Salt in gol dupa ce a fost salvat de la moarte

luni, 30 martie 2009, 22:15
2 MIN
 Salt in gol dupa ce a fost salvat de la moarte

Cel care a tinut mortis sa-si incheie socotelile cu viata este un barbat de 77 de ani, din Botosani, care miercurea trecuta a fost internat in stare extrem de grava dupa ce a luat un pumn de pastile.

Timp de doua zile, medicii de la Reanimare s-au luptat sa il tina in viata. Dupa ce a fost stabilizat, batranul a fost transferat la una din sectiile de medicina interna, fiind internat intr-un salon de la etajul doi al cladirii. Acolo a stat pana ieri dimineata cand s-a repezit la geam si, sub privirile colegilor de salon, s-a aruncat in gol. O infirmiera de la Sectia de primire urgente, care stergea geamurile, a fost martora la incident si l-a alertat pe un coleg, care l-a ridicat imediat pe batran. "Pacientul a fost transferat la Terapie intensiva, unde se afla in stare critica. Este sedat si mentinut in viata de aparate. A suferit numeroase fracturi la nivelul toracelui, la nivelul oaselor membrelor, un traumatism cranio-cerebral acut inchis. Este imobilizat, insa cu risc vital mare", a precizat Mihaela Miller, director medical al Spitalului Judetean.

Colegii de salon ai batranului sustin ca acesta nu le-a povestit nimic despre ceea ce il framanta, fiind foarte retras. Ei sustin, insa, ca i-ar fi spus medicului care il ingrijea ca va incerca din nou sa se sinucida. "Eu stateam langa pat, iar un coleg de salon mi-a spus «prinde-l!», dar cand am ajuns l-am prins numai de papuci, ca el era dus", a povestit Toader Cretu, unul din colegii de salon ai batranului.

Medicii spun ca, daca isi va reveni, barbatul va fi transferat la Spitalul de Psihiatrie.

 

Sursa: Monitorul de Botosani

Comentarii