„Nas-parinte, am facut pacat de moarte!”

Nea Nica Mindru a socotit ca nu poate, la 83 de ani, sa moara impacat. Cind a ajuns in fata preotului Pavel Botoc, a cazut in genunchi, i-a sarutat mina udata cu lacrimi si i-a marturisit: "Nas-parinte, am facut pacat de moarte!" Cu mare greutate, preotul, care avea mai mult de 20 de fini botezati si cununati in sat, a putut intelege marturisirea batrinului: "Am mincat din Anica, parinte. Cit a stat inghetata in odaia de curat. M-au impins cel rau si foamea. Dezleaga-ma, parinte, de pacat!"

Povestea vine de la inceputul veacului trecut, atunci cind pacatele mari sau mici erau marturisite preotului si nimeni nu indraznea sa astepte Pastele altfel decit cu inima si cugetul curate. Asa cum primavara se innoiesc toate si sint semne de renastere, la fel si credinciosii isi curata batatura, isi primenesc casele si isi spala pacatele. "Impacarea cu sine si cu ceilalti nu tine de conditia materiala sau de traditie. Este impusa de credinta, in sensul acceptarii. Valorile spirituale vin din respect si pretuire, nu din strategii de marketing, frumoase si interesante, altfel. E bine ca s-a pastrat obiceiul curateniei, la propriu si la figurat, de Paste, si al innoirii, la propriu si la figurat. E placut sa vezi satele si orasele curate, oamenii parca mai senini si cu semne de vrednicie pe ei, fie ca au sau nu haine si incaltari cu totul noi. E semn de respect si de credinta", a declarat Valerian Botoc, fiul preotului Pavel, dintr-o familie cu mai multi preoti si invatatori. "Reforma invatamintului din ’48 a scos icoanele din scoli, a scos religia din clase si a desfiintat seminariile. Din cauza asta s-a destramat sufletul crestinului roman si nu se mai aud clopotele Ierusalimului", crede Valerian Botoc.

Din amintirile sale, de pe vremea cind, copil fiind – in Basarabia ori la Caransebes, unde s-a refugiat, la Academia Teologica, tatal sau, preot, sau la Tupilati, unde a ajuns cu mama-invatatoare si tatal-preot, iarasi surghiuniti de regimul comunist – Valerian Botoc povesteste ca a participat, alaturi de alti copii, la ceremonia din prima zi a Pastelui. Simbolul nevinovatiei si curateniei era transmis de copiii care trageau clopotele toata ziua, de rasunau satele.

Noaptea de Inviere era cu adevarat sfinta si respectata prin tinuta si ofranda crestineasca adusa la sfintire. "Postul Pastelui, spovedania si impartasania, ritualul curateniei, relatia de impacare dintre membrii familiei si cu cei straini, toate ne dadeau acea stare de seninatate si bucurie ce ne permitea accesul la miracolul Invierii. Cind plecam, in zorii zilei, spre casa, simteam si traiam acest miracol care ne ajungea pentru cel putin inca un an. Rasplata muncii si a respectului in fata comunitatii venea pentru cei mai gospodari oameni, fruntea obstei, prin invitatia la masa de prinz in prima zi de Paste acasa la preot. Mielul alb, cu tricolor din lina vopsita la git, daruit preotului, era o altfel de recunoastere a Invierii si sacrificiului Mintuitorului", povesteste Valerian Botoc.

La cele vremuri, cind era rusinos sa afle preotul ca ai gresit cu vorba fata de rinduiala obstei, autoritatea maxima in comunitate o reprezentau preotul si invatatorul, luminatorii satului. Pedeapsa cea mai grea in caz de cearta, lipsa de grija fata de batrini sau copii, era interzicerea accesului la fintina. Cit despre bucuria sarbatorilor de Paste, "jocul" si "scrinciobul" erau ocazii ca adultii sa ia loc pe scaune la mese incarcate cu bucate si sa-i supravegheze din ochi cu responsabilitate pe cei mici sau tineri, care se distrau pina tirziu in noapte. Masura si respectul se raportau si la cei dusi. Nu era sarbatoare deplina daca nu se dadea de pomana, iar in prima duminica dupa Paste, de Pastele blajinilor, slujbele oficiate de preoti ii apropiau pe cei vii de cei trecuti la cele vesnice.

Sursa: Ziarul de Roman