavilit, insa nu intotdeauna cu finalitatea dorita. In absenta oricarei „prize" publice, multe din intimplarile pretins artistice au alura unor prohoduri auto-celebrative, recitate vanitos de chiar autorii lor. Ma refer la expozitiile cu iz aproape conspirativ, in care cinci-sase artisti, asociati conjunctural, se prind intr-o hora a admiratiei reciproce, fara ca entuziasmul lor sa fie in vreun fel impartasit. Ar mai fi si evenimentele „de anvergura" internationala, care aduna fara vreun criteriu anume sute de participanti. In acest din urma caz, multimea de autori si aglomeratia de lucrari descumpanesc orice vointa critica. Ce anume le justifica expunerea, daca lipsa de proiect sau fragilitatea ideilor sint singurele evidente? Poate doar grija de a bifa in propriile CV-uri noi „activitati" sau „prezente", necesare ulterior pentru cuantificarea meritelor salariale. Dar sa lasam deoparte povestile nu tocmai placute…

Inceputul lui martie se arata promitator. Ateneul din Tatarasi este gazda unei expozitii de primavara („Pictura de peste Prut") semnata de Stefan Coman – pictor aflat la virsta maturitatii profesionale. Nascut in 1964, acesta si-a facut studiile artistice la Chisinau, devenind in 2004 membru al Uniunii Artistilor Plastici din Moldova. Itinerantele expozitionale de pina acum au urmat trasee indepartate, descriind un cimp larg de miscare, tablourile sale fiind prezente in numeroase galerii din Est (rusesti si ucrainene), dar si occidentale (Italia, Belgia, Germania). Taberele de creatie desfasurate in mai multe colturi ale lumii (Nepal, India, Cuba…) au amprentat vizibil parte a tablourilor sale. Doua din proiectele anterioare s-au derulat in spatiul romanesc, la Bucuresti si Birlad – unde a avut si bucuria unei prime recunoasteri  artistice  in afara spatiului basarabean.

Fara a se circumscrie unui filtru tematic ferm, expozitia de la Ateneu reuneste pictura de sevalet realizata pe parcursul ultimilor ani. Artist de factura clasica, Stefan Coman se delimiteaza premeditat de stridentele avangardiste, socotind ca acestea imping arta spre o zona care sufoca inspiratia si o constring sa ia chipuri monstruoase. Este refractar si la experimentele de factura postmoderna, pledind nedisimulat pentru apararea redutei estetice a frumosului de asediul primejdios al formelor fara fond. Fondul, din perspectiva artistului, ar fi lumea satului de altadata, ethosul popular al acestuia, configurat din intilnirea omului cu natura si cu locurile care-i sint predestinate. Tocmai de aceea, prefera lucrul in plein air, acolo unde poate scruta nestingherit spectacolul reliefurilor familiare, tremurul vegetatiei si al suprafetelor lacustre, alternantele de lumini si umbre. Realiste sau pastelate, tablourile sale tradeaza bucuriile de moment ale privirii, dar si placerile descoperirii unor splendori nemaivazute.

Romantic in optiunile picturale, artistul se lasa „furat" de spatiile frecventate, romanesti sau straine, selectind amprente identitare sau detalii specifice: peisaje, case, porti, pridvoare, turle de biserici, oameni prinsi in secvente si preocupari cotidiene. Arhitecturile traditionale pe care le schiteaza par anistorice, suspendate in timp, avind semetia unor temple ridicate in canonul bunului gust. Plasate fie in cadrul lor natural, fie in cerdace sau vase de lut, florile participa cu propria energie cromatica la pitorescul cadrelor de ansamblu.

Multe din lucrarile lui Stefan Coman evoca atuuri ale feminitatii – cochetaria, gratia discreta, melancolia. Postúrile sint atent cautate. Sezind sau dormind, femeia nud ilustreaza posibilitatea de a etala frumusetea in staza pura, netrucata prin interventii cosmetizante. Unele tablouri, in schimb, au tenta alegorica, sugerind calmul meditatiei, trecerea timpului sau bucuria intilnirilor conviviale.

As pune expozitia de la Ateneu nu doar sub semnul unui exercitiu plastic de primavara, cit sub cel al unei tatonari absolut necesare. Din pacate, timpul a confirmat ca pentru multi artisti basarabeni galeriile Moscovei sint mult mai apropiate decit cele iesene. Reversul este la fel de valabil; pentru multi dintre artistii ieseni, Chisinaul pare mai indepartat decit orice alta capitala europeana. In arta, ca si in politica sau in afaceri, distantele se masoara nu in metri, ci in functie de afinitati, complicitati si interese. Realitatea de necontestat este ca talentul si inspiratia nu se opresc la Prut, indiferent din ce parte privesti. Pentru publicul iesean, Stefan Coman este cea mai proaspata dovada.